Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, în legătură cu pensiile speciale ale magistraţilor, că a fost o greşeală uriaşă a politicului momentul în care pensia a ajuns să fie mai mare decât salariul, stimulând ieșirea oamenilor din sistem. Dan a precizat că există o prevedere tranzitorie în Legea magistraţilor, conform căreia cei care îndeplinesc acum cerinţele de pensionare se pot pensiona mai târziu, în aceleaşi condiţii. Acuzat că a creat un blocaj în procedurile de numire sau pensionare a magistraţilor, președintele a subliniat că „oprobiul public” la adresa magistraţilor face rău democraţiei din România. „CSM ar trebui să se gândească la mine ca la un partener”, recomandă Nicușor Dan.
„A fost o greşeală uriaşă a politicului în momentul în care pensia a ajuns să fie mai mare decât salariul – asta înseamnă că stimulezi oamenii să iasă din sistem. A doua greşeală a fost că, în ultimii ani, faţă de situaţia evident nepotrivită care a fost creată, au existat mesaje heirupiste care au făcut ca din zona de magistraţi şi de procurori foarte mulţi să iasă la pensie şi, astfel, prin pierderea unor profesionişti calitatea actului de justiţie a scăzut în România”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.
Şeful statului a transmis un mesaj „important şi ferm”, explicând că în Legea magistraţilor există acum o prevedere tranzitorie care spune că persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare la acest moment îşi păstrează drepturile pe care legea le oferă şi dacă aleg să se retragă mai târziu.
„Această prevedere tranzitorie rămâne în Legea magistraţilor – deci magistraţii pot să iasă la pensie mai târziu, păstrându-şi drepturile. Toţi cei care îndeplinesc acum cerinţele de pensionare nu trebuie să se precipite, pentru că asta rămâne în vigoare şi se pot pensiona mai târziu”, a mai spus şeful statului.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, despre acuzaţiile pe care i le aduce Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere că nu a semnat hărtiile referitoare la pensionarea sau numirea unor magistraţi.
„Cred că şi-au ales prost persoana împotriva căreia să iasă cu un comunicat de presă. Eu sunt unul dintre politicienii care a fost des în instanţa de judecată, care înţelege că sunt mulţi magistraţi care lucrează sâmbăta şi duminica pentru a redacta, care înţelege că volumul de muncă este de multe ori peste puterile unei persoane. Şi sunt un politician care, de asemenea, înţelege că acest – cum să-i spun – oprobiu public la adresa magistraţilor face rău democraţiei din România. Deci, CSM cred că ar trebui să se gândească la mine ca la un partener”, a răspuns preşedintele.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News