Skip to content
Politică

Nicușor Dan: Uniunea Forțelor Locale e un partid făcut de niște prieteni. Am discutat cu Cioloș o fuziune

" "

Candidatul independent, susținut de USR București pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a explicat marți informația că și-ar fi făcut un partid politic precizând că partidul Uniunea Forțelor Locale este constituit de trei persoane apropiate care i-au spus că poate folosi partidul, dacă are nevoie. Dan susține că a discutat cu președintele PLUS, Dacian Cioloș, o eventuală fuziune a Alianței USR-PLUS cu UFL.

Informația apărută astăzi nu are de-a face cu situația politică pe care o știm cu toții. Sunt un candidat independent la Primăria Capitalei care cere sprijinul partidelor de opoziție pentru susținerea candidaturii sale și care a obtinut deja sprijinul USR-ului.

Uniunea Fortelor Locale (UFL) este un partid politic constituit în urmă cu un an de trei persoane care îmi sunt apropiate și care s-au arătat dispuse să colaboram în ipoteza în care acest vehicul politic îmi este necesar”, se arată într-un comunicat transmis de Nicușor Dan.

Candidatul independent la primăria Capitalei susține că a avut o discuție, săptămâna trecută, cu Dacian Cioloș despre soluțiile tehnice prin care numele lui ar putea apărea pe buletinul de vot în dreptul Alianței USR-PLUS.

Dacian Cioloș și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu o eventuală susținerea a mea pentru că, fiind candidat independent, pe buletinul de vot nu apar în dreptul Alianței USR-PLUS și astfel nu „trag” lista de consilieri ai celor două partide. I-am explicat că există acest partid, UFL, în care mă pot înscrie și care poate fuziona cu Alianța USR-PLUS, astfel încât, fără a fi membru USR sau PLUS, numele meu să apară pe buletinul de vot în dreptul Alianței”, a explicat Nicușor Dan, informează digi24.ro.

În concluzie, vorbim de o soluție tehnică la o problemă tehnică”, a mai precizat Nicușor Dan.

Uniunea Forțelor Locale a fost înființat în urmă cu un an de Nicoleta Teodorescu, Elena Victorița Enescu și Alina Dimache.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *