Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a recunoscut că a avut o întâlnire cu președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni. Întâlnirea, care a avut loc în luna februarie, a fost solicitată de Nicușor Dan pentru a discuta probleme tehnice legate de organizarea procesului electoral.
„Discuția a durat între 34 și 40 de minute și a vizat măsuri ce pot fi luate pentru a preveni vicierea alegerilor din luna mai”, a declarat Nicușor Dan, miercuri, la Antena 3.
„Nu se pune problema unui tandem Dan-Bolojan”, a spus candidatul, subliniind că discuțiile s-au concentrat pe măsurile necesare pentru asigurarea unui proces electoral corect.
„Am discutat multe tehnicalități”, a spus Nicușor Dan și a menționat că au fost doar el și Ilie Bolojan la întâlnire.
Primarul Capitalei a spus de mai multe ori că are o relație bună cu actualul președinte interimar al României. El l-a vizitat și la Oradea pentru a face schimb de experiență privind administrația publică.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News