Liderul PNL, Nicolae Ciucă a fost prezent la Constanța acolo unde a vorbit despre realizările administrației liberale.
„Ma leaga foarte multe amintiri de Constanța. Una dintre ele este legată de doua trei vizite făcute la Academia Navala. Împreuna am înființat liceul militar Constanța și mă bucur ca el exista astăzi. La Kogălniceanu s-a inventat cea mai mare baza militară NATO din România,cu sprijinul autorităților locale, va mulțumesc foarte mult. Nu cred ca trebuie sa mai vorbesc despre încrederea în ceea ce înseamnă Bogdan Huțucă. S-a schimbat mult Constanța, acum doi sau trei ani era destul de multă forfotă, nu toată lumea era multumită de aceasta forfotă.
Astăzi când am venit am văzut că lucrurile s-au finalizat. Cand mai venea domnul Primar la București îl întrebam mereu cand finalizeaza, imi raspundea: finalizez. Absorbția de fonduri a fost o prioritate pentru Constanța, 400 de obiective sunt cu fonduri europene, asta înseamnă înțelepciunea de a absorbi fonduri. PNL nu are voie să se laude cu nimic, dar lăsăm faptele noastre sa vorbească. Sunt o parte din obiective nerealizate, suntem oameni.
Uneori liderii uită că sunt deasupra oamenilor, dar nu este nimeni deasupra oamenilor. Noi suntem în slujba cetățenilor. Noi asta am cerut liberalilor, veniți cu oameni profesionisti, cu oameni care au făcut lucruri în viață. Aici avem oameni care au făcut lucruri în viața. Politica nu este arta compromisului, este arta faptelor. Le-am cerut sa demonstreze prin fapte fiecare cea facut. Trebuie sa recunoastem si ce nu am făcut, să avem curajul sa mergem sa vorbim cu oamenii. Trebuie să înțelegeți care este relevanța muncipiului Constanța, iar în județul Constanța PIB este deasupra mediei naționale. Dar prin absorbția de resursa se poate aspira la mai mult de atat. Avem Cernavoda, avem gazele din Marea Neagră, sunt proiecte de dezvoltare, este cel mai mare port la Marea Neagră. Uitați-vă unde trebuie să țintească autoritățile din Constanța, dacă vom pierde aceste oportunități nu ne va ierta nimeni.
Aici aveți un om care va veni la Constanta de fiecare data când e nevoie. Asta inseamna legatura pe orizonata si pe verticala intre toti memebrii PNL. Va mulțumesc, doamne ajuta! sărbători pascale luminate!”, a spus Ciucă.
Sebastian Burduja, a dat și el câteva declarații la Constanta.
„Recunosc că mi-aș dori să văd mai mult din Marea Neagră la București, adică realizari concrete. Ce s-a putut la Constanta, nu s-a realizat la București. Ați realizat rețele de termoficare, știu cate fonduri ați reușit sa atrageti.
Aici îți trebuie un om cu viziune, aveți oportunități extraordinare aici la Constanta. Aveți reactoarele de la Cernavodă, tine de noi sa le mentinem în calendarul PNRR. Am reușit sa adoptam legea pentru centrale eoliene în Marea Neagră, proiectul Neptun Deep, din 2027 România va fi astfel primul producător de gaze pentru europa, asta înseamnă dezvoltare pentru Constanta”, a spus Burduja.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News