Skip to content
Politică

Nicuşor Dan: Luni facem primul pas spre desfiinţarea companiilor municipale

Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a transmis că luni va fi făcut primul pas pentru desfiinţarea companiilor municipale „costisitoare sau chiar falimentare”, iar „bucureştenii nu vor mai plăti risipa şi incompetenţa”.

„Luni facem primul pas spre desfiinţarea companiilor municipale costisitoare sau chiar falimentare din Bucureşti. Pe lângă completarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti cu noii consilieri generali şi alegerea viceprimarilor Capitalei, am inclus pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din 21 decembrie proiectele de hotărâre pentru desemnarea noilor reprezentanţi ai municipalităţii în Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) ale companiilor municipale.

Aceşti noi reprezentanţi vor avea mandate clare şi limitate, cu obiectivul desfiinţării acestor companii ineficiente. Bucureştenii nu vor mai plăti risipa şi incompetenţa, iar Primăria Capitalei va contracta serviciile de care are nevoie de pe piaţa liberă, în mod transparent, prin contracte corect negociate”, a scris edilul general, pe Facebook.

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni a CGMB figurează 28 de proiecte de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor municipiului Bucureşti în Adunări generale ale acţionarilor din 24 de companii municipale, Societatea de Transport Bucureşti STB SA, societatea Service Ciclop SA, SC REBU SA şi SC Apa Nova Bucureşti SA. În şedinţă se va dezbate şi un proiect care vizează înfiinţarea unei comisii speciale pentru monitorizarea companiilor municipale. Conform proiectului, comisia va fi alcătuită din nouă consilieri municipali şi ar urma să funcţioneze pentru o perioadă de doi ani. Aceasta va prezenta CGMB din şase în şase luni rapoarte cu propuneri concrete de îmbunătăţire a activităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *