Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României de la Berlin, că va retrimite în Parlament „Legea Vexler” după ce Curtea Constituţională va publica motivarea.
„Legat de legea iniţiată de domnul Vexler, în primul rând completează o lege care există, e în vigoare. În doilea rând, eu am atacat-o la Curtea Constituţională, cerând Curţii Constituţionale să constate că aproximativ jumătate din articolele din această completare sunt neconstituţionale, opinie pe care o am în continuare, chiar dacă CCR a spus altceva. În continuare cred că a lăsa ambiguitate în mai multe articole din această lege este nociv pentru societate şi face ca tensiunea între cele două grupuri, pe care am văzut-o în societate de un an de zile, să se amplifice şi să nu se reducă şi, după ce Curtea Constituţională va redacta motivarea prin care a respins obiecţia mea de neconstituţionalitate, în termen de zece zile o voi trimite Parlamentului pe acele articole pe care le-am contestat”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României de la Berlin, la finalul vizitei de o zi efectuate în Germania.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News