Nicolae Ciucă răspunde atacurilor lui Crin Antonescu: „Este dezamăgitor”. Ce spune despre Hellvig

Sursa foto: YouTube/ captura video

Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a răspuns criticilor venite din partea lui Crin Antonescu, afirmând că poziţia fostului şef al partidului este dezamăgitoare.  

„Privind în urmă, domnia sa avea o altă retorică. Ceea ce face Crin Antonescu îmi demonstrează că sunt un candidat redutabil. Văd că toate atacurile sunt îndreptate în această direcție. Foarte bine. Nu știu care dintre noi are rațiunea și comportamentul corecte. Acestea ar trebui să ne reprezinte fără să fim percepuți altfel de cetățeni.”, a afirmat Ciucă la Realitatea TV.

Întrebat dacă i se pare ciudat ca un fost președinte PNL să atace partidul, Ciucă a fost cât se poate de direct: „Este dezamăgitor”.

Referitor la relația cu Eduard Hellvig, Ciucă a spus că îl aşteaptă oricând să se înscrie în PNL.

„De respect, profesională de când eram ministrul apărării, premier, am discutat despre integrarea activităților instituționale. Are ușa deschisă oricând în PNL, e un politician care a performat”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: