Nicolae Ciucă, despre alegerile europarlamentare. Adina Vălean, pe listă din partea PNL

Adina Vălean / Facebook Adina Vălean
Sursa foto: Facebook / Adina Vălean

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că pe lista comună pentru alegerile europarlamentare a PNL şi PSD se va regăsi numele actualului comisar european din partea României, Adina Vălean. Ciucă susţine că cele două formaţiuni politice îşi doresc ca lista să fie deschisă de o femeie care ”nu este obligatoriu” să fie independentă din punct de vedere politic.

”Ne dorim ca această listă comună să aibă în frunte o femeie”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri seară, la Antena 3.
El a adăugat că ”nu este obligatoriu” ca respectiva persoană să fie independentă din punct de vedere politic.
Ciucă a precizat că nu a fost stabilit numele celei care va deschide lista de candidaţi a PNL şi PSD pentru alegerile europarlamentare, însă a spus că în mod cert pe listă se va afla, din partea PNL, Adina Vălean, soţia fostului preşedinte al PNL Crin Antonescu, care în prezent deţine funcţia de comisar european pentru Transporturi.
”În momentul de faţă, este în analiză şi vom merge cu această listă, fiecare listă la partidele noastre”, a explicat Ciucă.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: