Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, își exprimă ferm opoziția față de proiectul de construcție a mai multor blocuri turn în Sectorul 5, unde se preconizează edificarea unor imobile cu până la 35 de etaje pe Șoseaua Progresului.
Primăria Sectorului 5 a dat undă verde pentru construcția mai multor blocuri turn, unele dintre ele de 35 de etaje. Acestea ar urma să fie construite pe Șoseaua Progresului din București. Proiectul a fost adoptat în sala de ședințe după obiecții.
Nicușor Dan a încercat, de asemenea , să blocheze construcția după ce mai mulți cetățeni din zonă se plâng că traficul va fi unul infernal și nu vor mai avea spațiu verde suficient. Primarul spune că va lupta până la capăt.
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: ”Noi o să atacăm în instanță PUD-ul. O să sesizăm Inspectoratul de Stat în Construcții, o să sesizăm prefectul. Ele nu o să facă nimic, previzibil. Și, după cele 30 de zile legale, o să facem o acțiune împotriva Inspectoratului și o acțiune împotriva prefectului, obligându-le să facă ceea ce legea îi obligă să facă”.
Reprezentanții cetățenilor, care au participat la ședința Consiliului Local al Sectorului 5, atrag atenția că sunt multe alte probleme: spațiul verde insuficient, fapt ascuns în proiect; înălțimea mare a blocurilor care ar crea disconfort și lipsa luminii soarelui; amendamentele venite de la compania de apă, care cere investiții serioase, pentru a putea furniza apă noilor construcții.
În schimb, primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, e de acord cu construirea blocurilor de 35 de etaje. ”Pe mine mă interesează taxele și impozitele”, a declarat primarul.
După votul din Consiliul Local al sectorului 5, investitorul mai are nevoie de aviz de construcție. Compania își propune să termine întreg ansamblul rezidențial până în 2027.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News