Nicolae Ciucă: Guvernul pe care l-am condus a reuşit cea mai mare absorbţie de fonduri europene

Nicolae Ciuca
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat, în emisiunea „La final”, moderată de Ionuţ Cristache pe Prima News, că România şi-a demonstrat capacitatea de absorbţie a fondurilor europene anul trecut, când a atras 11,3 miliarde de euro.

Nicolae Ciucă a evidenţiat, în acest context, şi necesitatea unui sistem de monitorizare a veniturilor pentru implementarea impozitului progresiv. Totodată el a  subliniat importanța fondurilor europene pentru dezvoltarea țării și menționează că guvernul anterior a avut succes în absorbția acestor fonduri.

„În 2022, Guvernul pe care l-am condus a reuşit cea mai mare absorbţie de fonduri europene, 11,3 miliarde. O cincime din totalul fondurilor europene absorbite din 2007 până în 2022, o cincime, 20%, într-un an. Am demonstrat că se poate. Investiţii străine directe 10,9 miliarde, aproximativ 11 miliarde. Iar la final, valoarea nominală a PIB-ului a fost cu 49 de miliarde peste estimare. Deci este clar că ţara are potenţial, că se poate. Încă o dată, domnul Cristache, 49 de miliarde înseamnă valoarea PIB-ului din 2004”, a explicat fostul premier.

Nicolae Ciucă a explicat şi motivele pentru care Executivul a renunţat la adoptarea măsurii de limitare a plăţilor cash:

„Şi premierul a fost de acord, am discutat cu premierul Marcel Ciolacu, am explicat argumentele, cu toţii am înţeles. De fapt, de prima dată s-a convenit asupra faptului că România nu este pregătită pentru astfel de măsură, neavând suportul tehnic pentru a trece direct la plăţile cu cash, a diminua valoarea sumelor plătite cu cash, şi plus celelalte chestiuni tehnice, de proces, de procedură. Nu neapărat la nivelul cetăţeanului, că cetăţenii sunt puţini care cumpără produse în valoare de 5.000 de lei şi măsura era să se cumpere cu 5.000 de lei dintr-un singur loc în aceeaşi zi”, a explicat Nicolae Ciucă.

Totodată, Nicolae Ciucă a evidenţiat nevoia de reformă în administrație, în special în ceea ce privește colectarea TVA-ului și reducerea evaziunii fiscale:

„A trebuit să mergem şi să vedem partea de evaluare de risc şi monitorizare la nivelul ANAF-ului. Care, de asemenea, în momentul de faţă este nedigitalizat”, a spus Ciucă.

În ceea ce priveşte măsurile privind reducerea cheltuielilor bugetare, Ciucă susține că s-a căutat un echilibru între măsuri fiscale și reducerea cheltuielilor bugetare.

Întrebat dacă este prieten cu Marcel Ciolacu, Ciucă a spus că sunt doi oameni normali care au înțeles că, în contextul schimbărilor din lume, România trebuie să rămână un pilon de stabilitate prin asigurarea stabilității politice. Ciucă subliniază că Partidul Național Liberal (PNL) are propria identitate și trebuie să-și asume responsabilitatea de a merge singur în alegeri.

„În primul rând, că nu e vorba de prietenie aici, este vorba de responsabilitate. Este vorba despre responsabilitate.Suntem doi oameni normali. Care am înţeles la vremea respectivă că ţara, în contextul în care am avut momente de schimbare a jocului, gen invazia Ucrainei, iată, cel de acum, războiul din Fâşia Gaza, România trebuie să rămână un pilon de stabilitate în regiune, iar asta nu se poate face decât prin asigurarea stabilităţii politice şi asumarea unei responsabilităţi. Ca atare, vă pot spune că nu există niciun fel de schimbare de atitudine din partea Partidului Naţional Liberal după asumarea angajării în anul electoral 2024 printr-o abordare de sine, prin noi înşine. Partidul Naţional Liberal este, ştiţi foarte bine, un partid care are propria identitate, este cel mai vechi partid din Europa, 148 de ani, este un partid cu valori şi virtuţi, care trebuie să îşi asume în continuare responsabilitatea de a merge în alegeri singuri. Şi am discutat inclusiv chestiunea aceasta cu premierul, cu Marcel Ciolacu. Au fost discuţii legate de un proiect de alianţă, de coaliţie”, a afirmat preşedintele PNL.

 

Ionuţ Cristache: Am revenit în direct, doamnelor şi domnilor. Da, suntem în direct. Da, alături de mine a venit preşedintele PNL, domnul Nicolae Ciucă. Dacă aveţi întrebări, curiozităţi, vă rog să le adresaţi pe emisia live de pe Facebook, la secţiunea întrebări, şi acolo o să-l monitorizăm. Şi pe numărul de WhatsApp, îmi spun colegii din regie. Şi îi adresăm întrebările domnului preşedinte PNL. Bună seara, domnule Ciucă!

Nicolae Ciucă: Bună seara!

Ionuţ Cristache: Veniţi de departe, aţi fost… aţi început deja turneul electoral, antrenamentul pentru anul electoral 2024. Din Şimleu Silvaniei.

Nicolae Ciucă: Nu.

Ionuţ Cristache: Vă rog, corectaţi-mă.

Nicolae Ciucă: Am avut o activitate pe care o facem an de an la Sighetu Marmaţiei, este Şcoala Partidului Naţional Liberal Gheorghe I. Brătianu. Şi în drum spre Maramureş, spre Sighetu Marmaţiei, am oprit la Şimleu Silvaniei, unde avem un primar tânăr, ce a avut iniţiativa şi a participat la activităţile pe care le-am desfăşurat atunci când eram premier. Şi de Ziua Tineretului am adus tineri în Guvern, i-am aşezat la masă alături de noi, a fost unul dintre ei şi după ce a terminat m-a invitat să merg la Şimleu Silvaniei. Şi i-am zis că atunci când va avea ceva cu care să putem să prezentăm o realizare a administraţiei locale, voi merge cu mare plăcere.

Ionuţ Cristache: Şi aţi fost să inauguraţi o piaţă, să înţeleg, nu?

Nicolae Ciucă: O piaţă, care…

Ionuţ Cristache: Avem şi nişte imagini, dacă pot colegii din regie să le dea.

Nicolae Ciucă: O piaţă care de câţiva ani de zile se desfăşura în condiţii absolut neprielnice. Şi am fost acolo, mi-a plăcut foarte mult. Este o piaţă civilizată, unde oamenii, aşa cum le-am spus atunci şi am putut să-i văd cum îşi expuneau produsele din propria muncă. Oamenii, uitaţi-vă la mâinile lor, cu mâinile crăpate de muncă, ce nu meritau să-şi vândă produsele într-o piaţă în aer liber, în frig, în ploaie. Şi este într-adevăr o piaţă cât se poate de civilizată, într-un orăşel în nordul ţării, în nordul-vestul ţării.

Ionuţ Cristache: Dar s-a strâns chiar tot Partidul Naţional Liberal, adică n-a rămas niciun lider pe acasă. Îl văd şi pe domnul Bode, şi pe domnul Rareş Bogdan, normal.

Nicolae Ciucă: Am fost cu toţii la şcoală.

Ionuţ Cristache: Ştiţi că una din ştirile care a ieşit de acolo, nu vreau să vă pun în dificultate la început de interviu, aşa, a fost cu domnul Rareş Bogdan care mirosea pătrunj… v-a dat să mirosiţi un pătrunjel cu un Rolex de vreo 30.000 de euro la mână.

Nicolae Ciucă: Asta nu este treaba mea.

Ionuţ Cristache: Nu, dar ţine de adecvare, aşa. Că plângeaţi de mâinile bunicilor din piaţă.

Nicolae Ciucă: Acum, fiecare cum îşi dozează ceea ce are şi ceea ce a dobândit de-a lungul vieţii. Nu este treaba mea. Efectiv îmi aduc aminte cum a zis: uitaţi-vă, mirosiţi-l să vedeţi cum miroase a pătrunjel.

Ionuţ Cristache: A bani.

Nicolae Ciucă: A pătrunjel adevărat.

Ionuţ Cristache: A pătrunjel, da. Dar, bun, nu e o culpă să ai, nu e o culpă să etalezi, poate ţine de adecvarea fiecăruia la moment, na, atâta tot.

Nicolae Ciucă: Absolut.

Ionuţ Cristache: Şi, ştiţi cum e, până la urmă nu ieşea o ştire dacă nu era o ştire. Destul de surprinzător să vezi, aşa, o garsonieră la mână, fie ea şi purtată de un liberal, adică cu iniţiativă de dreapta, cu asta.

Nicolae Ciucă: Ştiţi care este chestiunea? Este adevărat, sunt momente şi momente. Nu doar liberalii sunt cei care au un ceas de o asemenea valoare la mână. Dacă ne uităm, sunt şi din alte partide, care ar trebui să…

Ionuţ Cristache: Corect, am văzut socialişti cu…

Nicolae Ciucă: Aţi văzut?

Ionuţ Cristache: Da, da, da.

Nicolae Ciucă: Şi atunci de ce să blamăm doar pe…

Ionuţ Cristache: Nu, dar nu era de blamare. Faptul că presa discută, domnule Ciucă, şi remarcă, e o chestiune care ţine până la urmă de libertatea de expresie.

Nicolae Ciucă: Înţeleg, înţeleg foarte bine…

Ionuţ Cristache: Şi e un titlu vesel, colorat, în ton cu personajul cumva.

Nicolae Ciucă: Iacătă.

Ionuţ Cristache: Dumneavoastră aveţi un ceas de 30.000 de euro?

Nicolae Ciucă: Nu, e de 900 de lei.

Ionuţ Cristache: Ce ceas e?

Nicolae Ciucă: Orient.

Ionuţ Cristache: 900 de lei?

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Da, îmi aduc aminte că… ştiu brandul, eu sunt…

Nicolae Ciucă: Facem reclamă?

Ionuţ Cristache: Nu, nu, nu, că la Orient e posibil să se considere a fi reclamă, mai zic eu câteva din gama aia, Seiko şi nu ştiu ce, ca să nu fie reclamă. La Rolex nu cred că e reclamă, că nu ne permite, aşa. E ca şi cum am face reclamă la Rolls Royce, nu-şi permite lumea.

Nicolae Ciucă: Fiecare cum îşi permite.

Ionuţ Cristache: Cum aţi simţit românul, domnule Ciucă, în piaţă? Pentru că, de ce vă întreb? Am fost şi eu la piaţă în week-end, mă duc frecvent, nu pun pe Facebook.

Nicolae Ciucă: Şi eu mă duc. Chiar şi azi am fost.

Ionuţ Cristache: Da?

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Unde?

Nicolae Ciucă: Am fost cu nepoata şi cu soţia în Carrefour, la cumpărături, am trecut printre lume. Românii să ştiţi că îşi manifestă îngrijorarea faţă de situaţia curentă, fiecare discută şi îşi prezintă propria părere despre situaţia ca atare.

Ionuţ Cristache: Asta voiam să vă spun, că la piaţă, când am fost şi eu în week-end, lumea discuta despre cash, vă spun sincer, asta era tema.

Nicolae Ciucă: Este rezolvată.

Ionuţ Cristache: Şi despre preţuri. Dar, până la problematica asta, pentru că mi-aţi dezvăluit că aţi fost la cumpărături.

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Cum aţi simţit produsele, preţurile? Că Guvernul şi-a asumat, ţineţi minte, o intervenţie pe preţ, a ieşit şi în acea campanie de imagine Marcel Ciolacu cu coşul să ne zică ce îşi cumpără de 100 de lei. Cum e realitatea de la raft?

Nicolae Ciucă: Vă spun imediat. Vă aduceţi aminte, în perioada în care am fost prim-ministru au fost câteva momente în care au elevat, au sărit preţurile foarte mult, la carburant, la produsele lactate, la ulei, ajunsese la un moment dat să nu se mai găsească. Au fost temerile acelea generate de situaţia din Ucraina, plus inflaţia, plus criza energetică şi aşa mai departe. Şi am căutat soluţii şi atunci, am avut întâlniri cu toţi jucătorii din piaţă. După toate discuţiile şi după o convingere proprie, impunerea unor astfel de plafoane nu funcţionează tot timpul, pentru că atunci când discuţi cu un retailer poate să se angajeze să menţină sau să reducă preţul pe o anumită gamă de produse, dar poate să o joace din creşterea preţurilor la celelalte produse. Pentru că dacă ar fi să urmărim şi să vedem care sunt efectele, ar trebui să înţelegem că la nivelul retailerului se produce o plafonare a profitului, o scădere a profitului.

Ionuţ Cristache: Deci spuneţi că intervenţionismul nu e neapărat cea mai bună idee.

Nicolae Ciucă: Nu, trebuie să discutăm cu tot lanţul, de la producător, la procesator, la retailer.

Ionuţ Cristache: Explicaţi-mi ceva, atunci. N-aţi fost de acord cu ideea asta când a propus-o Marcel Ciolacu şi i-aţi spus: ok, e ideea ta, du-te cu ea, dar nu sunt de acord?

Nicolae Ciucă: Foarte onest am discutat şi se venise atunci…

Ionuţ Cristache: Asta e chiar o ştire.

Nicolae Ciucă: Se venise atunci cu o idee să se aplice pe termen mai mare, am discutat de şase luni şi la sfârşit am insistat şi l-am rugat pe premier să folosească un proiect pilot, să vedem dacă funcţionează pe trei luni, cum funcţionează, şi aşa s-a şi aplicat, şi a fost aplicată trei luni de zile. Acum s-a extins cu încă trei luni de zile şi s-a lărgit şi gama de produse. Doar că am putut să constatăm cu toţii că nu funcţionează aşa şi din discuţiile pe care le-am avut cu producătorii a rezultat foarte clar că practic astfel de măsuri se răsfrâng la nivelul lor. Pentru că ei sunt cei care generează preţul şi pe lanţul de…

Ionuţ Cristache: Deci producătorul e afectat, niciodată intermediarul, niciodată retailerul, da?

Nicolae Ciucă: Este exact aşa cum spuneţi.

Ionuţ Cristache: Păi şi dacă a fost un proiect pilot pe trei luni şi aveţi argumentele acestea, de ce în continuare s-a insistat pe încă trei luni?

Nicolae Ciucă: Pentru că s-a lăsat impresia că funcţionează.

Ionuţ Cristache: S-a lăsat impresia că funcţionează?

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Cine a lăsat această impresie?

Nicolae Ciucă: La nivelul celor care au… cu care s-a discutat, la nivelul retailerilor..

Ionuţ Cristache: Deci Guvernul se minte singur?

Nicolae Ciucă: Nu se minte singur, pentru că nu poate să se mintă singur.

Ionuţ Cristache: Ei!?

Nicolae Ciucă: Este vorba de dialog. Vă rog să mă credeţi că în toată această administrare a oricărei situaţii, de la nivel guvernamental, sunt păreri pro şi sunt păreri contra şi în funcţie de context se generează o anumită decizie. La vremea respectivă, probabil că cei care au zis că funcţionează au influenţat şi decizia.

Ionuţ Cristache: Dar până la un punct să înţeleg că Marcel Ciolacu a avut monopol pe idee. Sau nu, a avut ultimul cuvânt.

Nicolae Ciucă: Este premierul ţării, este normal să fie aşa şi îl respectăm.

Ionuţ Cristache: Am înţeles, dar sunteţi într-o coaliţie, unde bănuiesc că şi cuvântul liberal contează. Că am văzut la problematica cash-ului, când aţi semnalat public că nu e în regulă, după o discuţie în coaliţie, şi revenim la discuţia de piaţă, a fost retrasă acea plafonare.

Nicolae Ciucă: Şi premierul a fost de acord, am discutat cu premierul Marcel Ciolacu, am explicat argumentele, cu toţii am înţeles. De fapt, de prima dată s-a convenit asupra faptului că România nu este pregătită pentru astfel de măsură, neavând suportul tehnic pentru a trece direct la plăţile cu cash, a diminua valoarea sumelor plătite cu cash, şi plus celelalte chestiuni tehnice, de proces, de procedură. Nu neapărat la nivelul cetăţeanului, că cetăţenii sunt puţini care cumpără produse în valoare de 5.000 de lei şi măsura era să se cumpere cu 5.000 de lei dintr-un singur loc în aceeaşi zi. Se putea cumpăra…

Ionuţ Cristache: Din mai multe locuri sau puteai să mergi cu membrii de familie.

Nicolae Ciucă: Sigur că da, dar era vorba de micii producători, de cei care gestionau…

Ionuţ Cristache: Nu, şi de cetăţean, că era tratat cumva ca un infractor.

Nicolae Ciucă: Era pus pe drumuri.

Ionuţ Cristache: Şi nu mai zic, că îmi complicaţi viaţa.

Nicolae Ciucă: Şi considerat, şi considerat, şi considerat ca fiind principalul generator al evaziunii fiscale.

Ionuţ Cristache: Ceea ce nu e adevărat.

Nicolae Ciucă: Ceea ce nu este adevărat.

Ionuţ Cristache: Corect.

Nicolae Ciucă: Şi am discutat cu Marcel Ciolacu, a înţeles foarte bine şi măsura s-a…

Ionuţ Cristache: Mă mir!

Nicolae Ciucă: Nu trebuie să vă miraţi, că e normal într-o coaliţie să discutăm.

Ionuţ Cristache: Nu, nu, nu, pentru că… De ce spun asta? Ecoul public a fost foarte puternic, inclusiv eu am criticat măsura, au fost multe alte voci care au zis nu e în regulă.

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Eu nu înţeleg, cum se naşte o idee politică, domnule Ciucă, dacă puteţi să ne explicaţi, în coaliţie. Dumneavoastră spuneţi, pe bună dreptate, că aţi receptat nemulţumirea din societate şi aţi decis în consecinţă. Dar analiza n-ar trebui făcută înainte, nu după?

Nicolae Ciucă: Este… este o chestiune care ţine de entuziasmul măsurilor. La un moment dat se crede că de la un anumit nivel, crezi că dacă ai luat o decizie, cel puţin bazată pe argumente teoretice, şi funcţionează. Ori nu este adevărat. Trebuie să vedem viaţa practică cu realităţile ei, cu realităţile de la omul simplu, la cel care are…

Ionuţ Cristache: Puterea de decizie.

Nicolae Ciucă: …un ceas foarte scump şi puterea de decizie.

Ionuţ Cristache: A, un ceas foarte scump.

Nicolae Ciucă: Înţelegeţi? Deci astea sunt chestiunile de care trebuie să ţinem cont. Iar marea masă de oameni nu poate să-şi permită astfel de chestiuni. Nu pot să-l pun pe un comerciant din Delta Dunării, la sfârşitul zilei, să se urce în barcă şi să meargă să depună banii la bancă sau să ia bani de la bancă. Sau la munte, unde există un bancomat la 100-150 de kilometri, să se ducă să facă drumul ăsta, pentru a putea să se conformeze unei astfel de decizii. Ca atare, avem nevoie de această realitate, avem nevoie… decidentul politic, indiferent de ceea ce vrea să facă, are nevoie de dialog şi de înţelegere a realităţii. Este foarte clar că în România sunt zone, sunt municipii… Bucureştiul are un PIB, Bucureştiul şi judeţul Ilfov are PIB-ul mai mare decât Letonia. Nu poţi să compari Bucureştiul cu ceea ce se întâmplă la Şimleu Silvaniei.

Ionuţ Cristache: Îhâm.

Nicolae Ciucă: Sau la mine la ţară. Nu avem cum. Este absolut corect să venim cu măsuri care să aibă aplicabilitate şi un anumit numitor comun pentru toată lumea.

Ionuţ Cristache: Păi asta ne dorim cu toţii.

Nicolae Ciucă: Pentru că nu împărţim lumea în două.

Ionuţ Cristache: Sigur, asta ne dorim cu toţii. Dar ce a părut şi mai de neînţeles decât ideea în sine a fost faptul că aţi retras-o pe ultima sută de metri, în condiţiile în care s-a consumat atâtea energii, domnul Ciolacu făcea coregrafie la televizor cum se luptă, cum face, şi în ultima clipă a zis: ne-am răzgândit. Adică mi se pare că aţi şi ridicat nişte argumente pentru AUR, în plan propagandistic, le-aţi şi dat pe tavă din nou un subiect, după aia vă miraţi de ce cresc în sondaje, asta e altă poveste, şi după aia tot dumneavoastră, mă refer la coaliţie, nu neapărat la dumneavoastră personal sau la PNL, ziceţi: da, mă, hai că o retragem. Adică neseriozitatea e la dumneavoastră, nu la noi.

Nicolae Ciucă: Domnul Cristache, nu e neseriozitate. Ştiţi care este chestiunea? Ne-a spus şi ieri, la întâlnirea pe care am avut-o cu colegii din partid, cu tineretul liberal, important în viaţă este să prezinţi şi ce faci bineînţeles şi să ai puterea să recunoşti şi când nu faci bine.

Ionuţ Cristache: A, bun, clar, da.

Nicolae Ciucă: Şi atunci când nu faci bine, este important să îndrepţi lucrurile. Ştiţi care este chestiunea? E simplu. Recunoaşterea nu este a celor care câştigă de fiecare dată, este a celor care atunci după ce au căzut se ridică şi merg mai departe.

Ionuţ Cristache: Ca morală, da, e frumos.

Nicolae Ciucă: Nu e doar morală, s-a aplicat, în această situaţie s-a aplicat. Am avut puterea să ne ducem să spunem: măi, oameni buni, nu este bine aşa.

Ionuţ Cristache: Dar vorbeaţi de entuziasmul unei idei sau unui avânt de guvernare. Poate fi la un moment dat şi disperarea guvernării şi a faptului că nu sunt bani? E o disperare în guvernare, domnule Ciolacu… domnule Ciucă, uite, cred că se uită, e o disperare că nu sunt bani?

Nicolae Ciucă: Nu este vorba de disperare. Haideţi să ne uităm la situaţia în ansamblu. România este totuşi una dintre puţinele ţări din Europa, din Europa de Est, chiar şi din zona euro, şi aici ne raportăm la cifrele prezentate de Eurostat, care are creştere economică pozitivă. Mă rog, pozitivă, are creştere economică. Ceea ce înseamnă că economia are un echilibru de funcţionare, doar că din punct de vedere a ceea ce a însemnat construcţia bugetară au avut loc anumite greşeli, şi trebuie să recunoaştem chestiunea asta…

Ionuţ Cristache: Au fost greşeli în conceperea bugetului pe anul acesta, în structurarea lui?

Nicolae Ciucă: În ceea ce priveşte supraevaluarea veniturilor.

Ionuţ Cristache: Domnul premier, aţi deschis o super paranteză aici. Eraţi premier al României în guvernarea PSD-PNL când domnul Câciu, actualmente la Fonduri Europene, era la Finanţe şi a venit cu acel proiect de buget. În afară de domnul Câciu, nu s-a mai trezit nimeni să se uite pe structura de buget, să zică: băi, nu e în regulă! Domnul Adrian Câciu, nu e rezonabil, nu e realist.

Nicolae Ciucă: Responsabil pentru modul în care se construieşte bugetul este Ministerul Finanţelor.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Şi s-a avut în vedere, s-a mers pe o estimare. Haideţi să ne aducem aminte cum a fost anul 2022, în care absolut toate preţurile o luaseră razna, influenţa preţurilor la energie, la gaze naturale, au fost greu de controlat. Şi s-a mers pe o estimare nu la nivelul lui 2022, dar la un procent mai mic, dar care în realitate a coborât foarte mult.

Ionuţ Cristache: Tot foarte optimistă, spuneţi, acea estimare.

Nicolae Ciucă: Da, da. Nu optimistă, a fost pe preţuri la energie şi la gaze care au coborât foarte mult în anul 2023.

Ionuţ Cristache: Şi încasările la buget nu s-au mai produs.

Nicolae Ciucă: Despre asta este vorba. Trebuie să spunem realitatea. De asemenea, inflaţia. Inflaţia… bugetul a fost construit pe o rată a inflaţiei la 11%. În momentul de faţă, când noi discutăm, acum, este foarte posibil ca până la finele lui decembrie să discutăm de o rată a inflaţiei de 7% sau sub 7%. Sunt chestiuni economice care nu depind doar de România.

Ionuţ Cristache: Sigur că da.

Nicolae Ciucă: Este ansamblul mare, economic.

Ionuţ Cristache: Inflaţia a fost în multe puncte importată, nu mai stau să dezbatem.

Nicolae Ciucă: Sigur că da.

Ionuţ Cristache: Dar când a fost un semnal pentru dumneavoastră, premier la acea dată, că bugetul e prost făcut? Nu prost făcut, prost estimat, ca să nu arunc o culpă.

Nicolae Ciucă: Sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie, când am luat prima măsură de redimensionare a cheltuielilor bugetare.

Ionuţ Cristache: Îmi aduc aminte că au fost nişte…

Nicolae Ciucă: Da. Şi a fost o ordonanţă de urgenţă în care am inclus plafonarea cheltuielilor bugetare. Şi atunci am realizat, pentru că atunci am văzut evoluţia preţurilor. Era un trimestru, după trimestrul respectiv ne-am dat seama că aşa se întâmplă. Şi am trecut şi am luat măsuri.

Ionuţ Cristache: O zonă din care noi putem să aducem bani la buget, domnule premier, şi folosesc această sintagmă „domnule premier” pentru că vreau să înţeleg cum a funcţionat această idee în mandatul dumneavoastră. Domnule, colectarea la buget, cea mai deficitară la nivel european, colectarea TVA. Şi aici cetăţeanul îşi face treaba. Eu, când mă duc la raft şi cum ridic un produs de la raft, el e cu TVA, eu îmi plătesc partea mea. Când mă duc să îmi iau o maşină, la fel, e cu TVA, bunuri şi servicii în România, cetăţeanul plăteşte TVA-ul. Problema e la marile companii. Domnule Ciucă, dumneavoastră de ce aţi…

Nicolae Ciucă: Nu ştiu dacă e doar la marile companii. Deci nu putem să ne ducem să punem o anatemă doar pe marile companii.

Ionuţ Cristache: Ei, lăsaţi că o fac eu.

Nicolae Ciucă: Ceea ce vă pot spune în momentul de faţă este că gap-ul la TVA de aproximativ 45 de miliarde de…

Ionuţ Cristache: Mult peste anul trecut, când era vreo 35. Am ajuns studiu de caz la nivelul Uniunii, domnule Ciucă.

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: În ceea ce priveşte deficitarea colectării de TVA. De ce nu facem, domnule, ceva?

Nicolae Ciucă: Îmi cer scuze.

Ionuţ Cristache: Vă rog. Puteţi să mă întrerupeţi fără probleme.

Nicolae Ciucă: Chiar îmi cer scuze, nu…

Ionuţ Cristache: Vă rog, vă rog, vă rog!

Nicolae Ciucă: Nu-mi stă în obicei să fac chestiunea aceasta. Nu întâmplător, dacă vă aduceţi aminte, am venit cu ordonanţă de urgenţă, în prima parte a guvernării, în are am introdus radarul mărfurilor şi factura electronică.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Şi am început să vedem cum funcţionează, discuţii cu mediul de afaceri, cu instituţiile care se ocupă de buget-finanţe. Şi a fost o problemă de aplicare, nu doar de software, ci şi de hardware, şi a trebuit să gestionăm foarte bine aplicarea acestei decizii. A fost similară cu cea de la cash.

Ionuţ Cristache: Staţi puţin, domnule Ciucă, în ţara IT-iştilor, în ţara soluţiilor tech, IT, cu Ion consilier, cu toate tumbele de imagine, îmi spuneţi că a fost o problemă de soft?

Nicolae Ciucă: A fost şi este în continuare o problemă. Pentru că de acolo a trebuit să mergem şi să vedem partea de evaluare de risc şi monitorizare la nivelul ANAF-ului. Care, de asemenea, în momentul de faţă este nedigitalizat.

Ionuţ Cristache: Ştim.

Nicolae Ciucă: Ne-am dus inclusiv cu hotărâre în CSAT pentru a putea să finalizăm această măsură. În momentul de faţă, ea este în analiză şi derulare, în momentul în care am predat guvernarea, am predat cu toate aceste măsuri despre care vă vorbesc acum. Ca atare, tot ceea ce trebuie făcut, pentru noi, ca ţară, dacă vrem să ne respectăm şi ca oameni, şi ca naţiune, trebuie să finalizăm acest proces de digitalizare, de evaluare transparentă a riscurilor şi de reducere a evaziunii fiscale, în special pe TVA. Nu este niciunde eradicată evaziunea.

Ionuţ Cristache: Nu, sigur că nu, dar gradul este mult mai…

Nicolae Ciucă: Dar este gradul mult mai mic. Deci, încă o dată vorbim, 45 de miliarde.

Ionuţ Cristache: Îhâm. Adică fix cât e gaura astăzi, când vorbim. Nu? E aproape de…

Nicolae Ciucă: Este exact…

Ionuţ Cristache: N-am avea nicio problemă financiară noi astăzi, ca ţară…

Nicolae Ciucă: Este exact cât ne-ar trebui să acoperim şi creşterile de pensii şi de tot ceea ce înseamnă partea de investiţii şi aşa mai departe.

Ionuţ Cristache: Domnule, Marcel Ciolacu a fost pe scaunul pe care staţi dumneavoastră acum vreo trei săptămâni şi spunea că, domnule, mai e şi din…

Nicolae Ciucă: Vedeţi, ne rotim unul după altul.

Ionuţ Cristache: Domnule, felicitări că veniţi. Cât aţi fost premier nu prea ieşeaţi.

Nicolae Ciucă: Am avut treabă, domnul Cristache.

Ionuţ Cristache: Domnule, şi noi, fiecare cu treaba lui.

Nicolae Ciucă: Absolut.

Ionuţ Cristache: Noi cu pusul întrebărilor, dumneavoastră cu găsit răspunsuri la întrebări.

Nicolae Ciucă: Răspundem la toate întrebările.

Ionuţ Cristache: Doamne ajută! Şi spunea Marcel Ciolacu: domnule, mai ţine şi de voinţa funcţionarului public. Domnule Ciucă, noi când auzim… noi, ăştia care nu suntem angajaţi la stat, că există câte un Gigel care nu vrea, care are el o părere contra, care nu-şi pune el semnătura, ne vine să o luăm razna. Dacă destinul ţării stă blocat în doi funcţionari de la ANAF, păi iertaţi-mă, înseamnă că n-avem nicio şansă.

Nicolae Ciucă: Este…

Ionuţ Cristache: Aţi găsit genul ăsta de situaţii?

Nicolae Ciucă: Da. Este corectă rezistenţa de sistem şi nu trebuie să facem… să ignorăm, să facem abstracţie de existenţa ei.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Deci rezistenţa internă a oricărui sistem este absolut reală. Partea aceasta în care spunem: domnule, doi funcţionari publici, îi dai afară. Ei, nu-i dai chiar atât de uşor afară, pentru că în momentul de faţă sunt nişte reguli şi nişte prevederi legale, de reglementare, în care nu poţi să te dispersezi şi să dai afară atât de uşor un funcţionar public sau un lucrător. Ca atare, nevoia de modernizare, de reformă a tot ceea ce înseamnă administrare… administraţie, scuzaţi-mă, este absolut necesară. Inclusiv din punct de vedere legal.

Ionuţ Cristache: Dar înţeleg că nu e oportun acum, că vin alegerile şi nu puteţi risca nici dumneavoastră, nici PSD-ul, să daţi afară pe careva, că pierdeţi voturi.

Nicolae Ciucă: Acum, să dea afară…

Ionuţ Cristache: Trebuie să aşteptăm 2024, finalul.

Nicolae Ciucă: Staţi un pic, staţi un pic. Alegerea unui partid nu ţine de un om, doi sau de 100 de oameni. Alegerea…

Ionuţ Cristache: Ideea pe care eu încercam să o subliniez, domnul Ciucă, este că tot timpul noi ca societate vorbim de nevoia de reformă a aparatului bugetar, niciodată nu se întâmplă, pentru că nu e un moment oportun.

Nicolae Ciucă: Este o problemă pe care noi o tot discutăm şi o rostogolim în spaţiul public, în care vorbim despre toate aceste probleme de oportunitate. Dincolo de oportunitate, este o problemă de asumare a deciziei.

Ionuţ Cristache: Păi şi aici mi-aţi ridicat-o mie la fileu, domnul Ciucă.

Nicolae Ciucă: Da, sigur că da.

Ionuţ Cristache: Ce vă mai trebuie, domnul Ciucă? Aveţi, PSD plus PNL, împreună, peste 60% în Parlament, aveţi instituţiile, aveţi serviciile, aveţi un partener în preşedintele Klaus Iohannis.

Nicolae Ciucă: Este foarte adevărat.

Ionuţ Cristache: Aveţi toate argumentele instituţionale să vă asumaţi nişte decizii majore. De ce nu o faceţi?

Nicolae Ciucă: Veţi vedea că se face.

Ionuţ Cristache: Când?

Nicolae Ciucă: Acum, când noi doi discutăm, se lucrează la toate aceste chestiuni.

Ionuţ Cristache: Se lucrează?

Nicolae Ciucă: Absolut.

Ionuţ Cristache: Mi-aţi spus de faptul că i-aţi lăsat premierului Ciolacu această analiză pe reforma ANAF şi pe digitalizare. Dacă se ţine Marcel Ciolacu de moştenirea dumneavoastră, în cât timp am putea să vedem această digitalizare a ANAF?

Nicolae Ciucă: Real vorbind…

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Real vorbind, primele efecte le putem vedea la jumătatea anului viitor.

Ionuţ Cristache: A, deci după colţ.

Nicolae Ciucă: Da. Real vorbind. Unele dintre ele chiar mai devreme trebuie să înceapă.

Ionuţ Cristache: Şi e în grafic calendarul?

Nicolae Ciucă: Este în grafic.

Ionuţ Cristache: Că ştiţi care e o năpastă a unei noi conduceri, fie că vorbim de o conducere de instituţie mică, mare sau guvernamentală? Fiecare vine cu ideea lui. Ideea e să ne apucăm de ceva…

Nicolae Ciucă: Nu, aici ne-am coordonat.

Ionuţ Cristache: V-aţi coordonat?

Nicolae Ciucă: Da. Aici ne-am coordonat.

Ionuţ Cristache: Slavă Domnului! O idee la care pare că nu v-aţi coordonat, domnule Ciucă, în afară de cea cu cash-ul… Dar, ca să închidem discuţia şi pe cash…

Nicolae Ciucă: Şi acolo am ajuns la un numitor comun.

Ionuţ Cristache: Cu greu. Dar până la urmă ăsta e farmecul democraţiei, dezbaterea, neînţelegerea.

Nicolae Ciucă: Sigur că da.

Ionuţ Cristache: Nu trebuie să fie cu unanimităţi. Unanimităţi e în alte regimuri.

Nicolae Ciucă: Absolut.

Ionuţ Cristache: Care nu ne plac, cel puţin nu mie. Răspundeţi-mi, să clarificăm şi chestiunea asta, că a rămas aşa, plutind în spaţiul public. Domnule, iniţiativa cu limitarea cash-ului cui a aparţinut, până la urmă?

Nicolae Ciucă: A fost o chestiune care a apărut… Vă aduceţi aminte, a fost un set de măsuri…

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: …care începând de la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august, a tot apărut în spaţiul public.

Ionuţ Cristache: Da, da.

Nicolae Ciucă: Şi la vremea respectivă au fost puţine reacţii, răspunsuri la temerile oamenilor de afaceri, ale societăţii civile, pentru că practic toate măsurile se îndreptau pe componenta de fiscalitate asupra mediului de afaceri. După care, am discutat, ne-am dus la Guvern şi am avut un dialog cât se poate de echilibrat şi de deschis şi am spus: domnule, nu putem să ne ducem să impunem măsuri şi să avem o recuperare a deficitului doar pe mediul de afaceri, pentru că omorâm mediul de afaceri. O ţară funcţionează… în momentul de faţă sunteţi, sunt convins, de acord cu chestiunea aceasta, că tot ceea ce înseamnă venituri la buget sunt produse de…

Ionuţ Cristache: Privaţi, de o iniţiativă liberală.

Nicolae Ciucă: De mediul…

Ionuţ Cristache: Da, da. Eu am şi urlat, şi în pandemie, şi după: cine îi apără pe oamenii ăştia?

Nicolae Ciucă: De mediul de afaceri. Şi atunci, şi atunci, cu riscul de a prelungi toate discuţiile, inclusiv momentul luării deciziei, am venit şi am spus: nu putem să nu aducem în discuţie şi în acest ansamblu de măsuri reducerea cheltuielilor bugetare.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Şi am convenit că e măsură liberală. Dacă ne ducem cu măsuri asupra mediului de afaceri, apăi la fel trebuie să se întâmple şi pe cheltuielile de la bugetul de stat. În tot ansamblul acesta de măsuri, au apărut toate aceste segmente în care am căutat să fim cât se poate de echilibraţi şi în măsurile fiscale, şi în măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare. Am căutat să facem în aşa fel încât să păstrăm cota de impozit pe profit, cota de impozit pe venit, în condiţiile în care, ştiţi foarte bine, impozitul pe profit 16%, pe venit 10%. Sunt ţări unde impozitul pe venit şi 60-70%, la noi este 10%. Impozitul pe dividende 8%. Deci am făcut în aşa fel încât să încurajăm…

Ionuţ Cristache: De la 5.

Nicolae Ciucă: De la 5, dar e totuşi 8%, în condiţiile în care în alte ţări depăşeşte 20%, 22-25%.

Ionuţ Cristache: Da, corect, corect, corect. Da, da, da.

Nicolae Ciucă: Media europeană este atât.

Ionuţ Cristache: A existat o tentaţie din partea colegilor de guvernare să introducă impozitare progresivă, să se renunţe la cota de 16%?

Nicolae Ciucă: Au fost discuţii în acest sens, dar, de asemenea, în cadrul discuţiilor am explicat. Şi sunt două chestiuni. Pe de-o parte, cota unică de impozitare nu şi-a finalizat resursa. Pentru că nici nu putem să discutăm de o cotă unică de impozitare. Iată, avem pe profit 16%.

Ionuţ Cristache: Păi ăsta e şi argumentul lor: domnule, în definitiv, suntem ipocriţi, că nu mai există.

Nicolae Ciucă: Aşa este, înţelegeţi? Deci nu şi-a terminat resursa. De cealaltă parte, ca să poţi să faci impozit progresiv, trebuie să ai un sistem de monitorizare şi de agregare a tuturor datelor, din care să rezulte clar venitul. Pentru că te duci absolut discreţionar pe o companie, pe un sector, pe o persoană, şi nu este corect.

Ionuţ Cristache: A, deci în momentul de faţă spuneţi că statul român nu are o mapare a veniturilor, astfel încât să ştii că aplici o chestie şi se aplică general valabil pentru toată lumea.

Nicolae Ciucă: Altfel, am discuta de un gap de 45 de miliarde, domnul Cristache? Dacă ar avea.

Ionuţ Cristache: Da, nu, dar ne şi minunăm cum am ajuns aici. Înţeleg toate argumentele dumneavoastră, înţeleg şi…

Nicolae Ciucă: Tocmai de aceea este nevoie de o decizie politică foarte bine coagulată, cu o majoritate legislativă consolidată.

Ionuţ Cristache: Pe care o aveţi.

Nicolae Ciucă: Pe care o avem.

Ionuţ Cristache: Adică, pare că…

Nicolae Ciucă: Şi care trebuie să vină cu măsuri care să acopere tot ceea ce nu s-a făcut în perioada asta de timp, care să vină să se alinieze la tot ceea ce ne-am asumat. Că ne-am asumat modernizarea şi creşterea rezilienţei la nivel de ţară.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Asta înseamnă modernizare, asta înseamnă digitalizare, asta înseamnă servicii sociale, acces la toate serviciile sociale, asta înseamnă OCDE-ul.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: La OCDE ştiţi cum este? Noi, astăzi, când discutăm despre PNRR şi despre fonduri europene, aţi văzut că mai apare în discuţie: domnule, mergem să negociem cu Comisia.

Ionuţ Cristache: Da. Păi nu v-aţi făcut un titlu de glorie în guvernarea asta că refaceţi PNRR-ul pe care tot o guvernare liberală l-a girat?

Nicolae Ciucă: Nu vă contrazic.

Ionuţ Cristache: Păi n-aveţi cum.

Nicolae Ciucă: A fost liberalo-useristă.

Ionuţ Cristache: Şi cu Iohannis în coadă, că aţi zis că în sfârşit l-am făcut bine. Decât să-l trimitem de nu ştiu câte ori să ni-l retrimită, mai bine o dată şi bun. Şi atât de bun e, încât e varză.

Nicolae Ciucă: Putem să revenim?

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Am fost membru în Guvernul respectiv.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Membru în Guvernul respectiv, eu nu am văzut PNRR-ul.

Ionuţ Cristache: Nici dumneavoastră nu l-aţi văzut, domnule?

Nicolae Ciucă: Nu.

Ionuţ Cristache: Dar cine l-a văzut, domnule?

Nicolae Ciucă: L-am căutat şi acum, ca premier, şi nu l-am găsit să îl văd într-o formă oficială.

Ionuţ Cristache: Staţi puţin. Nu, deci dumneavoastră, cât aţi fost premier, nu aţi văzut PNRR-ul?

Nicolae Ciucă: L-am văzut, dar am căutat fiecare, defalcat, la nivelul fiecărui minister, şi a fost o…

Ionuţ Cristache: Deci este absolut surprinzător ce spuneţi.

Nicolae Ciucă: Acesta este adevărul.

Ionuţ Cristache: Domnule, dar staţi puţin, a fost un PNRR privat al USR-ului?

Nicolae Ciucă: Nu există un document înregistrat.

Ionuţ Cristache: Unitar, care să înglobeze toate?

Nicolae Ciucă: Care să înglobeze toate măsurile din PNRR.

Ionuţ Cristache: Nu?

Nicolae Ciucă: Nu.

Ionuţ Cristache: Păi şi cum l-am trimis la Bruxelles, domnul Ciucă?

Nicolae Ciucă: S-a discutat la Bruxelles printr-o formă despre care nu pot să vă dau detalii, pentru că nu ştiu cum s-a trimis. El există…

Ionuţ Cristache: Deci m-aţi lăsat fără cuvinte.

Nicolae Ciucă: El există, el există…

Ionuţ Cristache: Sunt convins că există, că văd că vorbim despre el.

Nicolae Ciucă: Vorbim despre el, produce efecte.

Ionuţ Cristache: Asta cred că e partea cea mai grea.

Nicolae Ciucă: Deci produce efecte. Şi cea mai bună. Pentru că România este una dintre doar cele şapte ţări care au primit finanţare pe două cereri de plată înaintate pe PNRR. Şi, împreună cu Guvernul actual, suntem în măsură să trimitem cererea de plată numărul trei.

Ionuţ Cristache: Au înghiţit povestea cu pensiile speciale ca să ne dea a treia tranşă?

Nicolae Ciucă: A fost discutată, a fost înghiţită… Nu înghiţită, a fost acceptată, a fost discutată, negociată.

Ionuţ Cristache: Acum, aici o să vă dau greu, dar n-am ce să fac, domnul preşedinte. Peneliştii şi-au făcut un titlu de glorie, în 30 de zile, Rareş Bogdan, ştiţi foarte bine, desfiinţăm pensiile speciale. Domnule, din 2062, şi atunci mai vedem?

Nicolae Ciucă: Nu este în 2062, au fost termeni agreaţi cu Comisia Europeană.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Şi au fost elemente care au ţinut de decizia Curţii Constituţionale, care au fost acceptate la nivelul Comisiei Europene şi în momentul de faţă este un… este o lege, nu mai este un proiect, pentru că ea a fost promulgată, care face parte din cererea de plată numărul trei.

Ionuţ Cristache: Da, bun, noi am ajuns nu la o soluţie la CCR, ci la un impas. Că, până la urmă, să pui nişte oameni beneficiari de pensie specială să decidă despre viitorul pensiilor speciale în România, e ridicol, e ca şi cum îl întrebi pe lup dacă mai vrea o oaie.

Nicolae Ciucă: Sunt de acord, sunt de acord cu dumneavoastră, dar în acelaşi timp este o decizie a Curţii Constituţionale, este o decizie a celei mai înalte instanţe din România.

Ionuţ Cristache: Da, bun, ştiu, am ajuns într-un punct mort, într-adevăr, n-aveam ce să mai…

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să…

Ionuţ Cristache: Eu mă gândeam că faceţi altfel, domnul Ciucă. Din nou, revin la argumentul majorităţii. Măi nene, câţi suntem? 70%. Perfect. Hai să-i luăm şi pe judecătorii de la Curtea Constituţională, punem juriştii de la partide, din Parlament, scriem un proiect de lege, ne asigurăm că nu-l mai contestă nimeni şi să treacă într-o formă. Adică în societate exista o aşteptare, domnul Ciucă, cei de la Bruxelles aveau şi ei o aşteptare, toată lumea aştepta şi am venit cu formula asta din care, ce să zic, câştigă toată lumea, mai puţin cetăţeanul, că pensiile speciale rămân.

Nicolae Ciucă: Eu sunt convins că, aşa cum am discutat, şi vă rog să mă credeţi că au fost discuţii cât se poate de consistente şi de lungi pe tot ceea ce a însemnat acest proiect de lege, şi s-a discutat cu toată lumea şi s-a găsit formula finală pe baza unei decizii care a fost înţeleasă şi discutată cu toţi cei care sunt implicaţi în acest proces, şi acum putem să acceptăm această soluţie, pentru că avem nevoie… Nu ne putem permite, domnul Cristache, să nu primim aceşti bani europeni.

Ionuţ Cristache: Ştiu, ştiu.

Nicolae Ciucă: Banii europeni au asigurat dezvoltarea acestei ţări. 54 de miliarde de euro au intrat în România. Cu banii europeni dezvoltăm infrastructura rutieră şi feroviară.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Cu banii europeni dezvoltăm sistemul de educaţie din România, sistemul de sănătate. Astea sunt chestiunile pe care le putem… Agricultura, ca să nu mai vorbim de agricultură, că anual 2,9 miliarde de euro se duc în agricultură, sunt bani europeni. România nu putea să ajungă unde a ajuns fără bani europeni.

Ionuţ Cristache: Corect, da.

Nicolae Ciucă: Din momentul aderării până astăzi, România este evaluată ca având cea mai mare creştere economică, 800%, din toate ţările Uniunii Europene.

Ionuţ Cristache: Doamne ajută! Nu ştiu cum se face, că uneori creşterea asta economică pe care o invocaţi şi dumneavoastră şi pesediştii nu se regăseşte în buzunarul omului de rând. Pe cifre, pe macro, pe date, stăm bine. Pe micro noi nu, pe individ mai greu.

Nicolae Ciucă: Haideţi să discutăm următoarea chestiune.

Ionuţ Cristache: Vă rog.

Nicolae Ciucă: Şi discutăm pe realitate.

Ionuţ Cristache: După aia mai am şi eu pe pensii un pic o întrebare.

Nicolae Ciucă: În 2022, Guvernul pe care l-am condus a reuşit cea mai mare absorbţie de fonduri europene, 11,3 miliarde. O cincime din totalul fondurilor europene absorbite din 2007 până în 2022, o cincime, 20%, într-un an. Am demonstrat că se poate. Investiţii străine directe 10,9 miliarde, aproximativ 11 miliarde. Iar la final, valoarea nominală a PIB-ului a fost cu 49 de miliarde peste estimare. Deci este clar că ţara are potenţial, că se poate. Încă o dată, domnul Cristache, 49 de miliarde înseamnă valoarea PIB-ului din 2004.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Iar asta a fost suma peste estimare. România a ajuns la aproape 300 de miliarde euro PIB şi are, de asemenea, posibilitatea evaluării să creştem anual cu cel puţin 30 de miliarde de euro. Deci există, există acest potenţial.

Ionuţ Cristache: Nu, că noi l-am văzut, noi îl ştim, noi îl simţim, noi, cetăţenii, problema e uneori că ne mai încurcă politicul. Că România, aşa, de bine, de rău, ea supravieţuieşte.

Nicolae Ciucă: Ne place, nu ne place, nu există societate care să nu fie condusă de un sistem politic.

Ionuţ Cristache: Aşa e, aşa e. Doar că, vedeţi dumneavoastră, când invocaţi cifre, sunt îmbucurătoare până la punctul în care ajungem din nou la gaura din buget.

Nicolae Ciucă: Au fost, au fost situaţii mult mai dificile în ţara noastră. Iar acest deficit bugetar trebuie gestionat, şi trebuie gestionat de toate instituţiile responsabile de la nivelul Guvernului, şi de noi toţi, în Parlament, pentru că până la urmă bugetul se aprobă în Parlament.

Ionuţ Cristache: Da, da, da.

Nicolae Ciucă: Astfel încât să nu care cumva să periclităm accesul la fonduri europene.

Ionuţ Cristache: Aţi pus punctul pe i.

Nicolae Ciucă: Sunt 75 de miliarde până în 2027 care trebuie absorbite.

Ionuţ Cristache: Doamne ajută să le luăm pe toate! Ce voiam să vă întreb este cu… Deci, dacă plecăm de la premisa că trebuie să fim responsabili, cum ziceţi, şi trebuie să avem grijă de banul public, şi trebuie să cheltuim cu cap, şi avem în vedere şi această gaură în care riscăm să cădem cu toţii, aş raporta toată discuţia mea de până acum la finalul acestei săptămâni, când în şedinţa de Guvern suspendată s-a pus problema acelei noi legi a pensiilor. Şi de creşterea lor cu 40%. Doamne, deci de unde or fi bani de 40% nu ştiu! Dar cu un prim pas de la 1 ianuarie, cu indexarea lor cu 14%, nu?

Nicolae Ciucă: 13,8%, este vorba de indexarea…

Ionuţ Cristache: Ne mai luăm cu virgule?

Nicolae Ciucă: Indexarea cu indicele de inflaţie.

Ionuţ Cristache: Cu indicele de inflaţie, care practic e în litera legii.

Nicolae Ciucă: Da. Şi care…

Ionuţ Cristache: Dar să termin expozeul, un pic.

Nicolae Ciucă: Vă rog.

Ionuţ Cristache: Şi au venit liberalii, colegii dumneavoastră, şi au zis: domnule, nu sunt bani. A venit domnul Boloş şi a zis: domnule, nu pot să avizez aşa ceva, în condiţiile în care proiectul ăsta de lege nu-mi arată de unde luăm banii. A venit doamna Gorghiu, ministra dumneavoastră, şi a zis: eu nu îmi pun semnătura pe aşa ceva. Şi înţeleg că a fost, şi aici chiar vreau să îmi confirmaţi, ca să înţelegem şi noi cum stăm, a fost nevoie inclusiv de intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis, să îl determine pe domnul Boloş, după un telefon înţeleg al domnului Ciolacu la Cotroceni.

Nicolae Ciucă: Nu.

Ionuţ Cristache: Cum a fost? Explicaţi-ne şi nouă, să ştim cum stăm.

Nicolae Ciucă: În dimineaţa respectivă, dacă vă aduceţi aminte, eu am ieşit la declaraţii, inclusiv la sediul Partidului Naţional Liberal.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Şi am avut o neclaritate, l-am sunat pe ministrul Boloş, legată de estimările de sustenabilitate a bugetului. Pentru că a fost o discuţie legată de o valoare şi s-a prezentat de către ministrul Muncii… în presă, s-ar putea să nu se fi înţeles corect ce a vrut să exprime doamna ministru atunci, valoarea de 55,6 miliarde de lei.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Iar noi ştiam de aproximativ 30 de miliarde de lei.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Şi, pe baza acestei discuţii, am avut după aceea, după ce m-am lămurit cu ministrul Finanţelor, am avut o discuţie cu premierul şi am mers la Guvern şi am discutat şi ne-am lămurit cu toţii.

Ionuţ Cristache: Deci lipseau 20 de miliarde şi aţi zis: bă, staţi să o analizăm, să vedem care e treaba.

Nicolae Ciucă: Absolut!

Ionuţ Cristache: A fost nevoie de intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis?

Nicolae Ciucă: Nu. Eu nu am vorbit cu dumnealui.

Ionuţ Cristache: Alţi colegi, înţeleg că Rareş Bogdan, primea mesaje, se ducea, îl fugărea pe domnul Boloş cu telefonul.

Nicolae Ciucă: Domnul Cristache…

Ionuţ Cristache: Aţi venit la o emisiune care zice lucrurilor pe nume, domnule Ciucă, n-am ce să fac.

Nicolae Ciucă: Sunt un om onest, niciodată nu am prezentat altceva decât realitatea.

Nicolae Ciucă: Nu, că mi s-ar părea… Nu, mi s-ar părea chiar un lucru de lăudat să fi intervenit Klaus Iohannis, că mi se pare că ar fi fost în haina constituţională în care îşi arogă rolul de mediator.

Nicolae Ciucă: Dar nu era cazul…

Ionuţ Cristache: Băi nene, ce facem aici?

Nicolae Ciucă: Nu era cazul, pentru că am discutat cu premierul la Guvern, ne-am lămurit şi s-a intrat în şedinţa de Guvern şi s-a mers mai departe cu proiectul.

Ionuţ Cristache: A fost destul de contonsionată treaba, că îmi aduc aminte de declaraţia domnului Ciolacu de după, că domnul Boloş e mai prăpăstios, e mai alarmist, e mai…

Nicolae Ciucă: Ştiţi care este chestiunea? E normal să fie aşa un ministru de Finanţe.

Ionuţ Cristache: Sigur că da. Eu am încredere în contabila mea.

Nicolae Ciucă: Un ministru de Finanţe mână spartă, cum se spune în popor, sau mână largă, nu ţine bugetul acolo unde trebuie.

Ionuţ Cristache: Da, corect.

Nicolae Ciucă: Este absolut corect să fie aşa.

Ionuţ Cristache: Ce încercam eu să vă spun, domnul Ciucă, este că dacă… într-o ţară normală, dacă un ministru de Finanţe dă un semnal de alarmă, noi ar trebui să-l credem pe ministrul de Finanţe.

Nicolae Ciucă: Bun. Şi atunci daţi-mi voie să vă explic care a fost discuţia până la capăt.

Ionuţ Cristache: Vă rog, vă rog.

Nicolae Ciucă: Noi, Partidul Naţional Liberal, niciodată nu ne-am opus şi Marcel Ciolacu ştie toate aceste chestiuni, pentru că în ultimii trei ani de zile am crescut valoarea punctului de pensie de trei ori, cu 40%. Deci a fost posibil în trei ani de zile. De la 1.265 de lei, efectiv, pe Guvernul pe care l-am condus, de două ori am mărit punctul de pensie, până la 1.785 de lei. Deci se poate. Şi nu are cum să nu se poată şi acum, mai ales că această pensie este destinată să elimine inechităţile şi disparităţile din interiorul sistemului de pensii. Asta am discutat. Şi am discutat cu toţi factorii responsabili. Ca atare, problema pe care noi am dorit să o lămurim era sustenabilitatea acestui buget, anvelopei financiare pentru pensii. şi susţinem şi vom susţine în continuare proiectul de lege, pentru că este absolut necesar pentru echitatea faţă de cetăţenii României, faţă de pensionari, faţă de cinci milioane de pensionari. Şi în felul acesta, în felul acesta, am identificat că anul viitor ne trebuie aproximativ 15 miliarde pentru…

Ionuţ Cristache: Treapta de la 1 ianuarie.

Nicolae Ciucă: Treapta de la 1 ianuarie, şi 10 miliarde pentru aplicarea legii începând cu 1 septembrie. Deci aproximativ 25 de miliarde. Iar pentru anul 2025, din calculele de la Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor…

Ionuţ Cristache: Să ajungem noi în 2025, să trecem cu bine peste anul electoral 2024.

Nicolae Ciucă: Să nu fim chiar atât de pesimişti, domnul Cristache. Cum să n-ajungem?

Ionuţ Cristache: Domnule, păi da’ nu ştiu. Mie mi se pare că dacă suntem pesimişti, suntem şi realişti. Adică, ştiţi că realistul e o formă de pesimism, mai ales în România.

Nicolae Ciucă: Pesimistul e un realist mai bine informat.

Ionuţ Cristache: Corect şi aşa, da.

Nicolae Ciucă: Deci eu sunt convins că am… E bine că avem această tendinţă de a ne implica emoţional în orice problemă care apare pentru că dă de gândit şi pune pe fiecare să vadă mai larg orice problemă care apare.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Şi atunci, faptul că am discutat şi discutăm în continuare este un lucru foarte bun.

Ionuţ Cristache: Corect.

Nicolae Ciucă: Pentru că în felul acesta ne va determina să ne ducem pe evaziunea fiscală.

Ionuţ Cristache: Adică să faceţi cumva să funcţioneze lucrurile ca să scoateţi banii la suprafaţă.

Nicolae Ciucă: Absolut.

Ionuţ Cristache: Dar spuneţi-ne, ca să înţelegem.

Nicolae Ciucă: Şi nu putem… Care a fost temerea lui Marcel Ciolacu şi a noastră, a tuturor? Domnule, nu poţi să te duci… să ne trezim la mijlocul anului viitor că ne ducem cu taxe şi impozite din nou pe mediul de afaceri şi că schimbăm regulile în timpul jocului. Ţara asta are nevoie de un mediu de afaceri care să aibă încredere în instituţiile statului, să vadă o proiecţie, o predictibilitate pentru invesatiţiile pe care le fac. Mediul de afaceri din România asigură patru milioane de locuri de muncă, patru milioane de locuri de muncă. Nu putem să ne jucăm cu el, cum ne trezim dimineaţa.

Ionuţ Cristache: Câte dintre ele cu salariul minim? Dar asta e altă discuţie.

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal şi-a dorit şi îşi doreşte în continuare, are ca obiectiv creşterea clasei de mijloc. Creşterea clasei de mijloc…

Ionuţ Cristache: Cred că trebuie să plecaţi de la premisa şi de la întrebarea: are România clasă de mijloc? Sau mai are, domnule Ciucă?

Nicolae Ciucă: Are o… Are, dar nu la dimensiunea cu care noi să putem să ieşim cu adevărat în faţă şi să spunem: domnule, ne-am dezvoltat pentru că iacătă unde a ajuns clasa de mijloc din România.

Ionuţ Cristache: Să ştiţi că a trecut foarte repede timpul şi vă propun să mai stăm un pic, ca să am… să vă întreb toate întrebările, dacă sunteţi amabil. Dacă nu, oricum vă ţin cu forţa.

Nicolae Ciucă: Ha, ha, ha!

Ionuţ Cristache: Aşa, vorbesc serios. Glumesc, nu.

Nicolae Ciucă: Îmi daţi… nu, nu este o problemă.

Ionuţ Cristache: Dar staţi aşa, să o ducem şi pe politic un pic.

Nicolae Ciucă: Staţi un pic, ca să termin ideea.

Ionuţ Cristache: Uite, vă dau, dar îmi daţi şi dumneavoastră.

Nicolae Ciucă: Mediul de afaceri… Vă dau, sigur că da. Mediul… Noi trebuie să consolidăm capitalul românesc.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Capitalul românesc…

Ionuţ Cristache: Ăla care mai e, da, pe care nu l-am arestat şi pe care nu l-am vândut.

Nicolae Ciucă: Capitalul românesc în situaţii de criză e aici, domnule, e cu noi.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Capitalul românesc este cel care are o profitabilitate, sunt cifre, nu le spun eu, sunt cifre, de 7,8%. Capitalul străin 3,7%.

Ionuţ Cristache: Pare că în anii ăştia ne-am îngrijit foarte mult de capitalul străin.

Nicolae Ciucă: Nu trebuie să ne îngrijim doar… Avem în vedere capitalul străin, să nu fim înţeleşi greşit.

Ionuţ Cristache: Sigur că da. Bun, nu trebuie să cădem în retorica populist-naţionalistă, sigur că da.

Nicolae Ciucă: Absolut deloc, avem nevoie…

Ionuţ Cristache: Doar că lucrurile trebuie privite echilibrat.

Nicolae Ciucă: Avem nevoie de infuzie de tehnologie, avem nevoie de know-how.

Ionuţ Cristache: Da, da.

Nicolae Ciucă: Avem nevoie să vină, dar în acelaşi timp să vină şi să plătească şi taxele acolo unde producem profitul.

Ionuţ Cristache: Au înţeles asta?

Nicolae Ciucă: Eu… aşa cum cred eu că înţeleg mesajele, inclusiv acum, când suntem în spaţiul public, înţeleg foarte bine.

Ionuţ Cristache: Băncile au înţeles să nu crească comisioanele românilor?

Nicolae Ciucă: Deci rata de intermediere la bănci, şi am spus-o public, şi o mai spun şi o repet, rata de intermediere este de 25% în momentul de faţă.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Raportul dintre credite şi depozite este de 70%. Cu alte cuvinte, din trei lei depozit, băncile întorc în economie doi lei. Ceea ce nu este ceea ce aşteptăm de la sistemul bancar. Pentru că ei trebuie să crediteze. Un om de afaceri, dacă el primeşte un credit pe cinci ani de zile şi vrea să facă, de exemplu, o fabrică de…

Ionuţ Cristache: Hai să fim serioşi, cine îi dă bani?

Nicolae Ciucă: Staţi un pic. Să facă o fabrică de roşii în bulion. Şi îi dă pe cinci ani de zile. Păi nu apucă nici măcar să scoată prima conservă de acolo, că trebuie să ramburseze creditul.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Avem nevoie ca băncile să înţeleagă şi să asigure pachete de creditare pe termen mediu şi lung, astfel încât să putem să capitalizăm afacerile din România, altfel cum?

Ionuţ Cristache: Sunt perfect de acord cu dumneavoastră. Ca să închidem povestea cu pensiile, spuneţi-mi care e impactul bugetar pentru creşterea lor, pe calendarul pe care l-aţi anunţat mai devreme? Până la urmă v-aţi lămurit câte miliarde? Că ne încurcăm în miliarde în România.

Nicolae Ciucă: 25…

Ionuţ Cristache: Noi n-avem după ce să bem apă, dar…

Nicolae Ciucă: Nu e chiar aşa, nu e chiar aşa.

Ionuţ Cristache: Nu e chiar aşa, dar cu gaura asta, nu ştiu, am o angoasă. Da, sper că şi dumneavoastră.

Nicolae Ciucă: Cu toţii o avem. Şi o răspundere în acelaşi timp.

Ionuţ Cristache: Dumneavoastră, da.

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: 25 de miliarde anul viitor, 33 de miliarde în 2025.

Ionuţ Cristache: Păi şi dacă vine domnul Boloş şi greşeşte bugetul ca domnul Câciu la anul, ce facem, domnul Ciucă? Bine, nu îl greşeşte, că e an electoral, corect.

Nicolae Ciucă: Aşa cum îl ştiu eu pe domnul Boloş…

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Să nu uităm totuşi că domnul Boloş, ca ministru la Fondurile Europene, la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, scuzaţi-mă…

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: A asigurat absorbţia a 11,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că a fost un ministru eficient şi un ministru bun. Iar acum sunt convins, aşa cum îl ştiu, aşezat, chiar dacă în momentul de faţă este destul de tracasat pe toate problemele…

Ionuţ Cristache: Este, da?

Nicolae Ciucă: Păi toată răspunderea este la el. Răspunderea bugetului ţării e la ministrul Finanţelor.

Ionuţ Cristache: Acum, nu cred că îl ţine cineva cu forţa acolo. Stă şi de bunăvoie, nu?

Nicolae Ciucă: Înţelegeţi? Deci este la ministrul Finanţelor. Ca atare, aşa cum am început să discutăm, de proiectele fiecărui minister în parte, le va coagula, le va pune laolaltă şi vom ieşi cu bugetul în Parlament până la finele anului.

Ionuţ Cristache: Da. În această săptămână, pe lângă povestea cu cash şi povestea asta cu pensiile, s-a văzut un soi de opoziţie în cadrul guvernării, domnule Ciucă. Cumva…

Nicolae Ciucă: Nu este cazul.

Ionuţ Cristache: Vă rog, e pusă problema greşit în termenii aceştia?

Nicolae Ciucă: Da, nu există.

Ionuţ Cristache: Mi s-a părut că după momentul Sinaia s-a schimbat ceva în relaţia dumneavoastră cu PSD-ul. De când v-aţi anunţat dorinţa de a candida singuri şi v-aţi şi…

Nicolae Ciucă: Dar nu e normal?

Ionuţ Cristache: Acum nu ţine de mine să… Mie mi se pare normal să vă duceţi singuri în alegeri, cum şi PSD trebuie să meargă singur. V-aş vedea mai degrabă, de fapt, într-o zonă de dreapta, dar e planul dumneavoastră şi depinde de dumneavoastră. Şi vorbim imediat, dar lăsaţi-mă să termin asta.

Nicolae Ciucă: Vă las.

Ionuţ Cristache: S-a părut că lucrurile încep să scârţâie, cuplul Nicu şi Marcel, cum l-a anunţat Marcel Ciolacu de la tribuna Parlamentului, părea că nu mai funcţionează. Domnul Ciucă, vă întreb direct, mai sunteţi prieten cu Marcel Ciolacu sau e o chestie de conjunctură guvernarea asta, până când voturile românilor vă vor despărţi sau vă vor da un mandat pe patru ani, dacă vă vor da?

Nicolae Ciucă: În primul rând, că nu e vorba de prietenie aici, este vorba de responsabilitate.

Ionuţ Cristache: N-aţi fost niciodată prieteni?

Nicolae Ciucă: Este vorba despre responsabilitate.

Ionuţ Cristache: Dar sunteţi sau nu prieten cu Marcel Ciolacu?

Nicolae Ciucă: Cum?

Ionuţ Cristache: Sunteţi sau nu prieten cu Marcel Ciolacu?

Nicolae Ciucă: Suntem doi oameni normali.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Care am înţeles la vremea respectivă că ţara, în contextul în care am avut momente de schimbare a jocului, gen invazia Ucrainei, iată, cel de acum, războiul din Fâşia Gaza, România trebuie să rămână un pilon de stabilitate în regiune, iar asta nu se poate face decât prin asigurarea stabilităţii politice şi asumarea unei responsabilităţi. Ca atare, vă pot spune că nu există niciun fel de schimbare de atitudine din partea Partidului Naţional Liberal după asumarea angajării în anul electoral 2024 printr-o abordare de sine, prin noi înşine. Partidul Naţional Liberal este, ştiţi foarte bine, un partid care are propria identitate, este cel mai vechi partid din Europa, 148 de ani, este un partid cu valori şi virtuţi, care trebuie să îşi asume în continuare responsabilitatea de a merge în alegeri singuri. Şi am discutat inclusiv chestiunea aceasta cu premierul, cu Marcel Ciolacu. Au fost discuţii legate de un proiect de alianţă, de coaliţie. Eu aici folosesc termenii militari. Alianţele se fac…

Ionuţ Cristache: Vă rog.

Nicolae Ciucă: Alianţele se fac pe termen lung.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Coaliţiile sunt coaliţii de voinţă, pentru obiective foarte bine identificate şi perioade de timp scurte.

Ionuţ Cristache: Şi noi ce avem?

Nicolae Ciucă: În momentul de faţă avem o coaliţie.

Ionuţ Cristache: Aha. Şi ca să avem o alianţă de ce avem nevoie?

Nicolae Ciucă: E mai mult decât atât. Avem nevoie de onestitate, avem nevoie de loialitate, avem nevoie de parteneriat, avem nevoie de documente. O alianţă politică se face… se formalizează la…

Ionuţ Cristache: Vă ridic eu la fileu, de data asta dumneavoastră. N-aţi găsit lucrurile astea la partenerii dumneavoastră până acum, loialitate, devotament, încredere?

Nicolae Ciucă: Vă pot spune ce am găsit la mine. Am fost cât se poate de onest.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Am fost cât se poate de loial. Mai daţi-mi exemplu de un premier din România care, aşa cum s-a angajat, să facă rocada la guvernare, a făcut rocada şi a predat…

Ionuţ Cristache: Pot să vă dau un exemplu de premier care s-a închis în Guvern şi a înghiţit cheia.

Nicolae Ciucă: Nu…

Ionuţ Cristache: Nu, am făcut şi eu o glumiţă, să mai destindem atmosfera. Dacă vreţi, acum ne întristăm de tot.

Nicolae Ciucă: Eu cred că nu trebuie să ne întristăm, eu cred că trebuie să ne bucurăm că în România mai există normalitate.

Ionuţ Cristache: Deci dumneavoastră…

Nicolae Ciucă: Şi am făcut chestiunea asta şi o voi face în continuare, sunt acelaşi partener, nu m-am schimbat cu absolut nimic.

Ionuţ Cristache: S-au schimbat partenerii de guvernare? S-au schimbat partenerii dumneavoastră de guvernare? Simţiţi că de când au venit la putere pesediştii, plenar, cu funcţia de premier, s-a schimbat ceva în actul lor de abordare a alianţei, cum ziceţi?

Nicolae Ciucă: Eu sunt convins că premierul Ciolacu…

Ionuţ Cristache: Nu, a coaliţiei.

Nicolae Ciucă: A coaliţiei. Premierul Ciolacu o să aprecieze ce spun acum.

Ionuţ Cristache: Că v-au luat din prima. Hai, domnul Ciucă.

Nicolae Ciucă: Am rugat de la început să avem un acord prin care să nu ne atacăm reciproc şi să nu ne atacăm în primul rând… să nu ne racolăm primarii.

Ionuţ Cristache: Şi? N-au fost de acord.

Nicolae Ciucă: Şi nu s-a întâmplat chestiunea asta. Ba mai mult decât atât.

Ionuţ Cristache: Când vine pesedistul la putere, domnule Ciucă.

Nicolae Ciucă: Ei, iacătă. Mai mult decât atât, înţelegem că mai sunt unul, doi primari care fiecare dintre ei are nişte afinităţi, vin din urmă, din istorie.

Ionuţ Cristache: Aşa, da.

Nicolae Ciucă: Şi mai se duc, de la stânga… Ştiţi cum e, am folosit o metaforă, nu ştiu dacă e foarte bună: îţi iei bilet să te duci până la Piaţa Matache, la Victoria cobori şi faci stânga.

Ionuţ Cristache: Da. Dar aţi luat şi dumneavoastră, în istorie. Îl ştiu pe ăsta de la Iaşi, e celebru. E la liberali, nu? E la dumneavoastră.

Nicolae Ciucă: Ne ducem în istorie să vedem cine a început? N-are rost.

Ionuţ Cristache: Nu, păi nu, nu, nu. Da, cine a început primul, corect. Deci n-au vrut să semneze nimic.

Nicolae Ciucă: Şi când vii şi anunţi dintr-o dată: nouă primari au trecut. Ei, în primul rând că n-au trecut.

Ionuţ Cristache: Păi n-au cum să treacă.

Nicolae Ciucă: Păi n-au cum să treacă.

Ionuţ Cristache: Că îşi pierd mandatul.

Nicolae Ciucă: Vedeţi? Iacătă că n-au cum să treacă. Şi eu sunt convins că până aproape de alegeri se vor răzgândi, pentru că primarii liberali vor înţelege care a fost rolul şi în ce fel am înţeles pe perioada guvernării, guvernare liberală, rolul finanţării proiectelor, modul în care am deschis şantierele. Sunt peste 2.600 de şantiere deschise în România, se lucrează peste tot, inclusiv în comunele mici. Trebuie să scăpăm odată de această… Ţara asta are nevoie în fiecare an şi în toate discuţiile pe care le avem cu Comisia Europeană despre canalizare, gaze şi asfalt.

Ionuţ Cristache: Îhâm.

Nicolae Ciucă: Nu putem să vorbim de clasă de mijloc, nu putem să vorbim de dezvoltare…

Ionuţ Cristache: Sigur că da, dacă noi suntem în Evul Mediu cu…

Nicolae Ciucă: Dacă noi nu reuşim să dezvoltăm infrastructura rutieră.

Ionuţ Cristache: Nevoi primare, da.

Nicolae Ciucă: Economia se dezvoltă pe infrastructură de transport.

Ionuţ Cristache: Deci, domnul Ciucă, făceţi-mi şi mie plăcerea asta, ca să scot nişte… Nu că n-au ieşit ştiri până acum, sigur că au ieşit. Deci n-aţi găsit, n-au vrut să semneze ce le-aţi propus dumneavoastră, asta cu primarii şi mai ce?

Nicolae Ciucă: Era suficient.

Ionuţ Cristache: Dar aţi simţit că dau târcoale şi aţi zis să preîntâmpinaţi sau cum? Sau ştiaţi că… Îmi aduc aminte că făceau asta pesediştii şi pe vremea USL-ului.

Nicolae Ciucă: Domnul Cristache…

Ionuţ Cristache: Adică le ştiaţi năravul şi aţi zis să preîntâmpinaţi sau cum? Ce a declanşat ideea asta?

Nicolae Ciucă: Ca orice om, când discutăm, şi dumneavoastră sunt convins că faceţi la fel, propuneţi subiectul în discuţii o dată.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: A doua oară vezi dacă s-a mai întâmplat ceva, iar a treia oară dacă nu ţi se răspunde, ce putem înţelege din chestiunea asta?

Ionuţ Cristache: Sunteţi cam politicos, domnul…

Nicolae Ciucă: Cum?

Ionuţ Cristache: Sunteţi prea politicos poate.

Nicolae Ciucă: Nu sunt… am zis, am declarat o dată că sunt… nu sunt un om politic în adevăratul sens al cuvântului şi poate nici nu vreau să devin.

Ionuţ Cristache: Domnul Ciucă, asta cu nu sunt un om politic, pentru un om care nu şi-a propus să fie ceea ce este, aţi ajuns foarte departe. Staţi aşa, că acum, na. Domnule, din nu vreau să fiu, sunt: deputat… senator… Nu, ministru, senator, prim-ministru, preşedinte de partid, la cel mai vechi şi onorabil partid, cel puţin dacă ne luăm după blazon şi trecut, şi al doilea om în stat. Eu am o propunere pentru dumneavoastră.

Nicolae Ciucă: Ia ziceţi.

Ionuţ Cristache: Domnule, propuneţi-vă nişte lucruri, că dacă nu v-aţi propus aţi ajuns atât de departe, dacă vă propuneţi, cine ştie.

Nicolae Ciucă: Cred că aţi înţeles că am zis că nu sunt un om politic tipic.

Ionuţ Cristache: Nu. Hai ca să vă dau şi greu acum.

Nicolae Ciucă: Sunt un pic atipic. Daţi-mi greu.

Ionuţ Cristache: Domnul Ciucă, am aici un citat din dumneavoastră, să vedeţi că m-am şi pregătit pentru emisiunea asta.

Nicolae Ciucă: Ştiu, îmi veţi spune că atunci când am fost şeful Statului Major al Apărării…

Ionuţ Cristache: Da, consider atât de… Păi staţi aşa, să le zicem. „Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării, încât indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost şeful Statului Major – adică şeful armatei, ce să mai – reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitatea în alt domeniu. Nu voi face politică.” Iată că faceţi, domnul Ciucă.

Nicolae Ciucă: Se întâmpla, se întâmpla…

Ionuţ Cristache: În 2018.

Nicolae Ciucă: Se întâmpla în 2018.

Ionuţ Cristache: La RRA. Aveţi o legătură specială cu RRA-ul.

Nicolae Ciucă: Cum?

Ionuţ Cristache: La Radio România Actualităţi.

Nicolae Ciucă: Nu, era la emisiunea militară de la RRA.

Ionuţ Cristache: Da, da, da.

Nicolae Ciucă: Deci era la postul nostru sau la componenta noastră de RRA.

Ionuţ Cristache: Păi aia e, că era la ai dumneavoastră. Sau puteaţi să o faceţi la Radu Tudor, ca să facem o glumă.

Nicolae Ciucă: Nu, nu, nu. Ştiţi că există şi la Radio România Actualităţi, şi la TVR…

Ionuţ Cristache: Da, ştiu, ştiu.

Nicolae Ciucă: Un slot pentru emisiunea militară.

Ionuţ Cristache: Cum există pentru monarhie, pentru…

Nicolae Ciucă: Pro Patria. Despre asta era vorba. Era în 2018, când la vremea respectivă nu aveam niciun gând să fac altceva decât făcusem ca militar. Şi este normal, orice militar care a îmbrăcat haina militară la 14 ani, când ajunge la final, şi îndeosebi ca şef al Statului Major al Apărării, nu cred că gândeşte altfel. Doar că s-a întâmplat ca să existe acel episod în care am fost suspendat o perioadă de timp şi atunci am simţit cu adevărat ce înseamnă implicarea politicului.

Ionuţ Cristache: Vă referiţi la intriga politică dintre Iohannis şi Ponta, nu?

Nicolae Ciucă: Nu, domnul Dragnea, unde nu aveam absolut nicio vină.

Ionuţ Cristache: Îhâm.

Nicolae Ciucă: Ceea ce am făcut ca şef al apărării, şi astăzi programele respective se derulează, iar armata română şi-a căpătat respectabilitate şi capacitate să poată să conteze în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Ionuţ Cristache: Dar ăla a fost un moment… Puteţi să îl explicaţi mai în detaliu un pic, ca să înţeleagă lumea ce s-a întâmplat atunci?

Nicolae Ciucă: Detaliile nici n-am vrut măcar să le ţin minte, pentru că au fost…

Ionuţ Cristache: Nu, nu, nu, în sensul de…

Nicolae Ciucă: Am fost suspendat, am fost suspendat pe o decizie politică, de la nivelul ministrului Apărării, pentru că mi se finaliza perioade de mandat şi s-a solicitat prelungirea, cum era prevăzut în lege la vremea respectivă, cu încă un an.

Ionuţ Cristache: De către preşedintele României.

Nicolae Ciucă: Da. Se aprobase practic. Şi după aia a fost contestată decizia în instanţă, inclusiv la Curtea Constituţională, şi aşa am ajuns de…

Ionuţ Cristache: Deci militarul Ciucă a căzut victimă intrigilor politice dâmboviţene, ca să o simplificăm.

Nicolae Ciucă: Exat. Iar la final, în 2019, când mă apropiam de finalul mandatului, s-a întâmplat să se schimbe Guvernul, a venit Guvernul liberal, preşedintele ţării mi-a cerut, dacă tot sunt la final şi gândesc că pot să-mi continui activitatea la Ministerul Apărării Naţionale, am preluat-o ca pe o…

Ionuţ Cristache: Sarcină.

Nicolae Ciucă: Sarcină de a continua să îmi servesc ţara. Asta am făcut şi voi face totdeauna, fără niciun fel…

Ionuţ Cristache: Păi bun, bun, am înţeles, v-a propus să fiţi ministru, dar de la ministru la toate funcţiile pe care le aveţi, cum s-a ajuns?

Nicolae Ciucă: În 2020, preşedintele partidului, Ludovic Orban, m-a chemat la dumnealui.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Şi m-a întrebat dacă sunt de acord să intru în politică.

Ionuţ Cristache: Şi?

Nicolae Ciucă: Şi am zis: daţi-mi voie să mă gândesc. Am înţeles-o ca o variantă, o opţiune: ori rămâi aici, ori nu mai…

Ionuţ Cristache: A, a fost ultimativ Orban?

Nicolae Ciucă: Nu, nu, nu, nu. Nu, departe, departe. Am gândit toate chestiunile astea şi am zis…

Ionuţ Cristache: Dar pare că e un plan. Adică, dacă aş fi conspiraţionist, domnul Ciucă…

Nicolae Ciucă: Al cui? Domnul Cristache, nu are al cui. Al cui să fie un plan?

Ionuţ Cristache: Nu, nu, nu. Uite, de exemplu…

Nicolae Ciucă: Despre ce să vorbim?

Ionuţ Cristache: Al preşedintelui Klaus Iohannis, de pildă.

Nicolae Ciucă: Păi n-are cum să fie planul dumnealui.

Ionuţ Cristache: Păi v-a făcut al doilea om în stat, domnule. Aţi ajuns. Bine, nu v-a făcut, aţi ajuns al doilea om în stat. Adică, la o adică, dacă se împiedică pe scări la Cotroceni, Doamne fereşte, sau se întâmplă ceva, sau, uite, în Africa acum, vine o zebră, vine un leu, hop preşedintele ţării ajungeţi. Interimar.

Nicolae Ciucă: Nu se întâmplă chestiunea asta niciunde. Şi înţeleg aluzia dumneavoastră.

Ionuţ Cristache: Am dus-o în ludic aşa, un pic, dar ca să înţelegem contextul.

Nicolae Ciucă: Deci vă rog să vedeţi toate aceste chestiuni fără să le abordaţi în vreo circumstanţă.

Ionuţ Cristache: Vreţi să ajungeţi preşedintele ţării sau nu?

Nicolae Ciucă: Sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal. Aşa cum am spus, partid cu blazon. Şi eu când le-am cerut oamenilor să ne angajăm în alegeri, oamenii m-au întrebat: vă angajaţi cu noi? Şi am zis da.

Ionuţ Cristache: Unde, la Sinaia?

Nicolae Ciucă: La Sinaia. Deci ăsta a fost dialogul. În momentul de faţă este o decizie neformalizată. Dacă partidul îmi va cere să candidez, voi candida.

Ionuţ Cristache: Ce înseamnă, într-un congres?

Nicolae Ciucă: Într-un congres, într-un consiliu naţional, sunt forurile partidului care vor decide chestiunea aceasta. Ştiţi care este chestiunea? Eu am declarat şi mi se pare absolut normal să le spunem oamenilor: fraţilor…

Ionuţ Cristache: Dar v-aţi asumat o candidatură, nu?

Nicolae Ciucă: Fraţilor…

Ionuţ Cristache: V-aţi asumat în faţa partidului o candidatură?

Nicolae Ciucă: Credeţi că are rost acum? Mai este un an până atunci.

Ionuţ Cristache: Asta clar.

Nicolae Ciucă: Să intrăm într-o competiţie care nu ştim cum se va termina.

Ionuţ Cristache: La ce vă referiţi?

Nicolae Ciucă: La competiţia… Are rost să declanşăm această campanie acum?

Ionuţ Cristache: De vreme ce v-au întrebat colegii, e clar că calculul din interiorul PNL a fost în sensul ăsta, să declanşăm

Nicolae Ciucă: Da, dar aici apar chestiunile de mobilizare internă.

Ionuţ Cristache: Da. Şi până la urmă trebuie să vă testeze, domnule Ciucă, prindeţi la electorat, nu prindeţi, vă acceptă lumea, nu vă acceptă.

Nicolae Ciucă: Iacătă o problemă… iacătă o problemă…

Ionuţ Cristache: Ştiţi, că invocaţi blazonul. Şi când te duci la raft, că veniţi de la magazin, cumperi un produs o dată pentru ambalaj, a doua oară, dacă n-are gustul bun, poate să fie excelent ambalajul, că îl laşi deoparte.

Nicolae Ciucă: Sunt de acord cu dumneavoastră.

Ionuţ Cristache: Aşa e şi cu blazonul la PNL.

Nicolae Ciucă: Iată un argument foarte bun.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Să vedem unde ne găsim în sondaje şi în funcţie de asta luăm decizii.

Ionuţ Cristache: Cu alte cuvinte produsul Nicolae Ciucă va fi ridicat de la raft de electorat prima dată în alegerile europarlamentare. Sunteţi conştient de faptul că ăla este un test major pentru dumneavoastră?

Nicolae Ciucă: Pentru toată lumea. Nu numai pentru mine, pentru toată lumea.

Ionuţ Cristache: Păi vă jucaţi funcţia şi viitorul politic.

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: V-aţi pus la bătaie funcţia din interiorul partidului la europarlamentar?

Nicolae Ciucă: N-am pus funcţia nimănui la bătaie, pentru că aici este o chestiune… sigur că trebuie să ne stabilim nişte obiective.

Ionuţ Cristache: Care ar fi obiectivul?

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal, la Sinaia, şi-a propus să câştige alegerile. Şi probabil ziceţi: glumiţi sau?

Ionuţ Cristache: Dacă vreţi, luăm o pauză de râs şi după aia…

Nicolae Ciucă: Nu luăm nicio pauză de râs.

Ionuţ Cristache: Vă rog. Râdem în direct, atunci.

Nicolae Ciucă: Să vă spun de ce. Râdem în direct.

Ionuţ Cristache: Aşa. Să ştiţi că am depăşit deja cu 10 minute. Mai stăm?

Nicolae Ciucă: 5 minute şi… Că mâine avem treabă.

Ionuţ Cristache: Cam puţin.

Nicolae Ciucă: Mâine avem treabă.

Ionuţ Cristache: Vă rog! Şi eu.

Nicolae Ciucă: Mai vin.

Ionuţ Cristache: Da?

Nicolae Ciucă: Promit că mai vin.

Ionuţ Cristache: Spuneţi.

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal a câştigat alegerile europarlamentare, 27%, 10 europarlamentari. Partidul Naţional Liberal a câştigat alegerile prezidenţiale, 64%. Alegerile locale, 34,5%, dacă nu mă înşel.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Este adevărat, s-a întâmplat…

Ionuţ Cristache: Pe un fond, pe un context.

Nicolae Ciucă: Pe un context, o scădere de 10 procente. Ceea ce nu se va mai întâmpla la alegerile următoare. Şi sunt convins că activul de partid care mă ascultă acum înţelege ceea ce vreau să spun. Mai mult decât atât, Partidul Naţional Liberal… Partidului Naţional Liberal nu are de ce să îi fie ruşine să prezinte ce a făcut, să recunoască unde a greşit sau ce n-am reuşit să finalizăm, că aşa mi se pare normal. Asta le-am spus tinerilor liberali: măi oameni buni, duceţi-vă, vorbiţi cu oamenii, explicaţi-le ce am făcut bine, recunoaşteţi unde am greşit sau nu am făcut, şi să ne asumăm proiectele pentru ţară, pentru că noi am dezvoltat România.

Ionuţ Cristache: Domnul Ciucă, pentru că aţi ajuns la această enumerare de reuşite electorale, n-aş vrea să vă stric entuziasmul, dar pe toate le-aţi câştigat cu oameni din afara partidului. Inclusiv dumneavoastră sunteţi considerat, poate de unii membri, un outsider. Nu aţi crescut în interiorul PNL-ului, nu sunteţi un om de partid. Nu neapărat că vă fac o culpă, descriu o realitate. Deci victoriile astea le-aţi avut fie cu Klaus Iohannis, fie cu Rareş Bogdan, cu Ludovic Orban întâmplarea a făcut că era contextul cu Dragnea şi nu ştiu ce, nu că era el o minune politică. Acum contextul s-a schimbat, domnul Ciucă, şi întrebarea era: nu credeţi că s-ar impune şi o clarificare în plan public, o clarificare ideologică a PNL-ului? Pentru că îmi aduc aminte, când aţi preluat preşedinţia partidului aţi promis că veţi ţine cont de statut şi veţi face câte un consiliu naţional, nu ştiu cum aveţi dumneavoastră, o dată la şase luni. Şi aţi anunţat imediat după câştigarea preşedinţiei că veţi face un consiliu naţional care inclusiv asta îşi propusese, dar nu s-a mai ţinut.

Nicolae Ciucă: Am făcut. Cum să nu? Am făcut la Predeal.

Ionuţ Cristache: Da?

Nicolae Ciucă: Scuzaţi-mă, la Poiana Braşov.

Ionuţ Cristache: La Poiana Braşov?

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Credeţi că astăzi PNL ar trebui să-şi mai clarifice câte ceva din identitatea lui şi din direcţiile lui ideologice?

Nicolae Ciucă: Valorile, valorile, valorile Partidului Naţional Liberal sunt foarte clare. Familia.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Credinţa în Dumnezeu. Patriotismul. Pe fiecare dintre ele le-am discutat, le-am analizat cu tinerii liberali, acum, la Sighetu Marmaţiei. Nu ne-am schimbat. Nu ne-am schimbat. Partidul Naţional Liberal este apărătorul mediului de business, este apărătorul proiectelor de dezvoltare a României, aşa cum am demonstrat în practică.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Nu am făcut altfel. Nu tot timpul ne ies toate chestiunile pe care ne-am fi dorit să reuşim să le îndeplinim, dar este datoria noastră să continuăm. V-am spus un pic mai devreme, gloria nu este a celor care câştigă întotdeauna, ci este a celor care atunci când cad au puterea să se ridice şi să meargă mai departe.

Ionuţ Cristache: Cum au receptat cei de la PSD anunţul… sau înainte de anunţul de la Sinaia, că mergeţi singuri în alegeri, l-aţi informat pe colegul Marcel Ciolacu?

Nicolae Ciucă: Am discutat.

Ionuţ Cristache: I-aţi spus, da?

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Ce i-aţi transmis? Domnule, asta e decizia partidului, vă informez.

Nicolae Ciucă: Domnul Cristache, vă rog să înţelegeţi următoarea chestiune.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Discut cu Marcel Ciolacu dacă este nevoie şi de cinci ori pe zi.

Ionuţ Cristache: Îhâm.

Nicolae Ciucă: Şi ieri am discutat. Păi şi discutăm. Nu putem… Suntem responsabili de guvernarea ţării. Rolul nostru, al amândurora, este să guvernăm ţara. Ceea ce se întâmplă politic poate să aibă un viitor politic sau poate să nu aibă.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Noi ne-am asumat la Sinaia, deci ne-am asumat la Sinaia să mergem singuri în alegeri, să coagulăm dreapta din România, pentru că aşa mi se pare normal. Partidul Naţional Liberal este axa de dreapta a politicii din România. Oricine este deschis la proiectul nostru poate să vină să ni se alăture.

Ionuţ Cristache: Domnul Ciucă, şi formal, ca să înţeleg, cum s-ar putea oficializa o candidatură a dumneavoastră la preşedinţie? Adică ce trebuie întrunit? Să faceţi un consiliu naţional sau cum vedeţi?

Nicolae Ciucă: Trebuie să se discute în biroul politic naţional, să se valideze cel puţin în consiliul naţional.

Ionuţ Cristache: Aţi stabilit un calendar pentru asta?

Nicolae Ciucă: Nu.

Ionuţ Cristache: După discuţia de la Sinaia.

Nicolae Ciucă: Nu, nu am stabilit.

Ionuţ Cristache: Dacă se va decide şi Marcel Ciolacu să candideze la preşedinţie din partea PSD, nu trăim tot… n-am trăi totuşi o anomalie, două partide care guvernează împreună decid să propună două lucruri, doi oameni, două proiecte separate pentru România? Pare mai degrabă o capcană întinsă electoratului decât o soluţie? Că pare că oricine va câştiga îl va trage pe celălalt la putere.

Nicolae Ciucă: Am mai trăit formula aceasta de competiţie politică.

Ionuţ Cristache: Dar e o competiţie pe bune?

Nicolae Ciucă: În momentul de faţă există o competiţie, pentru că trebuie să fie o competiţie pe bune, din punct de vedere a ceea ce înţeleg oamenii de la noi. Pentru că nu pot să mă duc acum… Ştiţi cum este…

Ionuţ Cristache: Păi eu nu înţeleg. Uite, domnul Ciucă, ca să vă ajut. Sunt şi eu un cetăţean şi am şi eu un văr.

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Să zicem că îl am pe Nicolae Ciucă candidat la preşedinţie, Marcel Ciolacu candidat la preşedinţie, pe cine votez? Dilema cetăţeanului lui Caragiale.

Nicolae Ciucă: Neintrând în campanie, nu intru în argumente acum.

Ionuţ Cristache: A, păi convingeţi-mă, domnul Ciucă, să vă votez. Păi ce facem?

Nicolae Ciucă: La emisiunile următoare, domnul Cristache.

Ionuţ Cristache: Măcar aşa, de ce să vă votez?

Nicolae Ciucă: Cum?

Ionuţ Cristache: De ce să vă votez pe dumneavoastră şi nu pe Ciolacu? De dragul retoricii.

Nicolae Ciucă: Vreţi acum să ne puneţi cap în cap?

Ionuţ Cristache: Nu, domnule, mie, mie, luaţi-mi votul.

Nicolae Ciucă: Data viitoare.

Ionuţ Cristache: Ei, am mai văzut un candidat, domnul Barna, care tot aşa, ne-a zis data viitoare şi…

Nicolae Ciucă: Păi dumneavoastră vreţi toate ştirile în seara asta?

Ionuţ Cristache: Nu, domnule, vreau să înţeleg ce vrea omul politic de la mine, Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă: Vreau să aveţi încredere că, aşa cum mi-am făcut datoria ca ostaş, tot la fel îmi voi face datoria şi ca om politic, indiferent de funcţie, nu contează în ce funcţie voi fi. Voi munci şi voi trudi în oricare dintre funcţii pentru a putea să lăsăm ceva în urma noastră. Pentru că şi dumneavoastră, şi eu, avem familii, avem copii, avem nepoţi. Trebuie să le asigurăm, să le creăm acea fundaţie pe care să se ducă ţara asta mai departe. Am luat-o de la înaintaşii noştri, o gestionăm în prezent, trebuie s-o ducem mai departe.

Ionuţ Cristache: Aţi zis că la Sinaia aţi discutat… Vă zic data viitoare dacă m-aţi convins, cum mi-aţi zis şi dumneavoastră. Vă zic, ca să nu-i influenţez pe cei de acasă, vă zic după ce se termină. Mi-aţi zis că la Sinaia aţi luat decizia să coalizaţi forţele de dreapta. Ce înseamnă asta?

Nicolae Ciucă: O deschidere pentru ceea ce înseamnă spectrul politic de centru dreapta.

Ionuţ Cristache: Adică sunaţi goarna întoarcerii acasă a lui Orban, Forţa Dreptei?

Nicolae Ciucă: Centru dreapta. Nu sunăm goarna pentru nimeni punctual, pentru cei care vor să se alăture proiectului şi valorilor Partidului Naţional Liberal, a politicii de centru dreapta.

Ionuţ Cristache: Staţi puţin. Să zicem că vine PMP, ce mai e din el.

Nicolae Ciucă: Păi mai avem un pic, mai avem un pic şi finalizăm fuziunea prin absorbţie cu ALDE.

Ionuţ Cristache: Da. ALDE, mai există ALDE?

Nicolae Ciucă: Există, sigur că da.

Ionuţ Cristache: Şi îl luaţi la pachet şi pe Călin Popescu Tăriceanu înapoi?

Nicolae Ciucă: Păi nu mai are nicio legătură.

Ionuţ Cristache: Cine mai e acolo?

Nicolae Ciucă: Domnul Vozganian.

Ionuţ Cristache: Şi doamna Norica mai e pe acolo?

Nicolae Ciucă: Nu.

Ionuţ Cristache: Nici doamna?

Nicolae Ciucă: Nu.

Ionuţ Cristache: Păi şi ce mai au, ce zestre mai au?

Nicolae Ciucă: Au câteva primării, au 1.000 şi ceva de aleşi locali.

Ionuţ Cristache: A, deci pun ceva pe masă.

Nicolae Ciucă: Sigur că da.

Ionuţ Cristache: Am înţeles. Nu vin doar la masă.

Nicolae Ciucă: Nu. Partidul Naţional Liberal, astăzi, când noi discutăm, are 1.232 de primari, are 14.182 de aleşi locali.

Ionuţ Cristache: Domnul Ciucă, dar dacă vine…

Nicolae Ciucă: În politică unu cu unu nu fac doi.

Ionuţ Cristache: Sigur că da. Dar dacă vine un pesedist şi zice: domnule, vreau şi eu aici, la liberali.

Nicolae Ciucă: Un?

Ionuţ Cristache: Un pesedist.

Nicolae Ciucă: Eu nu am discutat încă chestiunea asta.

Ionuţ Cristache: Am întrebat şi eu, că ei fac asta, din ce-mi ziceţi şi din ce se vede. De asta, mă gândeam că poate e o stradă cu dublu sens, nu e doar cu sens unic.

Nicolae Ciucă: Înţeleg. Se întâmplă peste tot, haideţi să nu… Au fost oameni care au…

Ionuţ Cristache: Domnule, se întâmplă, dar, ştiţi, te-ai aştepta ca între parteneri să nu se întâmple.

Nicolae Ciucă: Ei, asta vă spuneam mai la început. Mă aşteptam ca între noi să nu se întâmple. Şi mă aştept în continuare.

Ionuţ Cristache: Ce aţi aplicat în militărie şi în politică nu a funcţionat?

Nicolae Ciucă: Ei, sunt multe.

Ionuţ Cristache: Daţi-mi un exemplu. Că eu pot să vă zic ce mi s-a părut deficitar la venirea dumneavoastră. Am zis: bă, nene, vin generalii, vine… Noi obişnuiţi şi cu altă abordare a generalilor, cu Gabi Oprea, cu de ăştia, făcuţi aşa, peste noapte, şi am zis: mamă, iar? Că n-a fost bine. Dar mi s-a părut că aţi fost inhibat la un moment dat, în calitatea de fost general. Şi vă spun de ce. Eu aşteptam, am zis: bă nene, dacă tot a venit un general, măcar în perioada asta de război să vă fi văzut de la Guvern, de la Parlament, de oriunde, şi să îmi daţi un mesaj către naţiune, să ziceţi: dragă popor, uite, întâmplarea face că e un conflict la graniţă. Sunt general, aveţi încredere. Iată care e planul nostru, iată care e proiectul armatei române. De ce n-aţi făcut, domnule, asta?

Nicolae Ciucă: Pentru că oamenii erau oricum destul de temători şi de… emoţia era destul de mare, odată cu declanşarea războiului.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Iar în momentul în care…

Ionuţ Cristache: Păi tocmai de asta, că emoţia era mare.

Nicolae Ciucă: În momentul…

Ionuţ Cristache: În sfârşit aveam şi noi un om potrivit la locul potrivit, un general.

Nicolae Ciucă: Şi acum este.

Ionuţ Cristache: Iaca, poznă!

Nicolae Ciucă: Şi acum este.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Şi eu cred că am gestionat foarte bine acest moment, pentru că nu am… În momentul în care apare premierul şi din postura de militar în rezervă…

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Şi accentuează retorica pe subiectul respectiv, oamenii devin şi mai temători.

Ionuţ Cristache: A, deci dumneavoastră aţi fost conştient de faptul că argumentele pot funcţiona împotriva dumneavoastră.

Nicolae Ciucă: Am căutat să protejez pe toată lumea şi să înţeleagă, inclusiv prin comportamentul meu, că nu am venit într-o rigoare a regulilor şi principiilor militare, care e clar că nu se pot aplica.

Ionuţ Cristache: Staţi puţin. Vă puteţi delimita de ele, domnule Ciucă? În condiţiile în care mi-aţi spus că de la 14 ani sunteţi format, educat în sistemul ăsta. Şi, ca să simplificăm pentru cei de acasă, în ce sistem? Sistemul ordin-execuţie.

Nicolae Ciucă: Nu. Armata română s-a modificat, s-a transformat, s-a modernizat foarte mult. şi aici trebuie să spun o chestiune, şi toţi militarii înţeleg şi au resimţit pe propria lor piele. Pentru că am fost singura instituţie care ne-am transformat de la un sistem de 342.000 de oameni la 80.000 de oameni. Dincolo de reducerea dimensiunii personalului, au fost elementele de procedură, de gândire, de aplicare a tot ceea ce însemna partea aceasta de modernitate pentru interoperabilitate cu armatele NATO. Ori chestiunea asta ne-a dat, din ceea ce am putut eu să înţeleg în toată această viaţă, o flexibilitate şi o capacitate de adaptare care ne-a permis şi ne permite în continuare să putem să lucrăm şi să funcţionăm şi în interiorul altor sisteme. Partea aceasta pe care dumneavoastră aţi sesizat-o la început…

Ionuţ Cristache: E greşită?

Nicolae Ciucă: Nu, nu. Recunosc, a existat acel trac. Pentru că, când te duci undeva unde există necunoscut şi mai ales dacă ai puterea să conştienzi responsabilitatea, nu ai cum să te duci, aşa, cu capul în zid şi să nu-ţi pese şi să nu ai minimum de trac pentru o astfel de abordare.

Ionuţ Cristache: Deci dumneavoastră v-aţi temut că puneţi şi mai mult gaz pe focul situaţiei.

Nicolae Ciucă: Sigur.

Ionuţ Cristache: Făcând uz de calitatea de general.

Nicolae Ciucă: Sigur.

Ionuţ Cristache: Eu vă spun că aşteptarea era în sensul celălalt. Uite, ăsta a fost un calcul politic greşit, din punctul meu de vedere, al dumneavoastră.

Nicolae Ciucă: E foarte posibil, dar mi-l asum.

Ionuţ Cristache: A, bun, nu contest asta. Ziceam că nu e timpul pierdut. Adică eu aş vrea să vă văd într-o conferinţă de presă astăzi la PNL în care să explice generalul Ciucă cine e armata română, care e planul armatei române, de ce e nevoie de toate programele astea de înzestrare pe care, mă scuzaţi, domnule Ciucă, dar nu le explică nimeni.

Nicolae Ciucă: Ăsta este cel mai simplu lucru.

Ionuţ Cristache: Adică noi vedem titluri de presă: cumpărăm submarine, două miliarde, F-35… Şi nimeni nu explică, argumentat, şi dumneavoastră o puteţi face. Spuneţi-le, domnule, românilor de ce avem gaură de miliarde şi ne înarmăm şi cumpărăm şi pare că e o deşănţare când vine vorba de treaba asta.

Nicolae Ciucă: Nu putem să facem educaţie şi să dezvoltăm sistem de sănătate fără un sistem de securitate.

Ionuţ Cristache: Păi spuneţi lucrurile astea.

Nicolae Ciucă: Am spus de fiecare dată.

Ionuţ Cristache: Eu n-am auzit.

Nicolae Ciucă: N-aţi auzit dumneavoastră, dar am spus-o şi o spun. Uite, o spun acum din nou la dumneavoastră.

Ionuţ Cristache: Vă rog, să se audă.

Nicolae Ciucă: Este nevoie de măsuri integrate pentru o societate care vrea să se dezvolte în aceeaşi linie cu ţările occidentale, cu valorile democratice şi nu putem să fim dependenţi. Noi ne dezvoltăm doar economic şi vin să ne facă alţii apărarea, nu se poate.

Ionuţ Cristache: Aşa, domnule, lăsaţi-l pe generalul Ciucă să iasă la suprafaţă.

Nicolae Ciucă: Nu se întâmplă chestiunea asta, nu se va întâmpla.

Ionuţ Cristache: Explicaţi-mi! Că, uite, eu sunt un om…

RNicolae Ciucă: Nu se va întâmpla niciodată.

Ionuţ Cristache: Nu suntem toţi Radu Tudor să el ştim pe toate din armată. Mai ziceţi-ne şi nouă, ăstora care…

Nicolae Ciucă: Sunteţi prieten cu Radu?

Ionuţ Cristache: Suntem mai pe civilie.

Nicolae Ciucă: Sunteţi prieten cu Radu Tudor?

Ionuţ Cristache: Din fericire, nu.

Nicolae Ciucă: Ei, atunci pot să mijlocesc o prietenie între dumneavoastră.

Ionuţ Cristache: Lăsaţi, că nu e cazul. E bine aşa cum e, fiecare cu treaba lui. Că, uite, altfel citesc… A, deci sunteţi prieteni?

Nicolae Ciucă: Cum?

Ionuţ Cristache: Sunteţi prieteni?

Nicolae Ciucă: Nu, dar am fost la două-trei emisiuni la dumnealui.

Ionuţ Cristache: Am înţeles. Păi asta-i, când…

Nicolae Ciucă: Sunt prieten cu toată lumea.

Ionuţ Cristache: Uite, titluri: „Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de tancuri Abrams către România, contract de 2,53 miliarde de dolari.” „România va cumpăra două submarine, două miliarde de dolari.” Ne ia capul iar cu miliarde. „România demarează achiziţia a 32 de avioane F-35, costul întreg 6,5 miliarde de dolari.” Domnul Ciucă, titlurile astea trebuie explicate.

Nicolae Ciucă: Am înţeles.

Ionuţ Cristache: Ele trebuie înţelese de popor, poporul trebuie luat partener, nu trebuie să fugim de transparenţă, de achiziţii. Că pare că facem nişte…

Nicolae Ciucă: Nu există aşa ceva.

Ionuţ Cristache: Ei, că nu s-a mai văzut.

Nicolae Ciucă: Daţi-mi voie să vă explic.

Ionuţ Cristache: Nu dumneavoastră, zic aşa, în general. Uitaţi-vă şi dumneavoastră la ceas, că suntem pe…

Nicolae Ciucă: 5 minute.

Ionuţ Cristache: Da, ziceţi.

Nicolae Ciucă: Toată… toată această… toată această proiecţie de dezvoltare a capabilităţilor, vă rog să aveţi în vedere…

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: …că se realizează într-un slot de timp de cel puţin cinci ani de zile.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Deci când noi vorbim de demararea unui proiect de înzestrare, niciunul dintre ele nu s-a încheiat în mai puţin de cinci ani de zile. Acum cred că va dura şi mai mult, ţinând cont de cererea care este pentru sprijinul Ucrainei, de conflictul care este…

Ionuţ Cristache: Daţi-mi o hartă cu Ucraina, vă rog, cu conflictul, ceva, că vreau să întreb ceva.

Nicolae Ciucă: …în Orientul Mijlociu. Iar industria de apărare nu a fost pregătită să preia cererea de pe piaţă. Şi atunci, vă dau exemplu la programele pe care le-am demarat în 2016, programul de sisteme de apărare aeriană Patriot şi sistemul de rachete cu bătaie medie, HIMARS, ele nici acum nu s-au încheiat, din 2016 până acum.

Ionuţ Cristache: Asta spune multe despre seriozitatea noastră. Adică dacă tot ne-am asumat un lucru…

Nicolae Ciucă: Nu, nu ţine de noi, ci ţine de livrare.

Ionuţ Cristache: A, vă referiţi la livrare. A, bun. Dar s-au plătit?

Nicolae Ciucă: Deci noi am fost foarte serioşi.

Ionuţ Cristache: Dar s-au plătit?

Nicolae Ciucă: Parte din ele.

Ionuţ Cristache: Ce înseamnă parte?

Nicolae Ciucă: Primele… ştiu de primele trei sisteme Patriot, s-au plătit, HIMARS-ul, de asemenea, ştiu că mai sunt de livrat o parte din elementele de muniţie. Deci ele au venit într-o gradualitate, că aşa este planul făcut. Pentru că echipamentele militare nu sunt pe raft, nu ne ducem la farmacie să luăm două cutii de Antinevralgic.

Ionuţ Cristache: Sigur, s-a văzut acum, cu livrările în Ucraina, cât de deficitar a fost Occidentul.

Nicolae Ciucă: Exact, exact. Ca atare, toate aceste chestiuni despre care vorbim acum, banii nu se dau acum.

Ionuţ Cristache: Se dau eşalonat.

Nicolae Ciucă: Se dau eşalonat. Şi aşa trebuie să se dea. Au fost… România trebuia să confirme partea de seriozitate şi să rezolve nişte probleme de datorii istorice în relaţia cu America pentru a căpăta statutul de dependable undertaking, adică să poţi să plăteşti în rate. Când nu am beneficiat de acest statut, trebuia să dăm banii înainte, din cauza lipsei de credibilitate. Este exact ca în afaceri şi ca în orice…

Ionuţ Cristache: Ca în business, corect, corect.

Nicolae Ciucă: Ca în business. Din acel moment, România şi-a eşalonat plăţile şi în momentul de faţă se eşalonează plăţile.

Ionuţ Cristache: Vedeţi de ce…

Nicolae Ciucă: Asta doar în relaţia cu America. În celelalte este vorba de cum se desfăşoară planul de achiziţie şi aşa mai departe.

Ionuţ Cristache: Vedeţi de ce e bună discuţia, dialogul şi transparenţa? Pentru că, unu la mână, nu mai lăsaţi loc speculaţiilor, nu mai lăsaţi loc demagogiei. Pentru că aţi văzut ce discurs alternativ s-a construit în România în aceşti ani: domnule, luăm de la gura copiilor, şi din şcoli, şi din spitale şi înzestrăm armata cu lucruri de care nu e nevoie. Păi, dacă le explicăm, poate că agreăm cu toţii că e nevoie. Dar, uite, premierul Ciolacu, pe scaunul dumneavoastră stând acum vreo trei săptămâni, spunea că de ce luăm două submarine? Că e o prostie. E o prostie?

Nicolae Ciucă: Acum… Noi discutăm de Marea Neagră.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Şi depinde de nivelul de ambiţie al României. Putem să vedem ce se întâmplă cu flotele din Marea Neagră. Şi aţi văzut cât de uşor au fost retrase în porturi.

Ionuţ Cristache: Aşa.

Nicolae Ciucă: Puse la adăpost. Submarinul, dacă staţi de vorbă cu un ofiţer de forţe navale, tot timpul vor spune în felul următor: există submarine şi nave. Submarinul este o capabilitate care are cu totul şi cu totul alte dimensiuni de relevanţă în acţiunea militară. Dacă România vrea cu adevărat să conteze în Marea Neagră, atât timp cât adversarii noştri, dacă putem să îi numim adversari, deţin astfel de capabilităţi, cea mai bună capabilitate de luptă anti-submarin e submarinul.

Ionuţ Cristache: Deci dumneavoastră spuneţi că pentru a descuraja orice acţiune în Marea Neagră e nevoie de această achiziţie.

Nicolae Ciucă: Sigur că da. Mai ales că litoralul Mării Negre, partea de coastă a Mării Negre, are o hidrografie total aparte. Are o adâncime care scade destul de lent până la 60-70 de kilometri de ţărm, după care dintr-o dată coboară abrupt. Este foarte greu de lucrat şi de planificat într-o astfel de hidrografie.

Ionuţ Cristache: Vedeţi, domnule, de ce trebuie să îl lăsaţi pe generalul Ciucă să iasă la suprafaţă? Explicaţi nişte lucruri pe care ca civil n-ai de unde să le ştii.

Nicolae Ciucă: Da, am înţeles.

Ionuţ Cristache: Păi nu, că nu trebuie să înţelegeţi ce vă zic eu.

Nicolae Ciucă: Nu, înţeleg… înţeleg… înţeleg dorinţa dumneavoastră de a…

Ionuţ Cristache: Folosesc şi eu argumente şi logica. Adică eu voiam să aflu lucrurile astea de la premierul, de la generalul Ciucă care a ajuns premier. Că aşa mi s-a spus: domnule, punem un general, că e război. Şi când am pus generalul, generalul a tăcut. De asta zic.

Nicolae Ciucă: N-a tăcut, a guvernat.

Ionuţ Cristache: Bun.

Nicolae Ciucă: Şi a guvernat bine, domnul Cristache.

Ionuţ Cristache: Domnul Ciucă, ştiţi foarte bine că în democraţie fără dialog, şi fără transparenţă şi fără comunicare, nu există nici fapte bune, nu există nici…

Nicolae Ciucă: Aşa este.

Ionuţ Cristache: Şi trăim şi într-o ţară în care, oricum, dacă nu te lauzi singur, nu te laudă nimeni.

Nicolae Ciucă: Dacă nu mă înşel, Churchill zicea că 70% din guvernare e comunicarea. Da.

Ionuţ Cristache: Bun. Suntem aproape de final. Explicaţi-mi cu listele de la europarlamentare, aţi definitivat ceva?

Nicolae Ciucă: Nu.

Ionuţ Cristache: La loteria locurilor apare şi domnul Hellvig, de la SRI. Există vreo intenţie în sensul ăsta? Vreo discuţie cu domnul Hellvig. Că văd că e dat în toate funcţiile, este acest… Cred că dacă îl punem, uite, dacă îl punem, şi pe submarin cred că e bun.

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să…

Ionuţ Cristache: Nu trebuie să.

Nicolae Ciucă: …bagatelizăm…

Ionuţ Cristache: Nu, dar nu, nu, nu, ziceam de bursa zvonurilor. Ce bagatelizare?

Nicolae Ciucă: Bursa zvonurilor…

Ionuţ Cristache: Colegii dumneavoastră îl dau peste tot, ba premier, ba europarlamentar, ba comisar.

Nicolae Ciucă: Am lucrat foarte bine cu domnia sa.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Apreciem cu toţii şi discuţiile pe care le-am avut cu colegii, valoarea politică a domniei sale. Partidul Naţional Liberal are uşa deschisă pentru oricine doreşte să vină să pună umărul la îndeplinirea obiectivelor politice ale Partidului Naţional Liberal.

Ionuţ Cristache: Şi o chestiune de final. În Bucureşti unde staţi, în ce sector?

Nicolae Ciucă: În sectorul Baloteşti.

Ionuţ Cristache: A, deci staţi în afară.

Nicolae Ciucă: În afară, da.

Ionuţ Cristache: Dar când veniţi în Bucureşti, cum găsiţi oraşul? Cum vi se pare?

Nicolae Ciucă: Acum, în ultima perioadă de timp, probabil după pandemie, foarte mulţi bucureşteni au ieşit din interiorul oraşului şi este foarte, foarte aglomerat. Dimineaţa plec destul de devreme de acasă, şi acum este nevoie să dăm timpul un pic înapoi dimineaţa ca să putem să ajungem.

Ionuţ Cristache: Cu antemergător, cu toate astea, şi tot?

Nicolae Ciucă: Nu am avut şi nu am antemergător.

Ionuţ Cristache: Deci se circulă greu?

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Cum găsiţi actul de administraţie? Pe scurt acum…

Nicolae Ciucă: A, vă interesează despre Nicuşor Dan.

Ionuţ Cristache: Nicuşor Dan, e un bun primar, merită susţinut şi tura viitoare? Sau merită încă un mandat?

Nicolae Ciucă: În acest moment, ceea ce s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat la Bucureşti trebuie analizat şi decizia trebuie luată la momentul respectiv. Nu pot să… Noi i-am cerut lui Nicuşor Dan, la nivelul filialei Bucureşti, să răspundă la un set de întrebări. El a răspuns la întrebările respective.

Ionuţ Cristache: La care a vrut, da.

Nicolae Ciucă: Este nevoie ca Bucureştiul să folosească această oportunitate pe care o are, pentru că în Bucureşti există bani. Încă o dată vă spun, produsul intern brut, comparat la nivelul puterii de cumpărare, este la nivelul capitalelor mari din Europa. Nu putem să îl ţinem, aşa, să ne plânge într-una că n-avem sistem de termoficare, că n-am reuşit să facem un transport în comun eficient, că nu reuşim să dezvoltăm infrastructura rutieră şi să putem să fluidizăm traficul în Bucureşti.

Ionuţ Cristache: Deci sunteţi mai degrabă nemulţumit, decât mulţumit.

Nicolae Ciucă: Păi…

Ionuţ Cristache: Păi ziceţi, domnul Ciucă. Vreţi să zic eu pentru dumneavoastră?

Nicolae Ciucă: Da, da. Păi nu, tocmai v-am spus.

Ionuţ Cristache: Deci sunteţi nemulţumit?

Nicolae Ciucă: Da.

Ionuţ Cristache: Şi îl mai aşteptaţi cât? Să se… Că mâine-s alegerile.

Nicolae Ciucă: Nu eu trebuie să-l aştept, bucureştenii cred că nu mai aşteaptă.

Ionuţ Cristache: Deci nu-l mai susţineţi?

Nicolae Ciucă: Sigur, daţi-mi voie să nu dau o decizie.

Ionuţ Cristache: Vă dau, na, ca să nu ziceţi că vă…

Nicolae Ciucă: Să nu dau o decizie finală acum.

Ionuţ Cristache: Dar va urmat un vot, înţeleg, în biroul politic, nu? La PNL.

Nicolae Ciucă: Urmează un vot, urmează discuţii. Este nevoie de mai mult decât atât.

Ionuţ Cristache: Şi la 1, doamna Armand?

Nicolae Ciucă: Nu am făcut o analiză pe sectoare.

Ionuţ Cristache: N-aţi terminat-o pe asta de la Primăria Generală.

Nicolae Ciucă: Mai ales pe doamna Clotilde Armand. Nu, n-am…

Ionuţ Cristache: Că acolo a început… acolo au început focurile prima dată, între liberali şi doamna Armand, nu la generală.

Nicolae Ciucă: De ce să vorbesc despre cineva despre care nu am cunoaştere? E complet neprincipial.

Ionuţ Cristache: Bun, şi cu asta închidem. Războiul din Ucraina, domnule general. A ajuns în punctul în care îl vedem cu toţii, dincolo de propagandă, de zgomot, de dorinţele fiecăruia. Realitatea este cea care este, a zis-o şi Zelenski într-un interviu săptămâna trecută, 30% din teritoriu, nu ştiu dacă cu Crimeea, fără Crimeea, care a fost calculul lui Zelenski, luat de Rusia, nu putem să admitem aşa ceva. Plecând de la această realitate, care credeţi că va fi evoluţia pe mai departe acolo?

Nicolae Ciucă: La cum arată toate datele în momentul de faţă, există toate premisele pentru un război cel puţin de durată medie. Părţile aflate în conflict s-au aşezat foarte bine în teren şi am putut să vedem că toate acţiunile din vara aceasta au fost… nu au schimbat configuraţia liniei de contact.

Ionuţ Cristache: Absolut deloc.

Nicolae Ciucă: Ca atare, nu cred că se va ajunge la o soluţie, cel puţin militară, în perioada următoare. Şi, într-adevăr, Ucraina depinde foarte mult de sprijinul militar pe care îl primeşte, pentru că, din punct de vedere al raportului de forţe, nu există comparaţie.

Ionuţ Cristache: Rusia a pierdut sau a câştigat acolo?

Nicolae Ciucă: Ţineţi foarte bine minte că au fost foarte multe analize şi opinii legate de perioada premergătoare declanşării acţiunii militare, în care toată lumea a estimat că într-o săptămână de zile se încheie conflictul, cu victoria Rusiei.

Ionuţ Cristache: Îhâm.

Nicolae Ciucă: Ceea ce nu s-a întâmplat.

Ionuţ Cristache: Astea au fost premise mai degrabă setate de Occident, nu ştiu neapărat cât… şi de generalii de prin studiouri. Eu vă întrebam pe dumneavoastră, că, aşa, de clişee, sunt sătul.

Nicolae Ciucă: Pe nivelul de ambiţie exprimat anterior declanşării războiului, nu s-a atins obiectivul. În momentul de faţă, din punct de vedere al teritoriilor pe care le-a cucerit armata rusă, tocmai aţi vorbit mai devreme, 30%…

Ionuţ Cristache: Citându-l pe Zelenski.

Nicolae Ciucă: Aşa este, 30% reprezintă probabil obiectiv îndeplinit parţial.

Ionuţ Cristache: Ţinând cont de faptul că Ucraina are peste 600.000 de kilometri pătraţi, un 30%…

Nicolae Ciucă: Este enorm, da.

Ionuţ Cristache: Este… Dacă punem o hartă, e cât cred că Moldova, Dobrogea, parte din Muntenia, cam pe acolo.

Nicolae Ciucă: Da. Dar dincolo de toate aceste chestiuni, trebuie să vedem relevanţa strategică a teritoriilor ocupate.

Ionuţ Cristache: Care este aceea?

Nicolae Ciucă: Cum?

Ionuţ Cristache: Care este aceea?

Nicolae Ciucă: Accesul la mare.

Ionuţ Cristache: Da.

Nicolae Ciucă: Zona economică, de resurse, tot ce a însemnat producţia de oţel din Ucraina, era localizată în teritoriile ocupate sau distruse de război, centrala de la Zaporojie, de producere a energiei electrice, pe tehnologie nucleară şi aşa mai departe. Sunt foarte multe chestiuni de relevanţă strategică.

Ionuţ Cristache: La modul concret, realist, că aţi fost în teatru de operaţiuni, mai putem să ne imaginăm că Rusia va mai pleca sau va mai putea fi alungată vreodată de acolo?

Nicolae Ciucă: Aici este o chestiune care depinde de foarte mulţi factori. Şi nu cred că putem să dăm o predicţie într-o emisiune la televizor.

Ionuţ Cristache: Ok, am înţeles.

Nicolae Ciucă: Depinde de mai mult decât atât.

Ionuţ Cristache: Am înţeles. Şi războiul Israel – Hamas, îl vedeţi încheiat curând?

Nicolae Ciucă: Se desfăşoară de peste… de ani de zile, de zeci de ani, şi mai de dinainte.

Ionuţ Cristache: Dacă o luăm biblic…

Nicolae Ciucă: Iacătă.

Ionuţ Cristache: Aţi fost prin zona respectivă.

Nicolae Ciucă: Am fost. Ne aducem aminte de conflictele dintre suniţi şi şiiţi.

Ionuţ Cristache: Îhâm.

Nicolae Ciucă: Dintre Israel şi ţările arabe.

Ionuţ Cristache: Şi concluzia dumneavoastră care este?

Nicolae Ciucă: Este nevoie… Soluţia este una care a fost abandonată.

Ionuţ Cristache: Soluţia n-are cum să fie doar militară, asta e clar.

Nicolae Ciucă: Nu poate să fie militară, este una politică, şi ea a fost discutată de foarte multe ori, soluţia este două state.

Ionuţ Cristache: Da. Vedem pe mai departe. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nicolae Ciucă: Şi eu vă mulţumesc.

Ionuţ Cristache: Foarte multe lucruri au rămas neîntrebate. Poate…

Nicolae Ciucă: După un ceas şi jumătate, aproape două ceasuri?

Ionuţ Cristache: Da, mai am. Domnul Ciucă, a fost o tăcere lungă, au rămas, s-au născut multe întrebări care îşi aşteaptă răspunsurile.

Nicolae Ciucă: Şi o emisiune lungă.

Ionuţ Cristache: Despre relaţia cu Klaus Iohannis, despre perspectiva Cotroceniului, despre relaţia cu partenerii şi aşa mai departe, şi despre actul de guvernare în sine. Zic să o lăsăm pentru o altă ediţie, la care sper să participaţi în viitor. Şi vă mulţumesc pentru disponibilitatea de a rămâne peste ora agreată, dar v-am şi dat ocazia să vă prezentaţi toate ideile fără să vă întrerup, adică asta e clar.

Nicolae Ciucă: Vă mulţumesc foarte mult.

Ionuţ Cristache: La cât sunt obişnuit să vorbesc, v-aţi bucurat de…

Nicolae Ciucă: Şi eu să tac.

Ionuţ Cristache: Da, bun, că aveţi umor, n-aş fi zis. Bun, asta e îmbucurător, că umorul îşi face loc în medii interesante. Vă mulţumesc, domnule preşedinte! Vă mulţumesc şi dumneavoastră vă ne-aţi urmărit până la această oră târzie. Pe săptămâna viitoare, la final!

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: