Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat că România va beneficia de o prezenţă americană întărită, după ce Senatul SUA a adoptat proiectul de lege privind securitatea regiunii Mării Negre, şi „de sprijin în domenii precum apărare, economie, energie sau consolidarea democraţiei şi a statului de drept, la care se pot alătura şi alţi parteneri euro-atlantici”.
„Salut adoptarea de către Senatul SUA a proiectului de lege privind securitatea regiunii Mării Negre. Actul normativ confirmă interesul american pentru stabilitatea şi securitatea acestei zone de importanţă geostrategică. Vom beneficia, astfel, de o prezenţă americană întărită şi de sprijin în domenii precum apărare, economie, energie sau consolidarea democraţiei şi a statului de drept, la care se pot alătura şi alţi parteneri euro-atlantici”, a scris Nicolae Ciucă, vineri pe Facebook.
Liderul PNL a mai spus că „pentru România, efectele acestui demers al Statelor Unite ale Americii se vor vedea în consolidarea securităţii naţionale şi în accentuarea şi diversificarea oportunităţilor economice, aspecte care vor contribui la un impuls pentru dezvoltare şi creştere a nivelului de bunăstare”.
Legea care autorizează bugetul apărării – National Defense Authorization Act (NDAA) a fost aprobată de către Senatul SUA. În cadrul NDAA a fost aprobat şi proiectul de lege „Black Sea Security Act”, printr-un amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen şi Mitt Romney, potrivit postării de pe pagina de Facebook a Ambasadei României la Washington, scrie news.ro.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News