PSnews

Ultima Oră

Nicușor Dan pune pe jar PSD-ul: de unde poate veni TRĂDAREA la moțiune EXCLUSIV

revista22.ro

Deputatul Nicușor Dan – fondatorul Uniunii Salvați România (USR) – pune pe jar Partidul Social Democrat (PSD), arătând de unde poate veni TRĂDAREA la moțiunea de cenzură inițiată de către Partidul Național Liberal (PNL).

Parlamentarul de București a acordat luni o declarație pentru PSnews.ro, în contextul celui mai recent dosar deschis de către DNA pe numele președintelui PSD, Liviu Dragnea.

CITIȚI ȘI: UPDATE DEMISIONEAZĂ Dragnea? Prima reacție a liderului PSD după acuzațiile DNA

„În primul rând, conținutul dosarului este o suspiciune care există în opinia publică de ani de zile. Știm cu toții că această societate are ca acționari niște prieteni vechi ai domnului Liviu Dragnea, că această societate a obținut mai multe contracte cu bani publici (foarte multe dintre ele de la Consiliul Județean Teleorman în perioada în care Liviu Dragnea era președintele CJ). Acum, de la aceste suspiciuni până la dovada că există grupul acela infracțional organizat este o chestiune care ține de rechizitoriul pe care procurorii l-au făcut și de cum îl vor evalua judecătorii (este o chestiune care ține, deci, de instanță)”, a afirmat Nicușor Dan la începutul convorbirii.

Chestionat în legătură cu implicațiile politice ale dosarului Tel Drum, deputatul independent a vorbit despre presiunea cu care se confruntă Dragnea.

„Este o presiune în plus pe Liviu Dragnea și pe PSD. Liviu Dragnea în momentul acesta trage în jos PSD-ul – începând cu Ordonanța 13, cu demiterea guvernului Grindeanu, cu presiunile pe care se vede cu ochiul liber că partidul le exercită către Parlament și Guvern pe modificarea legilor justiției… Este deci o presiune în plus pe Liviu Dragnea. Așteptăm să vedem care va fi momentul în care PSD-ul va considera că Liviu Dragnea mai degrabă îl trage în jos decât să-l organizeze – cum a făcut-o foarte bine în alegeri”, a spus Dan.

Întrebat cum poate profit a opoziția de această vulnerabilitate a Partidului Social Democrat și a lui Liviu Dragnea, mai ales în perspectiva moțiunii de cenzură a PNL, Nicușor Dan a atras atenția că parlamentarii anti-PSD pot avea o șansă la moțiune numai dacă votul va fi secret (așadar, nu ca la demersul împotriva guvernului Sorin Grindeanu).

„Opoziția ar trebui să poată să conteste în orice moment erorile pe care guvernarea le face (ele sunt destul de multe – în special haosul pe care această «revoluție fiscală» îl aduce în funcționarea economiei și în atacul continuu pe legile justiției pe care atât ministrul Justiției, cât și parlamentarii din comisii îl fac).

Evident (ca să facem puțină teorie politică): atât opoziția, cât și puterea se raportează la publicul care acum este un public-spectator și care peste doi ani o să înceapă să fie un public care votează. Și atunci imaginea publică a PSD-ului este legată de imaginea publică a liderului său. Cu cât imaginea publică a liderului PSD este mai slabă, cu atât opoziția este mai convingătoare în demersurile sale în fața opiniei publice.

Succesul sau insuccesul moțiunii de cenzură a PNL-ului depinde de modul în care coaliția de guvernare PSD-ALDE va reuși să-și mobilizeze parlamentarii. Modul în care vor vota parlamentarii coaliției la moțiunea de cenzură este influențat – bineînțeles – de presiunea publică pe care societatea o face asupra lor. N-o să vă dau un pronostic pe moțiunea de cenzură; vă spun doar contextul.

E posibil (cum am avut acum 6 luni) să avem un vot la vedere – și atunci o să fie mult mai greu. Dar eu spun că, teoretic, în momentul în care există o presiune publică asupra partidului, această presiune publică este în filiale (în teritoriu) pe parlamentari, iar modul în care ei votează este influențat de această presiune publică – fără însă ca eu să fac vreo predicție asupra modului în care se va vota la moțiunea de cenzură, a încheiat Dan.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi