Nicolae Ciucă: Am primit-o la Palatul Parlamentului pe ministra Justiţiei din Republica Moldova

Sursa: Facebook, Nicolae Ciuca

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a primit-o joi la Palatul Parlamentului pe ministra Justiţiei din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, într-o întâlnire la care a luat parte şi ministrul Justiţiei Alina Gorghiu. Liderul PNL afirmă că discuţiile de astăzi fac parte dintr-un dialog permanent pe care Bucureştiul şi Chişinăul îl au cu privire la parcursul european al Republicii Moldova şi că i-a transmis acesteia că poate conta pe sprijinul României în implementarea reformelor asumate în Justiţie şi a luptei împotriva corupţiei.

”Am primit-o astăzi la Palatul Parlamentului pe ministra Justiţiei din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, într-o întâlnire la care a luat parte şi ministra Alina Gorghiu. Discuţiile de astăzi fac parte dintr-un dialog permanent pe care Bucureştiul şi Chişinăul îl au cu privire la parcursul european al Republicii Moldova”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

Potrivit preşedintelui Senatului, ”România încurajează un ritm susţinut al reformelor din Justiţie, derulate acum peste Prut”.

”Este un domeniu esenţial pentru avansarea agendei europene, aşteptările fiind ridicate atât din partea Comisiei de la Bruxelles, cât şi din partea societăţii. I-am spus ministrei Veronica Mihailov-Moraru că poate conta pe sprijinul României în implementarea reformelor asumate în Justiţie şi a luptei împotriva corupţiei”, a transmis Ciucă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: