Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că peste 1,3 milioane de vizitatori au făcut ca cea de-a 17-a ediţie a Târgului de Crăciun Bucureşti să fie cu adevărat magică.
”Peste 1,3 milioane de vizitatori au făcut ca cea de-a 17-a ediţie a Târgului de Crăciun Bucureşti să fie cu adevărat magică! Ne bucurăm să vedem că tradiţiile şi obiceiurile româneşti de Crăciun sunt iubite şi apreciate şi că, împreună, am continuat să ducem mai departe povestea autentică a sărbătorilor de iarnă”, transmite primarul Capitalei pe Facebook.
”Mulţumim tuturor meşteşugarilor, artizanilor şi producătorilor locali care au călătorit din toate colţurile ţării pentru a împărtăşi măiestria transmisă din generaţie în generaţie”, mai arată Nicuşor Dan.
Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei a fost inaugurat pe 29 noiembrie şi a fost deschis în fiecare zi, până în data de 26 decembrie inclusiv.
La Târg au participat meşteri populari, peste 130 de căsuţe, din care 30 sunt meşteri autentici româneşti.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News