Nicușor Dan, în ziua în care a ars un autobuz nou nouț în București: Achiziţionăm încă 22 de troleibuze

Sursa foto: Facebook/Sectorul 2

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă achiziţia a încă 22 de troleibuze nepoluante, cu fonduri europene. Acestea sunt de 12 metri şi au o autonomie de minim 20 km. Valoarea totală estimată a proiectului este de 71,5 milioane de lei, iar finanţarea provine integral din fonduri europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Edilul precizează că în ultimii ani au fost achiziţionate 100 de autobuze electrice, 100 de tramvaie şi 100 de troleibuze, toate contribuind la reducerea emisiilor de carbon şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în Capitală

”Achiziţionăm încă 22 de troleibuze nepoluante cu fonduri europene! Primăria Capitalei continuă să investească în transportul public sustenabil şi inovativ, având în vedere alocarea fondurilor europene prin PNRR pentru achiziţionarea a încă 22 de troleibuze nepoluante. Aceste mijloace de transport vor contribui semnificativ la modernizarea şi ecologizarea parcului de vehicule, oferind o alternativă mai curată şi mai eficientă pentru locuitorii Capitalei”, anunţă primarul într-o postare.

Potrivit lui Nicuşor Dan, contractul de achiziţie publică a fost deja publicat în SEAP şi vizează achiziţia a 22 de troleibuze de 12 metri, cu o autonomie de minim 20 km.
”Potrivit caietului de sarcini, noile troleibuze vor avea o capacitate de transport de cel puţin 85 de persoane, dintre care minimum 26 pe scaune. Fiecare vehicul va beneficia de o garanţie de minimum 350.000 km sau 5 ani pentru toate componentele sale, iar livrarea acestora trebuie realizată în termen de maxim 12 luni de la semnarea contractului”, spune edilul din Bucureşti.
Valoarea totală estimată a proiectului este de 71,5 milioane de lei, iar finanţarea provine integral din fonduri europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: