Skip to content
București

Nicuşor Dan vrea să cumpere 46 de tramvaie cu peste 3 milioane de euro bucata, aproape dublu faţă de anul trecut

Inquam Photos / Ilona Andrei

Primăria Capitalei vrea să cumpere 46 de tramvaie, la o valoare totală maximă de 701.780.112 de lei fără TVA, folosind fonduri prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa extraordinară de luni a Consiliului General al Capitalei.

Anul trecut, Primăria Capitalei a achiziţionat 100 de tramvaie de la Astra Arad cu 840 de milioane de lei, ceea ce ar reprezenta aproximativ 1,7 milioane de euro pe bucată.

Consilierii municipali urmează să aprobe depunerea unei cereri de finanţare pentru achiziţia a 46 de tramvaie din gama 27 de metri unidirecţionale şi bidirecţionale, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C10, Componenta C10 – Fondul local.

Conform referatului de aprobare, obiectivul major al achiziţiei îl reprezintă creşterea numărului de pasageri, prin creşterea atractivităţii transportului în comun şi încurajarea cetăţenilor de a renunţa la deplasarea cu autovehiculele personale, pentru a reduce poluarea şi congestiile de trafic. Se estimează că în anul 2030, transportul public de suprafaţă va înregistra o creştere a numărului de călători de aproximativ 700.000.

Dintre cele 46 de tramvaie, 26 ar urma să fie unidirecţionale, la un preţ estimat de 2.970.000 euro, iar 20 bidirecţionale, la un preţ estimat de 3.267.000 euro, scrie agerpres.ro.

Ar rezulta astfel o valoare totală de 142.560.000 euro fără TVA. Valoarea maximă eligibilă disponibilă ce poate fi solicitată prin PNRR pentru achiziţia de tramvaie este de 2.000.000 euro/bucată, fără TVA.

Diferenţa din suma totală estimată, respectiv 50.560.000 euro, preţ fără TVA, va fi considerată cheltuială neeligibilă şi va fi suportată de beneficiar„, se precizează în referat.

Potrivit raportului de specialitate, tramvaiele ar permite şi reducerea emisiilor de carbon, fiind vorba despre „vehicule moderne, cu podea joasă, 100% electrice cu zero emisii, mai rapide, mai puţin zgomotoase, cu facilităţi STI – sisteme tehnice inteligente”.

Conform notei de fundamentare, vechimea medie a parcului de tramvaie din Bucureşti este de aproximativ 20,61 de ani, iar cel mai vechi model, TATRA T4R, este în funcţionare de 48 de ani.

STB deţine în total 405 tramvaie, care au în prezent un grad mare de uzură şi necesită activităţi de mentenanţă, unele fiind imobilizate din cauza lipsei pieselor de schimb. Modelul de tramvai V3A-M reprezintă majoritatea parcului de tramvaie al STB SA, cu un total de 263 de vehicule din aceasta gamă şi o vechime medie de 22 de ani. Peste 80% din tramvaiele operate de STB au durata normală de funcţionare depăşită, întrucât conform HG 2139/2004, durata normală de funcţionare la tramvaie este de 14 ani, se explică în document.

Sistemul de transport public a înregistrat în perioada 2015 – 2020 o creştere de aproximativ 20% a numărului de călători datorită modernizării parcului cu 400 autobuze Euro 6 şi 130 de autobuze hibrid.

Preconizăm o creştere de peste 45% a numărului de pasageri (peste 275.000.000 de călătorii) a operatorului de transport STB până în anul 2030, creşterea fiind susţinută de investiţiile pentru înnoirea parcului de vehicule, infrastructurii pentru transportul verde, punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi a infrastructurii de sisteme inteligente de management al transporturilor, corelate cu creşterea produsului intern brut preconizat de Comisia Naţionala de Strategie şi Prognoză şi Economist Intelligence Unit„, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *