Skip to content
Politică

Nicușor Dan, la Dosar de Politician: Firea a fugit de la început de dezbatere

Captură Foto

Invitat marți seara la Dosar de Politician, Nicușor Dan a zis că Gabriela Firea, principala sa contracandidată în cursa electorală, a fugit de la bun început de o dezbatere cu el.

Cred că Gabriela Firea a fugit la început de această dezbatere pentru că, de-a lungul precampaniei și campaniei a spus foarte multe minciuni și despre activitatea reală a Primăriei și despre mine și nu a vrut să aibă o dezbatere reală”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan, despre contracandidata sa: Tot șirul de declarații nu face decât să confirme că nu dorește o dezbatere.

Candidatul susținut de forțele de dreapta a trecut în revistă toate ocaziile cu care a invitat-o pe Gabriela Firea la o dezbatere în perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie.

Sunt niște alegeri într-un singur tur, e ca și cum am fi în turul doi. Sunt doi candidați cu șanse, Gabriela Firea și cu mine, și e logic pentru bucureșteni să aibă o dezbatere între singurii candidați cu șanse. Dacă am fi avut două tururi, bineînțeles că ar fi fost utile dezbateri cu mai mulți candidați.

Mai întâi am lansat invitația de a stabili împreună posturi de televiziune care să ne invite, a răspuns că asta depinde de televiziuni. Atunci, ca să facem un pas înainte am spus să aranjăm noi, doi, o dezbatere în sala de Consiliu a Primăriei Generale, pot să fie una, două sau trei dezbateri în ultima săptămână și invităm noi televiziunile, agreem asupra televiziunilor, moderatorului, formatului. Din nou, a dat un răspuns evaziv, a spus că îi așteaptă pe toți candidații într-o bază STB.

Atunci, ca să forțez, știind că urmează să fie acolo, în urmă cu două săptămâni urma să inaugureze vopsirea unui tramvai pe care l-a prezentat ca modernizare și m-am dus cu un pupitru și am invitat-o. N-a venit nici acolo. Tot șirul ăsta de declarații nu face decât să confirme că nu dorește o dezbatere”, a mai spus Nicușor Dan.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *