Skip to content
Economie Societate

Netflix extinde disponibilitatea abonamentului pentru smartphone-uri

shutterstorck

Alături de India, abonamentul Netflix care permite accesul la serviciul de streaming doar de pe telefonul mobil, este acum disponibil și în Malaezia, potrivit Profit.ro.

Netflix a lansat în Malaezia noul său tip de abonament ieftin. Pentru 4 dolari pe lună, utilizatorii din această țară pot dobândi acces pe smartphone la întreaga librărie de filme și seriale. Acest tip abonament are două limitări importante. În primul rând, nu poate fi folosit decât pe un singur telefon. În al doilea rând, calitatea imaginii este limitată la 480p. Cea de-a doua limitare pare problematică. Dacă limitarea accesului la un telefon mobil mobil nu este o problemă pentru mulți utilizatori, 480p este o calitate mică pentru smartphone-urile din ziua azi, chiar și pentru cele mai ieftine care au ajuns să aibă ecrane full HD.

Pentru Netflix, Malaezia este o piață cu aproape 32 milioane de potențiali utilizatori, care au smartphone și acces la internet. Însă, ca și în India, aici Netflix are de înfruntat numeroși concurenți cu prețuri agresive, precum iFlix, Dimsum, playTV și Astro Go. Extinderea acestui abonament nu mai reprezintă o supriză, după ce CEO-ul Netflix, Reed Hastings, a spus recent că acesta performează mult peste așteptări în India. Nu este exclus ca, în curând, acesta să fie lansat și în alte țări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *