Nicuşor Dan, după vizita la Praid: Solicit primului-ministru să trimită Corpul de Control să afle cine sunt vinovaţii

Sursa foto: ClubAventura Praid

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, sâmbătă, în urma vizitei pe care a făcut-o la Praid – unde salina a fost închisă din cauza inundaţiilor, periclitând veniturile a numeroşi oameni din zonă, care lucrau în mină sau în activităţi turistice şi comerciale – că va cere primului-ministru să trimită Corpul de Control deoarece este o situaţie care putea să fie prevenită.

El a adăugat că un studiu urmează să stabilească dacă mai poate fi salvată întreaga salină sau doar partea turistică. Nicuşor Dan este însoţit de liderul UDMR Kelemen Hunor, de ministrul Dezvoltării Cseke Attila, de cel al Finanţelor Tanczos Barna şi de ministrul Economiei Bogdan Ivan.

” Am venit aici pentru că e o situaţie gravă care afectează întreaga comunitate, mii oameni. Pentru că e o situaţie gravă care putea să fie prevenită, o să solicit primului-ministru să trimită Corpul de Control, să stabilească cine sunt vinovaţii”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a prezentat şi câteva soluţii pe termen scurt.

”Măsurile pe termen scurt. A fost o discuţie tehnică la care am asistat şi care va fi formalizată mâine, în şedinţa Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Compania Salrom şi-a asumat un termen de trei săptămâni în care să facă un aşa numit by pass, adică o conductă care să preia cursul de apă care permeabilizează solul şi ajunge în salină. Imediat după asta, în anumite limite, cu pompe de mare putere, se poate deversa apa, repet în anumite limite, se poate deversa apa în râu şi de acolo mai departe în nişte limite care sunt calculate pe baza salinităţii”, a explicat preşedintele României.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: