Skip to content
Societate

Nicuşor Dan: Invit Asociaţia şi Administraţia Parcului Natural Văcăreşti la o discuţie în zilele următoare. Invit ambele părţi la moderaţie şi maturitate

Inquam Photos / George Călin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan a invitat Asociaţia Parcului Natural Văcăreşti şi Administraţia Parcului Natural Văcăreşti la o discuţie în zilele care urmează. El a adăugat că este nevoie de moderaţie şi maturitate în această chestiune.

Reacţia edilului vine după ce Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti renunţă la colaborarea cu Primaria Municipiului Bucuresti şi solicită demisia actualei conduceri a Administraţiei Parcului Natural Văcăreşti, acuzând „modul de lucru incompetent şi haotic al Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti”, despre care afirmă că „riscă să afecteze integritatea parcului şi să compromită munca depusă la parc în ultimii zece ani”.

Conform asociaţiei, Administraţia Parcul Natural Văcăreşti demolează infrastructura de vizitare a parcului, nu comunică public şi transparent planurile pentru administrarea parcului şi nu există pază corespunzătoare, zona fiind în continuare afectată de incendii.

Faţă de discuţiile publice de ieri şi de azi legate de Parcul Natural Văcăreşti, invit ambele părţi (Administraţia şi Asociaţia) la moderaţie şi maturitate. Avem prea multe lucruri de făcut împreună ca să ne certăm pe subiecte minore. Voi invita ambele părţi la o discuţie în zilele următoare”, a scris Nicuşor Dan, miercuri pe Facebook.

Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti renunţă la colaborarea cu Primăria Municipiului Bucureşti şi solicită demisia actualei conduceri a Administraţiei Parcului Natural Văcăreşti. Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti nu doreşte să gireze modul de lucru incompetent şi haotic al Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti (instituţie aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti) şi trage un semnal de alarmă: la şase luni de la preluarea administraţiei, Primăria Municipiului Bucureşti, prin structura de administrare înfiinţată, riscă să afectez integritatea parcului şi să compromită munca depusă la parc în ultimii zece ani”, a precizat Asociaţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *