Nicolae Ciucă, la Neamț: Le-am cerut candidaților să lase faptele să vorbească pentru ei

Sursa foto: media.pnl.ro

Nicolae Ciucă a participat la evenimentul de lansare a candidaților în Neamț. “Să-i convingeți pe cetățeni că nu există altă soluție soluție decât soluția liberală”, a spus Ciucă.

Președintele PNL consideră că județul Neamț are suficiente motive să-și îndrepte ochii spre politicile de dreapta.

„Avem doi nemțeni, doi romașcani, pe George Lazăr și domnul Laurențiu Leoreanu. (…) Eu, personal, le-am cerut să aibă o abordare în care să vorbeasca mai puțin și să lase faptele să spună despre ei și cetățenii să-i aprecieze pe măsura realizărilor, nu a promisiunilor”, a declarat președintele PNL, Nicolae Ciucă, la evenimentul de lansare a candidaților în Neamț.

Ciucă a vorbit despre candidatul la primăria Roman, liberalul Laurențiu Leoreanu, care a avut două mandate de primar și două de parlamentar.

„Îl cunosc din 2011. Și atunci discutam și prezenta cu foarte mult entuziasm proiectele pe care le are în  dezvoltare. Astăzi suntem la unul dintre ele”, a spus Ciucă, cu referire la fabrica la care liberalii au ales să lanseze candidatura pentru primărie.

Este vorba despre cel mai mare angajator din zonă, compania având peste 1800 de angajați.

„Se întoarce pentru a putea să-și ducă mai departe, alături de cetățenii Romanului, alături de echipa PNL, o serie întreagă de proiecte pentru care se angajează foarte ambițios să le ducă la bun sfârșit”, a completat Ciucă.

Despre candidatul la Consiliul județean Neamț, George Lazăr a declarat că este un președinte de filială tânăr, care a reușit să coaguleze o echipă tânără, să vadă care sunt problemele județului Neamț și să le rezolve.

„Doresc să îi felicit pe domnul Lazăr și pe domnul Leoreanu, pentru angajamentul și disponibilitatea pe care le au, fiind reprezentanți de bază, de la vârful PNL în filiala Neamț, să se angajeze în această competiție politică.

Liderul liberal a mai spus că județul Neamț are suficiente motive să-și îndrepte ochii spre politicile de dreapta. Pe lângă proiectele mari de investiții, ca Autostrada Moldovei, Ciucă a amintit relația foarte bună cu mediul de afaceri, dar și eforturile locale pentru dezvoltarea învățământului dual, un succes în administrații liberale ca Brașov, Alba sau Cluj. Scopul acestui tip de învățământ este pregătirea profesională în domenii cerute de piața muncii locală, împreună cu firmele locale.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL