Nicolae Ciucă, întrebat dacă regretă că nu l-a susţinut pe Nicuşor Dan: În acest moment, regretele sunt tardive

Sursa foto: Pinterest

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, întrebat dacă regretă că nu l-a susţinut pe Nicuşor Dan la alegerile locale, că în acest moment, regretele sunt tardive şi trebuie să privim în viitor

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat dacă regretă că PNL nu l-a susţinut pe Nicuşor Dan la alegerile locale.

”În acest moment, regretele sunt ardive. Trebuie să privim în viitor”, a răspuns Ciucă.

În contextul reacţiei la scandalul privind Planşeul de la Piaţa Unirii, Ciucă a mai fost întrebat dacă PNL a greşit când i-a susţinut pe Daniel Băluţă şi pe Robert Negoiţă la primărie. ”Nu cred că trebuie să legăm o susţinere trecută, din trecut, de un subiect de actualitate”, a subliniat preşedintele PNL.

”La alegerile locale a existat o listă comună la cele două primării. Motiv pentru care, m-am exprimat cât se poate de clar vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat luni, este inadmisibil şi consider că, în continuare, trebuie să avem respectate toate prevederile legale şi procedurale”, a arătat Ciucă, precizând că vorbim de o investiţie de 800 de milioane de lei.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: