Nicolae Ciucă, vizită oficială în R. Moldova. Analist politic: „Prezența lui la Chișinău nu este întâmplătoare”

Foto FB Sigfried Muresan

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, se află, vineri, într-o vizită oficială la Chişinău, în Republica Moldova. Vizita a debutat cu o întâlnire cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, iar apoi cu o întrevedere cu Maia Sandu, şeful statului moldovean. 

Despre importanța acestui eveniment, aflăm de la analistul politic din Republica Moldova, Mihai Isac care a oferit o analiză pentru PS News din mai multe unghiuri: politic, social, de securitate etc.

“Desigur, această dorință a liderilor regimului separatist de la Tiraspol de a fi anexați de Federația Rusă, nu este ceva nou. Periodic auzim astfel de chemări din partea unor lideri separatiști. În 2006 a existat chiar un referendum pe această temă, unde au votat 99,8% pentru acest lucru”.

“Între Republica Moldova și Federația Rusă stau sute de mii de soldați ucraineni, bine antrenați”

„Nimeni nu vede, însă, cum ar fi posibilă o astfel de decizie a Federației Ruse având în vedere că între Hotarul  Republicii Moldova și Federația Rusă stau sute de mii de soldați ucraineni, bine antrenați. Dar da, desigur, prezența armatei ruse în ocupație, în estul Republicii Moldova, este un lucru periculos nu numai pentru Republica Moldova dar și pentru România”.

Nicolae Ciucă a fost unul din actori importanți din eșicherul de apărare și securitate al României și al NATO. Prezența lui la Chișinău nu este întâmplătoare”

„Domnul Nicolae Ciucă, în afară de faptul că este lider al Partidului Liberal și al 2-lea om în stat, ca șef al Senatului este o persoană care a condus Armata Română în calitate de șef al Statului Major General și ulterior în functa de ministru al Apărării.

Nicolae Ciucă a fost unul din actori importanți din eșicherul de apărare și securitate al României și al NATO și desigur prezența lui la Chișinău nu este întâmplătoare.

Totodată, în privința celor  doi europarlamentari, Rareș Bogdan și Sigfried Mureșan este un semnal pentru Chișinău că România susține Republica Moldova, cei doi europarlamentari fiind cunoscuți pentru sprijinul pe care îl acordă Republicii Moldova.

Domnul Ciucă a avut întâlniri cu principalii lideri politici de la Chișinău, de la președintele Parlamentului Igor Grosu până la președinta Maia Sandu’.

“Prezența lui Nicolae Ciucă la Chișinău are și o conotație politică”

“Mai în ansamblu, prezența sa în Republica Moldova, pe lângă conotațiile de securitate menționate anterior, are și o conotație politică: faptul că în Republica Moldova trăiesc foarte mulți cetățeni români cu drept de vot este un lucru pe care partidele importante din România îl iau în considerare, atât PNL cât și PSD-ul. Faptul că o parte din aceștia vor vota în alegerile din România și aici vorbim despre alegerile prezidențiale, europarlamentare și parlamentare naționale, este un imbold pentru partidele de la București să trateze foarte serios problema Republicii Moldova”.

“În R. Moldova există aproximativ 1.000.000 de persoane care și-au redobândit cetățenia româna, deci este un interes clar pentru aceste voturi

“Desigur, în ultimii ani am asistat la nașterea un spațiu electoral comun între România și Republica Moldova.  Acest spațiu electoral comun nu se reduce doar la granițele noastre, dar se extinde și în diaspora originară din România și din Republica Moldova. În Republica Moldova există aproximativ 1.000.000 de persoane care și-au redobândit cetățenia româna conform legislației naționale.

Deci este un interes clar pentru aceste voturi. S-a înțeles clar pentru Republica Moldova, inclusiv prin prisma problemelor de securitate și a dorinței Chișinăul de a se integra în Uniunea Europeană”.

“Am văzut și preocupări ale premierului Ciolacu pentru electoratul român din R. Moldova”

„Pe lângă aceste vizite ale domnului Ciucă, am văzut și preocupări ale premierului Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat, pentru electoratul român din Republica Moldova. Și acest lucru nu poate decât să ne bucure pentru că înseamnă că problemele cu care se confruntă Republica Moldova sunt știute la București și putem miza pe sprijinul României pentru a rezistă mai bine în fața acestui război hibrid rus care se traduce în Republica Moldova printr-o propagandă agresiv îndreptat împotriva Uniunii Europene, dar și a identității românești în Republica Moldova”.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, susține, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că Bucureștiul va sprijini în continuare Chișinăul, la fel ca până acum. Liderul liberalilor l-a asigurat pe Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, la întâlnirea pe care a avut-o cu acesta, că România va continua să acorde toată asistența de care este nevoie în procesul de aderare la Uniunea Europeană, pe parte tehnică, legislativă și diplomatică.

„Bucureștiul va sprijini în continuare Chișinăul, la fel ca până acum. Acesta a fost mesajul meu pentru Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. Continuăm să acordăm toată asistența de care este nevoie în procesul de aderare la Uniunea Europeană, pe parte tehnică, legislativă și diplomatică.

Noi, Partidul Național Liberal, vom face tot posibilul pentru urgentarea proiectelor de interconectare a celor două maluri ale Prutului, pe plan rutier și energetic. De exemplu, autostrada A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni este un proiect de interes crescut la Chișinău, pentru că are și rolul de a asigura Republicii Moldova o legătură de mare viteză cu Vestul continentului.

Am subliniat faptul că România asigură deja o parte din consumul de gaz al Republicii Moldova. Cu doar două zile în urmă, s-a trimis peste Prut o cantitate de 0,3 milioane de metri cubi de gaz prin gazoductul Iași-Ungheni. S-a putut face acest lucru fără probleme, având în vedere că în depozitele noastre naționale se află cantități suficiente de gaze naturale. Vom continua să sprijinim Republica Moldova pe acest plan, având în vedere șantajul energetic pe care Federația Rusă îl folosește ca pe o armă în relația cu restul Europei”, scrie Nicolae Ciucă.

Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, este vineri într-o vizită oficială în Republica Moldova, la Chișinău.

Programul său a debutat cu o întâlnire cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Ulterior, Nicolae Ciucă se va întâlni cu șefa statului, Maia Sandu.

Un moment deosebit al vizitei îl reprezintă ceremonia în care Nicolae Ciucă va planta un copac în Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”, alături de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Președintele Senatului României, Nicolae-Ionel Ciucă, este însoțit, în vizita sa la Chișinău, de eurodeputații Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan, precum și de secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu.

La rândul sau, eurodeputatul PNL, Siegfried Mureșan, prezent la Chișinău împreună cu delegația liberalilor,  a publicat pe pagina sa de FaceBook următorul mesaj:

„România este principalul susținător al parcursului european al Republicii Moldova
Alături de președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, ne-am întâlnit astăzi la Chișinău cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
Parlamentul României – la fel ca Parlamentul European – va sprijini Parlamentul de la Chișinău cu tot ce este posibil pentru implementarea legislației și reformelor necesare integrării europene.
România este de 17 ani stat membru al Uniunii Europene. Vom folosi experiența acumulată în tot acest timp pentru a sprijini Republica Moldova în procesul de negociere a aderării la Uniunea Europeană”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL