Într-un mesaj recent, Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, a adresat o serie de clarificări cu privire la amenințările nucleare emise de Rusia, care au vizat recent și România. Acesta a subliniat că, deși astfel de amenințări sunt alarmante, ele nu sunt noi și fac parte dintr-o strategie mai largă a Rusiei de a intimida și a diviza Occidentul.
„Nu cu mult timp în urmă, am fost martorii unui fenomen interesant: televiziunea rusă de stat – o sursă tradițională de propagandă de război – a prezentat o hartă alarmantă. Aceasta susținea că, după anunțarea desfășurării armelor nucleare ale NATO în Europa, Rusia își va plasa o parte din arsenalul nuclear în regiunea Kaliningrad, de unde ar putea ataca majoritatea capitalelor statelor membre NATO. Iar una dintre țintele teoretice de pe acea hartă era Bucureștiul.
Ar trebui să ne temem? Nu cred asta. Amenințarea cu folosirea armelor nucleare există de ani buni. Zilele acestea, circulă din nou niște articole despre o doctrină rusă din 2014, care nu cred că mai este relevantă, având în vedere faptul că războiul total asupra Ucrainei a schimbat contextul geopolitic.
Așadar, ce ar trebui să facem dacă Rusia vorbește din nou despre România ca despre o țintă:
- filtrăm mesajele politice al căror scop este doar intimidarea și ne oprim asupra amenințărilor reale;
- pornim de la faptul că, cel mai probabil, Rusia are deja focoase nucleare în regiunea Kaliningrad și/sau în bazinul Mării Negre, iar acum doar încearcă să oficializeze această informație;
- chiar dacă statul rus ar avea capacitatea de a ne lovi, probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este extrem de scăzută;
- adevăratul motiv pentru care Rusia scoate din nou pe masă cartea nucleară este unul pur politic, de aceea este necesar să ne păstrăm calmul, să evităm acțiunile pripite, fără a subestima pe nimeni cu nimic, dar să fim întotdeauna gata de acțiune.
Așadar, principala țintă a amenințărilor rusești este unitatea Occidentului, a noastră și a aliaților noștri. Adică: parteneriatele, încrederea și relațiile dintre noi. Cea mai bună apărare este să le întărim pe acestea – să comunicăm și să ne ajutăm reciproc, să construim mai multă încredere între noi.
Dacă Uniunea Europeană și NATO vor continua să sprijine militar și economic Ucraina, deschizându-și în același timp porțile pentru o viitoare aderare, atunci Rusia va avea foarte puține mijloace pentru a le opri. NATO este cea mai puternică alianță defensivă militară din lume, iar Uniunea Europeană este una dintre cele mai puternice economii mondiale. Atunci când sunt unite și vorbesc clar, ele comunică pe singurul canal pe care Rusia înțelege mesaje – exercitarea puterii.
Vladimir Putin știe că nu este un adversar pe măsura Occidentului. De aceea, singura sa strategie este divizarea Occidentului și ruperea unității statelor vestice. Aceste amenințări hibride nu sunt noi, existând de zeci de ani; ele evoluează în pas cu tehnologia, însă, la bază, doar își schimbă forma și aspectul. Substanța rămâne aceeași – o autocrație imperialistă care încearcă să câștige în mod ilegal teritorii prin atacarea unui vecin. Datoria noastră este să fim alături de victimă, să fim loiali aliaților noștri și să oferim tot sprijinul pe care îl putem acorda. Mulțumită apartenenței noastre la NATO, avem siguranța că suntem sub umbrela nucleară și că, împreună cu aliații, ne vom putea proteja granițele și spațiul aerian. Cu mintea la rece și cunoscând bine situația, putem asigura securitatea României și siguranța cetățenilor”, a fost mesajul lui Nicolae Ciucă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News