Skip to content
București

Nicuşor Dan îi invită pe bucureşteni la tururi ornitologice ghidate în Parcul Văcăreşti, după ce primăria a tăiat ambrozia

facebook/nicusor dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă progresele făcute în ceea ce priveşte protejarea şi punerea în valoare a Parcului Natural Văcăreşti, arătând că zona a fost igienizată, au fost eliminate plantele de ambrozie, au fost finalizate studiile necesare pentru protejarea habitatelor naturale. În prezent se organizează tururi ornitologice ghidate.

Continuăm implementarea măsurilor necesare protejării şi valorificării Parcului Natural Văcăreşti (PNV). Avem în vedere realizarea de investiţii pentru punerea în valoare a parcului, supravegherea atentă a zonei şi atragerea alături de noi a celor mai buni specialişti în domeniu, care să sprijine proiectele administraţiei”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook, marţi seară.

El a menţionat că, până acum, au fost finalizate studiile hidrologic şi geotehnic necesare protejării habitatelor naturale existente în parc şi s-a făcut o propunere de Regulament al Parcului Văcăreşti care urmează să obţină aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi a Ministerului Mediului, a început elaborarea Planului de management al PNV, la care participă o serie de specialişti coordonaţi de renumitul ornitolog Jozsef Szabo. O primă versiune a acestuia va fi disponibilă în luna noiembrie, a punctat Dan.

Potrivit acestuia, a fost asigurată şi întărită paza Parcului Văcăreşti, în prezent şase agenţi fiind prezenţi în parc 24 de ore din 24, a fost igienizat parcul, fiind colectate şi evacuate de la începutul anului circa 30 de tone de deşeuri. În prezent, igienizarea parcului se face permanent.

Totodată, au fost eliminate zone compacte cu plante de ambrozie, iar acţiunea continuă, fiind una constantă.

Am început să organizăm tururi ornitologice ghidate, în cadrul cărora participanţii pot observa speciile de păsări din parc. Am demarat o serie de investiţii precum: instalarea de noi observatoare în locul celor vechi şi degradate, realizarea de trepte pietonale pentru vizitatori la cele două intrări principale ale parcului, dar şi dotarea cu camere video de supraveghere (Primăria Sectorului 4 a contractat deja achiziţia acestora). Am propus mai multor cercetători, profesori universitari şi renumiţi biologi să fie membri în viitoarele Consilii Ştiinţific şi Consultativ ale PNV. Îi invit pe toţi iubitorii de natură, bucureşteni sau turişti în Bucureşti, să viziteze Parcul Natural Văcăreşti şi să se bucure de această zonă minunată, aflată la doar câţiva kilometri de centrul Capitalei”, a adăugat Nicuşor Dan.

Parcul Natural Văcăreşti a fost înfiinţat în anul 2016, prin Hotărâre de Guvern, ca urmare a unei iniţiative civice a asociaţiilor Ecopolis, Salvaţi Delta, Kogaion şi a revistei National Geographic. În anul 2014, grupul de iniţiativă a decis înfiinţarea Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, pentru o mai bună coordonarea a campaniei de promovare a înfiinţării parcului, scrie news.ro.

Parcul este o zonă umedă dezvoltată natural pe locul unui şantier demarat şi abandonat în perioada comunistă. Măsoară o suprafaţă de 183 ha. Are o biodiversitate bogată, surprinzătoare pentru spaţiul urban, reprezentată de specii şi habitate, unele de interes comunitar, şi de un peisaj natural inedit pentru aglomerările urbane. Parcul Natural Văcăreşti este actualmente administrat de Primăria Municipiului Bucureşti printr-o structură de administraţie de sine stătătoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *