Nicușor Dan: România nu riscă raționalizarea carburanților. Autoritățile lucrează însă la un scenariu de criză

Nicușor Dan
Sursa foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Președintele Nicușor Dan afirmă că România nu se confruntă, în acest moment, cu riscul raționalizării carburanților, însă autoritățile analizează scenarii pentru eventuale probleme de aprovizionare.

Întrebat de jurnaliști dacă țara noastră ar putea ajunge într-o astfel de situație, șeful statului a explicat că trebuie făcută o diferență între aprovizionare și prețuri:

„În primul rând, că sunt două chestiuni cumva distincte. Una este aprovizionarea, cealaltă este prețul. În discuția de ieri de la Cotroceni am discutat de procurare, de posibilitatea ca la un moment dat să existe o lipsă de combustibili pe piață. Nu suntem acolo. România e intr-o poziție ceva mai bună decât alte țări europene, pentru că are o parte din producție internă, pentru că are o parte din rafinare pe teritoriul ei, deci lanțurile sunt mai scurte. Ce s-a discutat ieri la Cotroceni a fost, așa cum s-a relatat în presă, că în momentul acesta nu este o urgență pentru România”.

Scenarii de criză pentru produse petroliere

Cu toate acestea, autoritățile au început să pregătească măsuri pentru situații dificile, similare celor existente deja pentru alte sectoare energetice:

„Așa cum există niște scenarii de criză pentru gaz, cum există niște scenarii de criză pentru energie electrică, începe să se lucreze la un scenariu de criză pentru eventualitatea în care va exista o criză de aprovizionare pe produse din petrol”.

Presiuni posibile asupra prețurilor

În ceea ce privește evoluția prețurilor la carburanți, președintele a subliniat că acestea depind în mare măsură de factori externi, greu de controlat de autoritățile române:

„Pe partea de prețuri, aici sunt mulți factori pe care noi nu îi putem controla în momentul de față. De exemplu, a început o oarecare tranzitare a Strâmtorii Ormuz. O să vedem în zilele următoare cât la sută din necesar, din lipsa acestui necesar, va fi suplinită de această traversare parțială.

În ipoteza în care lucrurile continuă în direcția asta o să avem o presiune mare pe preț, de două luni, trei luni de acum și o să vedem în ce măsură bugetul poate să compenseze, așa cum a făcut-o zilele trecute. Dar așa cum am spus, sunt mulți factori și o să vedem văzând și făcând”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: