Nicolae Ciucă: Nu am promis conflicte românilor, nu asta e menirea noastră

Sursa foto: Facebook / Nicolae Ionel Ciucă

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a făcut public un mesaj către guvernanţi pe care i-a îndemnat să-şi reamintească angajamentul faţă de oameni, cărora nu li s-au promis conflicte. 

„Am intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate. În politică, în guvern, în societate. Îndemn guvernanții care au uitat această motivație în ultimii ani să își reamintească de angajamentul lor, să își aducă aminte ce ne-am propus să realizăm pentru români și pentru țară, în vremuri complicate. În contextul acestor zile, saturat de discurs politic, să nu uităm că suntem aici pentru oameni. Nu pentru noi și nu pentru funcții. Să ne amintim ce le-am promis românilor. Nu am promis nimănui conflicte, nu asta e menirea noastră aici”, a scris Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Liderul liberalilor spune că în următoarea perioadă România are oportunitatea de a atrage mai multe fonduri europene pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate, îndemnând încă o dată clasa politică să lase deoparte conflictele.

„Ne așteaptă încă multă muncă în următorii ani. Avem oportunitatea să aducem mai mulți bani europeni, să îmbunătățim sistemul de sănătate, să creștem veniturile tuturor și să dezvoltăm comunitățile. Asta e promisiunea noastră și este jurământul pe care l-am făcut românilor, pentru care conflictele și discuțiile despre funcții nu înseamnă nimic și nu le fac cu nimic viața mai bună”, a mai scris Nicolae Ciucă.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: