Ciucă: Aderarea la Schengen, o decizie pe care o aşteptăm şi eu îmi doresc ca ea să se finalizeze

Nicolae Ciuca
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, despre aderarea României la Schengen, că este o decizie pe care o aşteptăm şi îşi doreşte ca ea să se finalizeze. ”Întreg demersul l-am tratat şi îl tratrez în continuare cu maximă precauţie, pentru că mai sunt paşi de urmat”, a mai spus Ciucă.

”Este o decizie pe care o aşteptăm şi eu îmi doresc ca ea să se finalizeze. De altfel, întreg demersul l-am tratat şi îl tratrez în continuare cu maximă precauţie, pentru că mai sunt paşi de urmat. Depindem de procedurile care trebuie derulate la nivelul Consiliului JAI”, a spus preşedintele PNL la Parlament.

”Până în momentul în care nu vedem finalizat procedura, eu cred că structurile implicate, ministrul de Interne, aşa cum am discutat cu dumnealui, în momentul de faţă poartă negocieri, astfel încât să putem să avem finalizată..”, a continuat Nicolae Ciucă.

Întrebat de ce ne bucurăm cu jumătate de măsură, Ciucă a precizat că ”nu s-a bucurat deloc şi nu ne bucurăm de modul în care s-au derulat şi se derulează întreg procesul”.

”Ceea ce este important este ca în final să existe o decizie în această etapă şi o perspectivă clară vizavi de mommentul în care vom aceea accederea în deplinătatea ei aprobată”, a mai spus preşedintele PNL. Întrebat când am putea intra în Schengen, liderul PNL a spus: ”În momentul de faţă nu există o dată propusă”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL