NewsVibe – PSD și USR conduc topul vizibilității miniștrilor în online

 

Conform unei analize NewsVibe, platformă de monitorizare media cu suport AI, trei miniștri—doi de la PSD și unul de la USR—domină clasamentul vizibilității online a membrilor Guvernului în ultima săptămână (1-7 octombrie).

Studiul a analizat nu doar numărul de mențiuni, ci și impactul, temele, conexiunile și tonul conversațiilor din spațiul digital. Premierul Ilie Bolojan a fost exclus din analiză, pentru a evita distorsiunile.

Ministrul PSD Alexandru Rogobete ocupă prima poziție, pentru a doua săptămână consecutiv. Vizibilitatea sa s-a datorat gestionării scandalului de la Spitalul Sfânta Maria din Iași; acesta a trimis Corpul de Control, a inițiat o anchetă și a propus reorganizarea DSP și INSP.

Locul al doilea este deținut de Bogdan Ivan (PSD), ministrul Energiei, care a atras atenția cu intervențiile sale despre lipsa ofertelor de energie cu tarif diferențiat și despre proiectele strategice din domeniu.

Imediat după el, pe poziția a treia, se află Ionuț Moșteanu (USR), a cărui prezență online este legată de lansarea programului de pregătire militară voluntară și de declarațiile privind proiectul de înzestrare a Armatei cu drone.

La polul opus, vicepremierul UDMR Tánczos Barna a înregistrat cele mai puține mențiuni. În comparație, premierul Ilie Bolojan, deși nu a fost inclus în analiză, a avut un volum de mențiuni (cca. 3.300) similar cu al tuturor celorlalți miniștri la un loc.

Citește mai multe, Aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: