Skip to content
Politică

Nicolae Robu, mesaj dur pentru Fritz: În 31 de ani de politică postrevoluţionară, nimeni n-a minţit ca dumneavoastră în Timişoara

pressalert.ro

Nicolae Robu, fostul primar al Timişoarei, revine cu un atac dur la adresa lui Dominic Fritz, după ce actualul primar continuă să stopeze proiectele pornite de vechea administraţiei.

Nicolae Robu a reacţionat violent după ce Dominic Fritz a renunţat la alte câteva proiecte lansate de fostul primar, spunând că acestea nu aveau acoperire financiară.

„Să vă fie ruşine, domnule Fritz! Faceţi de râs poporul german, pe care noi, românii şi mai ales bănăţenii îl admirăm pentru tot ce a dat el umanităţii în ştiinţă, în artă, în tehnologie. 

În 31 de ani de politică postrevoluţionară, nimeni n-a minţit ca dumneavoastră în Timişoara! Toţi actorii politici -şi nu mă refer numai la Primari- au avut o minimă decenţă! Dumneavostră nu aveţi! 

Domnule, eu am dovedit că ştiu să manageriez proiecte – am manageriat sute!-, fără a mă încurca la niciunul, timp de opt ani, ca rector al UPT şi alţi opt ani, ca Primar al Timişoarei!

Am făcut de la zero două pasaje deodată pe bani de la bugetul local, ca să vin cu doar două exemple de realizări din mulţimea imensă pe care le-am reuşit în cei opt ani de mandat de primar!

Şi am cu ce să mă mândresc şi ca rector al UPT: bibliotecă de top internaţional, institut de cercetări de top internaţional, bază sportivă conţinând bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, două terenuri de tenis, cinci terenuri de fotbal, hală pentru sporturi de interior etc.! 

N-am început niciun proiect pe care să nu-l duc la bun sfârşit pe motiv că nu am asiguraţi banii! În România, ca de altfel şi în Germania şi oriunde, nici nu te lasă legea, chiar dacă ai fi inconştient şi ai vrea să faci aşa ceva!”, a scris Robu pe Facebook.

Dumneavostră n-aţi fost în stare de nimic, vârful carierei dumneavostară reale, nu romanţate, fiind poziţia de secretară a unui pensionar, care cu zece ani înainte de a vă oferi dumneavostră acest post de secretară a fost preşedinte!

Cu zece ani înainte! Şi aveţi tupeul să minţiţi că eu am pornit proiecte fără acoperire şi că dumneavoastră încercaţi să le salvaţi?! 

Aţi blocat tot ce am lăsat eu în lucru, aţi stopat licitaţii, aţi reziliat contracte! Asta este tot ce aţi făcut în patru luni! Totul sub minciuna ordinară că aţi primit o grea moştenire!

Eu am postat tabelul cu toate facturile lăsate de mine la plată -la plată, nu în restanţă, dumneavostră n-aveţi nici măcar înţelegerea termenilor!- la 30.10.2020, cu data şi suma!

Transparenţă 100%! La 30 octombrie, tot ce era de plătit data din octombrie şi septembrie, cu excepţia a şase facturi care erau din ultima zi a lui august! O situaţie de invidiat!

Postaţi şi dumneavoastră sumele încasate de Primărie în noiembrie, decembrie, ianuarie şi februarie, din cotele defalcate din impozitul pe venit şi din taxele şi impozitele locale! Dacă tot vorbiţi de transparenţă! Să vadă timişorenii cât s-a încasat -sunt sute de milioane, doar în aceste luni!- şi ce mincinos au în frunte!”, a mai spus Robu.

„Eu ştiu din surse interne USR-PLUS, mai bine zis PLUS, pentru că s-au săturat de dumneavoastră şi oameni care au crezut că sunteţi altceva! Iată ce vreţi: vreţi să-i prăduiţi prin ong-urile care v-au sprijinit şi alte structuri clientelare!

Un prim exemplu concret, dat în vileag acum o zi de Renaşterea Bănăţeană, este contractul “bine ticluit” de la COLTERM, de peste 1.100.000 lei (!!!), bine ticluit şi scos la licitaţie total incorect în scurtul mandat, dar iată, suficient de lung pt porcării, al directorului pus acolo de dv, pus în pofida faptului că avea la activ o înfruptare din banii unei firme private -sau poate tocmai pt asta?!”, a continuat Robu, care îl acuză pe Fritz şi de faptul că a minţit în dosarul de alegeri şi în dosarul de jurământ.

„Ia prezentaţi dumneavostră, în plus faţă de ce v-am cerut legat de bai, dovada că aveţi domiciliul în Timişoara! E simplu: fotocopii după paginile din cartea de identitate şi din paşaport, ambele eliberate de autorităţile germane, în care este înscris domiciliul!(…) Crezând că veţi scăpa de DNA, aţi delegat semnăturile şi aţi rămas primar fără portofoliu -unic în România.

Dar dumneavoastrp aţi delegat ceva ce de fapt nu aveaţi, domnule! Dumneavoastră nu aveaţi drept de semnătură nicio clipă, pentru că mandatul dmneavoastră este nul de drept din start! Domnule Fritz, “cazul Fritz” va fi cel mai “gras”caz al DNA de mulţi ani încoace!”, a tunat Nicolae Robu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *