Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu parlamentarii din grupul parlamentar Uniți pentru România (UPR), grupul parlamentar PACE – Întâi România și cu aleșii neafiliați, în contextul situației economice și politice a țării, a anunțat Administrația Prezidențială.
Potrivit unui anunț transmis de Administrația Prezidențială, consultările sunt organizate „în temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) din Constituția României” și vor avea loc după un program stabilit la Palatul Cotroceni.
Consultările vor avea loc după următorul program:
- Ora 09:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România;
- Ora 10:00 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
- Ora 11:00 – Parlamentarii neafiliați.
Luni a fost prima zi de consultări oficiale organizate de șeful statului la Cotroceni, unde au venit pe rând reprezentanții minorităților naționale, PSD, PNL, USR, UDMR, AUR, POT și SOS România.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









