Nicolae Ciucă, la forumul Rebuilding Ukraine: „Relația noastră cu Kievul devine tot mai consolidată”

Relația UE-NATO cu Ucraina
Sursa foto: gandul.ro

Președintele Senatului a fost prezent la forumul Rebuilding Ukraine, organizat la Palatul Parlamentului în perioada 18-19 octombrie. Aici, șeful liberalilor a transmis că România s-a angajat să susțină Ucraina nu doar în timpul conflictului, ci și în refacerea postbelică și a parcursului său european.

La mai bine de 600 de zile de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, solidaritatea euro-atlantică este mai importantă ca oricând. Uniunea Europeană şi NATO sprijină Ucraina pe toate dimensiunile, iar relaţia noastră cu Kievul devine tot mai consolidată, afirmă preşedintele Senatului, la forumul Rebuilding Ukraine.

Principalele teme de discuție ale forumului au fost legate de apărarea Ucrainei în fața invaziei Federației Ruse, precum și viitorul post-război al statului vecin.

Acesta subliniază faptul că „Ucraina trebuie să câştige nu doar războiul de apărare în care e angajată, dar şi pacea, prin aderarea la UE şi NATO. Doar aşa, victoria ucraineană va fi deplină”: „România dorește și poate să joace un rol activ în eforturile de reconstrucție a Ucrainei și în transformarea acestei țări. Ucraina trebuie să câștige nu doar războiul de apărare în care e angajată, dar și pacea, prin aderarea la UE și NATO. Doar așa, victoria ucraineană va fi deplină”.

„The Rebuilding Ukraine Forum – Bucharest 2023” este un eveniment internațional de înalt nivel, care servește ca o platformă pentru promovarea dialogului, colaborării și acțiunii în vederea reconstrucției Ucrainei.

Forumul Rebuilding Ukraine este găzduit de Camera de Comerţ Bilaterală România – Ucraina, sub înaltul patronaj al premierilor celor două ţări și este organizat în parteneriat cu Ambasada Ucrainei în România, US Institute of Diplomacy and Human Rights, Camera pentru Diplomația Dezvoltării Durabile cu Ucraina, Asociația Română a Producătorilor de Tehnică Militară (PATROMIL) și New Strategy Center.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL