Premierul israelian i-a acuzat pe Emmanuel Macron, Keir Starmer și Mark Carney că s-au aliat cu „criminali în serie, violatori, ucigași de copii și răpitori”, afirmând că prin declarațiile publice în care critică ofensiva israeliană în Gaza au transmis „efectiv că vor ca Hamas să rămână la putere”, relatează BBC.
Declarația oficialului vine după ce Marea Britanie, Franța și Canada au avut o declarație comună prin care au condamnat ofensiva extinsă a Israelului în Gaza drept „disproporționată” și a descris situația umanitară drept „de netolerat”. Miercuri, Starmer a adăugat că decizia Israelului de a permite doar o cantitate mică de ajutor în Gaza a fost „total inadecvată”, iar Regatul Unit a suspendat discuțiile privind un posibil acord comercial.
Într-un discurs susținut după ce doi angajați ai Ambasadei Israelului la Washington au fost uciși, Netanyahu a declarat că Hamas dorește să distrugă Israelul și să anihileze poporul evreu. În acest context, el a amintit că gruparea armată palestiniană a salutat criticile comune ale Regatului Unit, Franței și Canadei la adresa comportamentului de război al Israelului.
Unii dintre cei mai apropiați aliați ai Israelului au dorit ca Israelul „să se retragă și să accepte că armata Hamas de ucigași în masă va supraviețui”, a acuzat Benjamin Netanyahu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News