Primăria Capitalei a introdus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB), care va avea loc pe 21 decembrie, noile organigrame din toate instituțiile subordonate, precum și din aparatul direct al primarului general. Numai de la Poliția Locală dispar peste 80 de posturi, iar organigrama din aparatul administrativ al lui Nicușor Dan este redusă de la 1.272 de posturi la 1.161, adică o restructurare de aproximativ 10%.
Nicușor Dan vrea restructurarea întregului aparat administrativ al Capitalei și a introdus pe ordinea de zi a ședinței CGMB noile organigrame de la toate instituțiile Primăriei Capitalei, precum Poliția Locală a Municipiului București, Administrația Străzilor, a Spitalelor, ALPAB, etc.
Așa cum Gândul a dezvăluit recent, doar de la Poliția Locală se vor desființa 81 de posturi, organigrama propusă fiind acum de 433 de posturi.
În ceea ce privește aparatul lui Nicușor Dan, adică direcțiile din Primăria Capitalei, acesta se va reduce cu aproape 100 de posturi.
„Față de situația actuală, în care numărul total de posturi din cadrul Primăriei Municipiului București este de 1.272 din care 146 funcții de conducere, în structura propusă prin prezentul proiect de hotărâre, numărul total de posturi din Primăria Municipiului București va fi de 1.175 ( din care 1.161 posturi în cadrul aparatului de specialitate al Primarului General), repartizate astfel: 976 funcții publice, din care 92 de funcții publice de conducere, 196 funcții de natură contractuală, din care 7 funcții contractuale de conducere și 3 funcii de demnitate publică”, se arată în proiectul de hotărâre privind noua organigramă a departamentelor din Primăria Capitalei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News