Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale confruntarea va fi între el şi liderul PSD, Marcel Ciolacu. În privinţa sondajelor de opinie, Ciucă arată că acestea sunt plătite de partidele politice şi nu reflectă neapărat adevărul.
”Sondajele sunt plătite fie de un partid, fie de altul. Vă pot spune cu certitudine că nu am făcut niciodată o comandă pentru un sondaj astfel încât să ne releve pe noi pe o anumită poziţie. Ceea ce vreau să spun este că, dacă acesta este scorul, 13 la sută, este foarte bine. Luni am fost la 19 la sută. A doua zi, nici nu a început bine ziua şi a apărut un sondaj unde eram pe locul 4. Toate acestea fac parte din jocul politic prin care se urmăreşte dezangajarea electoratului. În momentul de faţă, vedeţi, au apărut toate aceste cifre şi au fost prezentate public, astfel încât oamenii să înţeleagă că PNL, deşi în alegerile locale a obţinut 30 la sută, în condiţiile în care nu cu mai mult de o lună înainte de alegerile locale era prezentat la 14-16 la sută, a obţinut totuşi un scor de 30 la sută”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, într-o emisiune online.
”Eu dacă aş fi fost PSD, nu aş fi ajutat PNL. Şi după cum s-a văzut după rezultate şi modul în care s-au desfăşurat alegerile, nu a fost vorba de ajutor. Era clar că dacă ne uităm atent la ceea ce înseamnă radiografia, în momentul de faţă, sunt două partide care contează, PNL şi PSD. Eu, în acest moment cred foarte mult în tot ceea ce înseamnă valorile PNL, oamenii PNL, avem o armată de primari, avem o armată de consilieri locali, o armată de preşedinţi de consilii judeţene, consilieri judeţeni, avem o armată de 9 miniştri în Guvern, 36 de secretari de stat. Iacătă o consistenţă politică ce nu ne permite să ne ducem în lipsa de relevanţă că PNL nu poate să îşi ducă propriul candidat în turul 2”, a declarat Nicolae Ciucă.
”În perspectiva mea, confruntarea în alegerile prezidenţiale se va petrece între candidatul PNL şi candidatul PSD, între mine şi Marcel Ciolacu”, a susţinut Nicolae Ciucă.
”Nu o să dezvăluim aici că strategia e strategie. Sondajele noastre la partid sunt unele care ne dau foarte mare speranţă şi pot să vă spun, să nu credeţi că trăim într-o izolare şi unii încearcă să spună că PNL are probleme interne, că nu are şanse să îşi ducă liderul în turul 2 de parcă în celelalte partide curge lapte şi miere. Dimpotrivă (…) Este clar că avem, în momentul de faţă, o rezistenţă la toate aceste încercări de manipulare”, a spus Nicolae Ciucă.
”Doar poporul suveran poate să decidă cine va fi premier, nu putem să anticipăm cine va fi premier. Preşedintele trebuie să fie un preşedinte al tuturor românilor (…)”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri seară, într-o emisiune online.
”În viaţa mea nu am creat aşteptări, tot timpul m-am ghidat după valori. Dacă vom avea valoare, vom numi pe cel care are cea mai mare valoare. Chestiunea cu: nu numesc de la PSD, nu numesc de la PNL este absolut un joc de imagine şi de percepţie. Poporul român este cel care stabileşte, ei sunt cei care au simţul, au vederea a ceea ce urmează să constituie clasa politică”, a declarat Nicolae Ciucă.
”Aici nu mă bag, este o chestiune de valori şi calităţi ale… Eu vorbeam de apartenenţa politică. Ilie Bolojan este un lider al PNL pe care îl apreciez foarte mult şi mă bucur că şi doamna Lasconi îl apreciază foarte mult. Este un semn că doamna Lasconi a găsit o ancoră prin care să se apropie de PNL. Dar staţi un pic, discutăm despre un partid care la alegerile locale a obţinut 8 la sută şi unul care are 30 la sută. Doamna Lasconi este pe val, iată ce imagine frumoasă, este pe val pentru că este un fel de new entry în politica din ţara noastră”, a declarat Nicolae Ciucă la o emisiune difuzată online, după ce a fost întrebat de anunţul Elenei Lasconi privind intenţia sa de a-l numi pe Ilie Bolojan în funcţia de premier, în cazul în care va fi aleasă preşedinte al României.
”Când eu am intrat în politică venit din Armată, am făcut tot ce mi-a fost omeneşte posibil să dovedesc că un militar…, ştiţi de ce am vrut să fac toate chestiunile astea? Pentru că toată cariera mea ca militar mi-am dorit o armată cum sunt cele din NATO, iar acolo există o altă mentalitate, un altfel de comportament şi nu am vrut ca în politică să mă creadă cineva că a venit ăsta militar. Nu despre asta e vorba, să ştiţi că un militar are legături şi poate să vadă, să distingă, să se alinieze la alte subiecte, iar doamna Lasconi, ca să nu ratăm subiectul, faptul că s-a referit la domnul Ilie Bolojan nu a făcut altceva decât să folosească absolut printr-un ricoşeu politic intenţia noastră de a-l fi numit pe Ilie Bolojan prim-ministru. Doar că Ilie Bolojan, din motive personale, la vremea când noi am vrut acest lucru a zis <dom’le, sunt trecut prin prea multe chestiuni>”, a declarat Ciucă.
”Sunt atât de fraged în această activitate, în sensul în care se împlinesc aproape 4 ani de când am intrat în politică, încât nu cred că pot să am pretenţia că există vreun animal care să mă reprezinte sau să îl reprezint. Au fost testate în focus-grupuri mai multe întrebări de genul acesta şi oamenii au ezitat să mă definească din punct de vedere al asocierii între un om politic şi un animal”, a declarat miercuri seară, într-o emisiune online, Nicolae Ciucă.
”Mi-ar plăcea să fiu asociat cu un animal care trăieşte aici, la noi, în România. Deci, de ce nu, ursul. Mi-ar plăcea să mi se spună «scorpion» pentru că sunt cel care a comandat Batalionul Scorpionilor în cele două misiuni ale Armatei Române, la începutul anilor 2000, când Batalionul Scorpionilor Roşii, aşa au căpătat renumele, şi am îndeplinit misiunile în cele două teatre de operaţii. Chiar când m-au numit şeful Statului Major al Forţelor Terestre au zis că «scorpionul roşu» a devenit şeful Statului Major al Forţelor Terestre, deşi nu am nicio legătură cu zodia Scorpion, sunt Vărsător”, a spus Nicolae Ciucă.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News