Skip to content
Politică

Nervi întinși în Parlament. Un deputat PSD s-a certat cu un ministru

esensiana.com

Au fost nervi întinși, luni, în Parlament, în ceea ce privește salariile medicilor. Un deputat al Partidului Social Democrat (PSD) s-a certat cu un ministru tehnocrat.

Preşedintele Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor, Adrian Solomon (PSD), şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, au avut un schimb dur de replici în dezbaterile din comisiile reunite de muncă şi buget-finanţe pe marginea proiectului de lege de adoptare a OUG 20/2016. Solomon s-a declarat nesatisfăcut de răspunsurile oferite de Pîslaru, iar comentariile deputatului l-au iritat pe ministru, scrie News.ro.

Dragoş Pîslaru a atras atenția că există impedimente de ordin legal privind modificarea substanţială a OUG 20/2016 privind salarizarea în sectorul sanitar, întrucât trebuie luat în calcul impactul bugetar şi faptul că nu se pot promova acte normative privind cheltuielile de personal din sectorul public cu 180 de zile înaintea expirării mandatului Guvernului.

„Dumneavoastră aţi dat ordonanţa şi nu a fost în cea mai fericită formă. Faptul că noi vrem să o perfectăm astăzi cu un impact bugetar chiar şi de un leu nu face decât să facă mai bună ordonanţa dumneavoastră”, a replicat Adrian Solomon (PSD), preşedintele Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor.

Solomon l-a întrebat pe ministru care sunt sumele care se virează de la bugetul de stat către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Pîslaru precizând că este vorba de 2,2-2,3 miliarde de lei.

„În acest moment, cheltuielile din bugetul de sănătate sunt formate din două componente: o componentă din CNAS şi care e componenta unde se discută despre pachetul de servicii şi componenta care a fost creată derogatoriu prin măsurile luate de fostul guvern pentru a putea pune pe masă o creştere care a fost bineînţeles calculată în procente şi care a întărit disensiunea din acest sector (…) Întreaga creştere pe care Guvernul Ponta a pus-o pe masă la finalul anului trecut nu e acoperită de bugetul Casei. Dacă vreţi să spuneţi că există bani la Casă pentru tot ce este acum, răspunsul este nu”, a afirmat ministrul Muncii.

Răspunsul nu l-a satisfăcut pe Solomon: Dacă atât poate să lămurească un tehnocrat… Vă spun că noi n-am înţeles nimic”.

Comentariul l-a iritat vizibil pe ministrul Dragoş Pîslaru. „De ce refuzaţi un răspuns pe care vi l-am dat ştiind datele? Aţi insinuat cu tehnocraţii şi nu ştiu ce (…) M-aţi întrebat care-s transferurile, v-am spus care-s transferurile! Ce vreţi să insinuaţi mai departe?” a întrebat ministrul, acuzându-l apoi pe Solomon că încearcă „să facă spectacol” pentru că este presa de faţă.

„Dacă vreţi, dau presa afară. (…) Îi rog pe cei din presă să închidă două minute camerele, că îl intimidaţi pe domnul ministru”, a spus Solomon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *