„Pe 9 iunie, la alegerile locale, am pus bazele unei construcții solide, împreună cu românii care ne-au acordat încrederea. Partidul Național Liberal a fost validat ca cea mai importantă forță politică de dreapta din România.
De astăzi intrăm în linie dreaptă în campania pentru alegerile prezidențiale din acest an, odată cu depunerea candidaturii la Președinția României a lui Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal.
Este primul pas către victoria din 24 noiembrie și apoi din 8 decembrie. Ne vom bate pentru români și pentru viitorul României cu onoare. PNL nu fuge de responsabilitate și niciodată nu și-a abandonat misiunea.Cu cele peste 1,6 milioane de semnături, probabil cel mai mare număr de semnături de susținere pentru un candidat la prezidențiale, cu forța și determinarea echipelor liberale din teritoriu, cu susținerea românilor, vom da viitorul președinte al României, în persoana lui Nicolae Ciucă.Le mulțumesc românilor care au semnat pentru candidatul nostru, echipelor liberale din țară care au fost pe teren și în contact permanent cu oamenii. A fost o muncă grea, dar și un test din punct de vedere al organizării și mobilizării.
Mergem înainte cu toată forța și încrederea pentru un președinte #înslujbatarii!”, a notat Lucian Bode pe pagina sa de Facebook.
Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, și-a depus oficial candidatura la alegerile prezidențiale, miercuri, 02.10 a.c., la Biroul Electoral Central subliniind angajamentul său de a deveni un „președinte responsabil, un președinte echilibrat”, cu o viziune de dreapta pentru România.
Nicolae Ciucă a afirmat: „Voi fi un președinte responsabil, un președinte echilibrat, care, aşa cum am făcut toată viaţa mea, voi munci alături de cetăţenii României, alături de instituţiile statului”, menționând necesitatea unei „viziuni de dreapta” și a unei persoane capabile să o implementeze, subliniind că se bazează în mare măsură pe Partidul Național Liberal.
În contextul geopolitic actual, președintele PNL a evidențiat schimbările frecvente la nivel internațional și a subliniat importanța unei perspective liberale în gestionarea provocărilor contemporane.
„Situaţia internaţională s-a schimbat şi vedem că se schimbă, din păcate, din ce în ce mai des. Ca tare avem nevoie de o viziune liberală în măsură să gestioneze toate aceste provocări”, a afirmat Ciucă, arătându-se astfel conștient de dinamica globală care influențează România. Declarațiile vin într-un moment în care România se confruntă cu multiple provocări interne și externe. Candidatura lui Ciucă se dorește a fi un răspuns la nevoia de stabilitate și echilibru în conducerea țării.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News