Nicușor Dan amână semnarea decretelor de pensionare ale unor magistrați pentru că dorește să verifice dacă aceștia au în lucru cauze care s-ar putea prescrie.
Potrivit președintelui CSM, Gheorghe-Liviu Odagiu, Administrația Prezidențială a solicitat CSM informații despre dosare aflate pe rol înainte de emiterea decretului de pensionare a mai multor judecători.
Odagiu spune că legea nu prevede posibilitatea solicitării unor astfel de informații, iar „împlinirea termenului de prescripţie într-o cauză penală concretă este un aspect care ţine de fondul cauzei deduse judecăţii şi care nu poate fi apreciat decât de judecător, în virtutea garanţiei de independenţă”.
„Aceste relaţii s-au solicitat într-adevăr de către Administraţia Prezidenţială, fiind solicitate date inclusiv cu privire la dosarele aflate pe rol şi la o eventuală posibilitate de împlinire a termenului de prescripţie în cauzele penale. Împlinirea termenului de prescripţie într-o cauză penală concretă este un aspect care ţine de fondul cauzei deduse judecăţii şi care nu poate fi apreciat decât de judecător, în virtutea garanţiei de independenţă, la momentul deliberării asupra soluţiei pronunţate”, a declarat președintele CSM pentru Q Magazine.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










