Președintele României, Nicușor Dan, a avut vineri, o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, tema principală a dialogului fiind cooperarea bilaterală în domeniul securității energetice.
Șeful statului ucrainean a anunțat ulterior, într-o postare pe Facebook, că discuțiile au vizat proiecte energetice comune care ar putea consolida semnificativ siguranța energetică atât a Ucrainei, cât și a României. Potrivit lui Zelenski, implementarea acestor proiecte este esențială, iar dialogul va continua la nivel ministerial între echipele celor două state.
„Am discutat cu Nicușor Dan despre proiectele energetice comune, care pot întări considerabil securitatea energetică a Ucrainei și a României. Este important să implementăm totul. Echipele noastre vor continua discuțiile la nivel ministerial. Mulțumesc domnului președinte și poporului român pentru sprijin”, a scris Volodimir Zelenski.
Discuția a avut loc pe fondul preocupărilor regionale legate de securitatea energetică, în contextul războiului din Ucraina și al atacurilor repetate asupra infrastructurii energetice ucrainene. România și Ucraina explorează proiecte comune pentru a reduce vulnerabilitățile și a asigura continuitatea aprovizionării cu energie în regiune.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









