Skip to content
Politică

Nereguli grave la Spitalul de Oftalmologie: bufet fără avize în incinta unității medicale

Nereguli grave au fost descoperite de Corpul de Control al Ministerului Sănătății, în cursul zilei de miercuri, la Spitalul de Oftalmologie din București.

Astfel, în urma verificărilor s-a constatat că în incinta unității medicale funcționa un bufet, în baza unui contract care nu era conform legislației, informează B1.ro

Mai mult, nereguli s-au constat și în ceea ce privește un alt contract de închiriere a unui atelier de reparații optică medicală. Astfel că, din acesta lipsesc atât aprobarea Ministerului Sănătății cât și cea a Consiliului de Administrație.

Contractul a fost încheiat în 2002 cu o societate comercială care, în 2008, s-a dizolvat. În 2009, a fost încheiat un acord cu firma dizolvată pentru înlocuirea contractului de închiriere cu o altă societate care aparținea acelorași asociați.

Totodată, s-a mai stabilit că managerul spitalului, în perioada 2007-2011, a avut și calitatea de manager și calitatea de angajat al spitalului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *