Skip to content
Societate

Ninge abundent pe DN1 și în stațiunile montane de pe Valea Prahovei. Se recomandă să se circule cu prudență

Ninge în zona stațiunilor montane de pe Valea Prahovei, iar pe Autostrada București Ploiești carosabilul este umed, astfel că polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu prudență.

Centrul Infotrafic a anunțat, vineri, 8 ianuarie, că pe A3 București-Ploiești, se circulă în condițiile unui carosabil parțial umed, fiind semnalate precipitații sub formă de ploaie slabă, iar pe DN 1 Ploiești – Brașov, în zona stațiunilor montane de pe Valea Prahovei, ninge slab, carosabilul fiind curat. Ninge slab și pe DN 1A Cheia – Brașov.

În Prahova este valabilă o informare meteo de precipitații și intensificări ale vântului, atenționare valabilă până sâmbătă, 9 ianuarie, ora 10.00.

Pe durata avertizării, la munte, meteorologii au anunțat că se vor înregistra precipitații, mai ales de lapoviță și ninsoare, fiind posibilă depunerea de strat de zăpadă.

În Prahova, în zonele montane a început să ningă, iar în restul județului se înregistrează precipitații.

Pentru a avea o deplasare în siguranță, în condițiile în care la nivelul țării sunt emise atenționări meteorologice sau hidrologice care vizează fenomene periculoase (inundații, ninsori viscolite, polei etc.), e important că, înaintea de a porni în călătorie, să va informați cu privire la starea drumului pe traseul pe care urmează să-l parcurgeți și să luați în considerare folosirea unor rute alternative„, a anunțat Centrul Infotrafic.

Centrul Infotrafic recomandă conducătorilor auto, pentru siguranță participanților la trafic, să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei și a geamurilor laterale, să adapteze viteză la condițiile carosabilului, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, să folosească frână de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos.

Reamintim că, pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, legislația rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă„, a mai amintit Centrul Infotrafic.

În noaptea de joi spre vineri, Secția Drumuri Naționale Ploiești a acționat cu patru autoutilaje, fiind răspândite 19 tone de material antiderapant pe DN1, DN1A și DN71.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *