Skip to content
Politică

Nicolae Ciucă: Stingem lumina, dar nu plecăm acasă. Vom fi astfel cu lumina stinsă dar vom veghea în continuare

facebook/ Nicolae Ciuca
" "

Ministrul Apărării, Nicolae CIucă, a anunţat, sâmbătă seră, că Ministerul se alătură mişcării ”Ora planetei”, toate luminine care nu sunt necesare din instituţie fiind stinse. ”Stingem lumina şi activăm timp de o oră camerele cu infraroşu şi pe cele termice… Vom fi astfel cu lumina stinsă dar vom veghea în continuare”, a transmis ministrul Apărării.

Stingem lumina, dar nu plecăm acasă! Ministerul Apărării Naţionale se alătură, în această seară, celei mai mari iniţiative la nivel global pentru a demonstra împreună că ne iubim Planeta! Protejăm astfel natura, fiecare dintre noi separat şi împreună, alături de Armata României.

" "
" "

Vă invit să participaţi la această iniţiativă şi, de la 20.30 până la 21.30, să stingeţi toate luminile sau, cel puţin, cele care nu vă sunt necesare. Timp de o oră, prin această acţiune, vom îmbrăţişa împreună Planeta! În acest interval toate luminile din clădirile Ministerului Apărării care nu sunt necesare se vor stinge”, a scris, sâmbătă sară, pe Facebook, Nicolae CIucă.

Ministrul afirmă că acţiunile e apărare continua, coar şi cu luminile stinse.

”În această noapte stingem lumina şi activăm timp de o oră camerele cu infraroşu şi pe cele termice… Vom fi astfel cu lumina stinsă dar vom veghea în continuare şi ne vom desfăşura misiunile de apărare a ţării! În această seară vom apăra şi Planeta, vom preţui resursele şi ne vom reconecta cu natura”, a mai scris Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *