Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, sâmbătă, că s-au depus trei oferte pentru cumpărarea celor 20 de mini centrale termice care vor fi amplasate în zone unde agentul termic nu este livrat în parametri suficienţi şi urmează analiza acestora în cel mai scurt timp.
”Avem 3 oferte depuse în cadrul procedurii de achiziţie a celor 20 de mini centrale termice care vor fi amplasate în zone unde agentul termic nu este livrat în parametri suficienţi”, anunţă, sâmbătă, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Acesta precizează că urmează etapa de analiză a ofertelor, astfel încât Compania Municipală Energetica Servicii să desemneze câştigătorul în cel mai scurt timp.
”Prin achiziţia celor 20 de capacităţi modulare, vom asigura, începând cu următorul sezon rece, furnizarea optimă a agentului termic şi apei calde pentru 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente şi aproximativ 40.000 de locatari din toate cele 6 sectoare”, a mai transmis primarul general.
Nicuşor Dan a explicat că centralele vor fi amplasate în anumite puncte termice, situate la capetele de reţea unde funcţionarea a fost deficitară şi unde agentul termic a fost livrat în parametrii insuficienţi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News