Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că are peste 30% în sondaje. ”Cndidez ca să câştig, ar fi păcat ca după aceşti 3 ani, pentru că unul am plătit datorii, în care am dus lucrurile într-o direcţie corectă, normală, să se întoarcă PSD cu ce a făcut în cei 12 ani”, a spus primarul despre alegerile locale din acest an.
”Cert e că o să fie alegeri într-un tur, nu ştiu dacă or să fie în septembrie, dar polarizeză, ai un partid mare care a avut mereu 30-35%, ai un primar în funcţie care are peste 30%. Şi atunci lupta se polarizează (..). Asta e frumuseţea votului în două tururi, într-un tur, oamenii votează pragmatic. Ce îmi doresc foarte tare şi de asta nu îmi place comasarea asta de alegeri locale şi naţionale, pentru că o să se suprapună teme şi nu o să avem spaţiu să ne prezentăm ideile. Oamenii nu vor avea acces facil la informaţia despre alegerile locale”, a declarat Nicuşor Dan în emisiunea Insider Electoral de la Prima News.
Primarul Capitalei a precizat că deja noi avem un deficit de democraţie prin modul în care se raportează presa la actorii politici şi o suprapunere face mesajul mai difuz.
”Absenţa la vot este de asemenea un semn electoral, nu cred că a aduce oameni icu forţa la vot e semn de democraţie”, a explicat Nicuşor Dan.
”Candidez ca să câştig, pentru că ar fi păcat ca după aceşti trei ani, pentru că unul am plătit datorii, în care am dus lucrurile într-o direcţie corectă, normală, să se întoarcă PSD cu ce a făcut în cei 12 ani”, a mai spus Nicuşor Dan.
”Am speranţa că oamenii se vor informa, am speranţa că în veşnica luptă dreapta versus PSD mulţi din votanţii de dreapta îmi vor da votul din nou”, a afirmat primarul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News