Nereguli la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” din Călărași. În urma unui control s-a descoperit că telefonul pentru programări era dat pe silențios și site-ul pentru programări era neactualizat. S-au luat măsuri imediate în acest caz, potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Călărași, Bogdan Mihai.
Vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Bogdan Mihai, a postat vineri, pe pagina sa de pe Facebook, o filmare și un text care acuză Spitalul Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” că telefonul pentru programări era dat pe silențios.
„În urma mai multor sesizări, am fost în teren, în ambulatoriul Spitalul Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași. Ce am găsit este inacceptabil. Telefonul de programări era pe silent. Site-ul de programări era neactualizat. Comportamentul paznicului de la zona de acces, inadmisibil”, se arată în postarea acestuia.
„Am dispus măsuri imediate. Persoana care nu răspundea la telefon a fost înlocuită pe loc. Măsurile disciplinare sunt în curs”, a mai scris el.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







