Nicoleta Pauliuc despre întâlnirea CSAT: Există o îngrijorare, dar nu motive de panică

Sursă foto: Facebook/ Partidul Naţional Liberal

Nicoleta Pauliuc: „Mie nu mi se pare ordinea de zi atât de alarmantă!”

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se întuneşte miercuri, 21.02 a.c., în prima şedinţă din 2024.  Discuțiile anunțate pe ordinea de zi se referă la situaţia de securitate de la Marea Neagră şi programul de înzestrare a Armatei, securitatea cibernetică, dar și un raport al CSAT privind activitatea desfășurată în anul 2023.

Există însă o îngrijorare a acestei reuniuni in rândul oamenilor, având în vedere că aceasta vine cu câteva zile înainte ca invazia Rusiei în Ucraina să intre în al doilea an, de la debutul său din 24 februarie 2022, dar și a ultimelor evoluții de pe front.

Președintele Comisiei de Apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc spune: “Mie nu mi se pare ordinea de zi atât de alarmantă!”

‘’Da, avem un război la graniță și e normal să se întâmple o ședință a CSAT-ului. Discuția pe resurse, pe zona asta,  de resursă umană, la Ministerul Apărării e o temă, nu numai la Ministerul Apărării, la tot ceea ce înseamnă zona de instituție în sistemul de de apărare”, ne asigură președintele Comisiei de Apărare din Senat.

Proiectul de lege privind stagiul militar voluntar

Reamintim că Generalul Vlad Gheorghiță a avertizat că Armata României nu are legea necesară pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina.

“Pornind de la afirmațiile domnului șef de stat major, domnul Gheorghiță, noi, la întâlnirea pe care am avut-o cu ministrul Apărării, nu am avut discuții pe proiect de lege pentru voluntariat. Știți ce înseamnă discuții?

Proiect de lege, înseamnă să punem pe masă: condițiile pe care le vrem, să spunem: astea sunt avizele, iată, avem susținerea din punct de vedere financiar pentru asta și asta, uite atât putem să facem dacă voi considerați că mai trebuie să facem ceva sau nu. Deci, noi, o astfel de discuție, nu am avut, doar ni s-au enumerat prioritățile Ministerului Apărării în anul 2024, lucru pe care îl facem la începutul fiecărei sesiuni. Am audiat ministrul Apărării pe buget, dar nu numai ministrul Apărării ci și Ministerul de Interne, toate instituțiile aflate sub control parlamentar al Comisiei de apărare. Au fost întrebati, cu subiect și predicat, dacă au nevoie de modificări legislative care să le permită aceste modificări să-și îndeplinească obiectivele. Nu au cerut aceste lucruri.

Pentru o parte din declarații, sunt de acord că a vrut să se tragă un semnal de alarmă. Există o îngrijorare, dar nu motive de panică”, explică Nicoleta Pauliuc.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) va avea pe agenda discuţiilor, în prima şedinţă din acest an, situaţia de securitate de la Marea Neagră şi programul de înzestrare a Armatei, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Pe ordinea de zi anunțată de Administrația Prezidențială sunt incluse subiecte referitoare la:

„Evoluții privind situația de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și implicații pentru România;

Progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special privind derularea programelor de înzestrare și demersurile de creștere a gradului de încadrare, precum și retenția personalului;

Raport privind activitatea desfășurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2023;

Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea desfășurată în anul 2023.”

 

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: