Israelul va rămâne cel mai puternic aliat al Statelor Unite în Orientul Mijlociu, indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, a declarat luni premierul israelian Benjamin Netanyahu înainte de a pleca spre Washington, unde urmează să se adreseze Congresului, relatează Reuters.
Aceasta este prima vizită a lui Benjamin Netanyahu în Statele Unite de la revenirea la putere la sfârşitul anului 2022 pentru un al şaselea mandat de prim-ministru, o vizită umbrită de decizia preşedintelui Joe Biden de a nu mai candida pentru realegere în 5 noiembrie.
„Le voi spune prietenilor mei (…) că, indiferent pe cine va alege poporul american ca viitor preşedinte, Israelul va rămâne aliatul indispensabil şi solid al Americii în Orientul Mijlociu”, a declarat el reporterilor înainte de decolarea avionului său. „În această perioadă de război şi incertitudine, este important ca inamicii Israelului să ştie că America şi Israelul sunt împreună astăzi, mâine şi întotdeauna”, a adăugat el.
Războiul care a opus Hamas Israelului în Fâşia Gaza începând cu 7 octombrie şi bilanţul civil ridicat al operaţiunii au deteriorat relaţiile dintre americani şi israelieni.
Este de aşteptat ca Benjamin Netanyahu să ţină să elimine rezervele americanilor în timpul discursului său în faţa Congresului.
Premierul israelian este supus unor presiuni interne şi externe tot mai mari pentru o încetare a focului, Statele Unite ameninţând cu suspendarea livrărilor de arme.
„Scopul este, în parte, de a arăta că, în ciuda a tot ceea ce s-a spus şi a tuturor protestelor, Netanyahu este încă liderul, are încă sprijin şi are încă relaţii strânse cu Statele Unite”, spune Yonatan Freeman, specialist în relaţii internaţionale la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Opozanţii ofensivei israeliene şi ai sprijinului Washingtonului pentru Israel intenţionează să manifesteze miercuri în faţa Capitoliului, sediul Congresului. Poliţia se aşteaptă la un „număr mare de manifestanţi” şi ia măsuri suplimentare de securitate, dar a declarat că nu există ameninţări specifice.
Benjamin Netanyahu a fost invitat în Congres (Senat şi Camera Reprezentanţilor) de către majoritatea republicană din camera inferioară, care îi reproşează democratului Joe Biden lipsa de sprijin pentru Israel. Pentru moment, nu există niciun indiciu că liderul israelian se va întâlni cu candidatul republican la preşedinţie Donald Trump.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News