Nicuşor Dan a fost desemnat candidatul Forţa Dreptei la Primăria Capitalei

Sursa foto:forta-dreptei.ro

Actualul primar al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost desemnat oficial, sâmbătă, candidatul formaţiunii Forţa Dreptei pentru un nou mandat de primar general al Bucureştiului. El a afirmat că este posibil să fi făcut greşeli în timpul mandatului, dar a apreciat că nu şi-a bătut joc de votul oamenilor.

Nicusşor Dan a fost desemnat oficial, sâmbătă, pentru a candida din partea Forţa Dreptei pentru funcţia de primar general al Capitalei. Votul s-a dat la Conferinţa de alegeri a Forţa Dreptei Bucureşti. delegaţii prezenţi în sală au votat în unanimitate, prin ridicarea mâinii.

”În politică contează un singur lucru, să faci ce vor oamenii să faci, adică ce vor susţinătorii tăi să faci. Am fost parte acum 4 ani la doar o parte din discuţii care au fost dificile, dar a existat atunci o voinţă politică şi a existat atunci la nivelul partidelor de dreapta din municipiul Bucureşti,  voinţa de a pune capăt a 12 ani de jaf PSD în Bucureşti. A fost o decizie dificilă, corectă şi oamenii au venit şi ne-au votat”, a declarat Nicuşor Dan, după desemnare.

El a mai afirmat că este optimist că alături de colegii săi va reuşi să le amintească oamenilor de unde a pornit şi unde a ajuns acum.

”Probabil că am făcut greşeli în intervalul ăsta, însă niciodată nu ne-am bătut joc de votul pe care oamenii ni l-au dat. (…)Sunt optimist că oamenii au înţeles, trebuie şi noi să le aducem aminte că nici măcar nu aveam marcaje rutiere în oraşul ăsta, ne rupeam picioarele la Piaţa Unirii că  nu erau dalele alea, erau sărite din trotuar, de acolo am plecat. Sunt optimist că reuşim să le explicăm bucureştenilor de unde am pornit şi unde am ajuns şi unde putem să ajungem cu aceeaşi seriozitate”, a subliniat Nicuşor Dan.

Citește mai mult AICI

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: