Skip to content
București Știri locale

Nicușor Dan, după votul pe buget din Parlament: Va fi imposibil pentru PMB să acopere nevoile Capitalei la nivelul anului curent

Inquam Photos/George Calin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, joi, după adoptarea bugetului pentru 2022, că veştile pentru Bucureşti nu sunt deloc bune. Primarul afirmă că, în ciuda tuturor demersurilor pe care le-a făcut, Capitala a rămas cu acelaşi buget din 2021 – 10 miliarde de lei, dintre care 4 miliarde pentru Primăria Capitalei şi 6 miliarde pentru primăriile de sector.

Nicuşor Dan a postat joi un mesaj pe Facebook, după adoptarea bugetului, în care afirmă că veştile pentru Capitală nu sunt deloc bune. ”În ciuda tuturor demersurilor pe care le-am făcut în ultimele două luni, Bucureştiul a rămas cu acelaşi buget din 2021 – 10 miliarde de lei, dintre care 4 miliarde pentru Primăria Capitalei şi 6 miliarde pentru primăriile de sector. Cu un astfel de buget, cu preţurile care au explodat în sectorul energetic şi cu ZERO compensare guvernamentală pentru asta, va fi imposibil pentru PMB să acopere nevoile Capitalei la nivelul anului curent”, a transmis Nicuşor Dan.

Acesta invită fiecare din partidele cu reprezentare în Consiliul General al Capitalei să vină cu o propunere concretă de buget local. ”Mai direct şi mai simplu spus, să arate clar de unde şi cât să tăiem. La urma-urmei, CGMB va trebui să voteze bugetul Capitalei, aşa că rog grupurile politice să propună direct acest buget şi să-şi asume tăierile necesare”, a mai scris primarul.

Acesta mai vrea, de asemenea, ca în lunile următoare să avem o dezbatere foarte serioasă despre finanţarea Bucureştiului în anii care urmează. ”Vrem să avem un buget de subzistenţă sau un buget de dezvoltare pentru Bucureşti? Lăsăm Bucureştiul să se târâie cum poate sau schimbăm lucrurile cu adevărat? E vorba totuşi de Capitala României şi motorul ei economic, nu de una dintre miile de localităţi ale ţării”, a mai transmis primarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *