Skip to content
Politică

”Niște șmecheri” din Ministerul Sănătății vor să blocheze prima bancă națională de sânge. Silviu Mănăstire: Motivul e simplu, șpăgile plătite de importatori

Jurnalistul Silviu Mănăstire, realizatorul emisiunii ”Dosar de Politician” de la B1 TV, comentează scandalul de la Ministerul Sănătății, acolo unde ”niște șmecheri de la ministerul Sănătății vor să blocheze realizarea primei bănci naționale de sânge, plasmă și celule stem”.

”Motivul e simplu: șpăgile plătite de importatorii de sânge către decidenții din minister. Pentru că România importă 100% din cantitatea de plasmă și sânge necesară sistemului de sănătate”, scrie Silviu Mănăstire, pe pagina de Facebook a emisiunii ”Dosar de politician”.

Jurnalistul susține că, pe vremuri, ”una dintre firmele importatoare, un offshore din Cipru, era deținută de Vlădescu, fost ministru de Finanțe (Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanțe în guvernele Tăriceanu și Boc II – n.r.), ăla cu șpăgile de la CFR și nu numai”.

”Acum, asupra noului ministru abulic, Costache de la Sănătate (Victor Costache, actualul ministru al Sănătății în guvernul Orban – n.r.), se fac presiuni pentru anularea Hotărârii de Guvern privind înființarea băncii naționale de sânge. De ce România nu are dreptul să dețină o asemenea facilitate? Din motive de șpagă, dar și pentru ca așa au decis niște birocrați din MS, care chipurile spun că se pierd niscai bani europeni pentru diverse centre de transfuzii- proiecte care există doar pe hârtie deocamdată și, cel mai probabil, nu se vor realiza, asemenea spitalelor regionale din bani europeni. Până când se fac centrele astea, care oricum nu se vor face, să importăm așadar sânge și plasmă de zeci de milioane de euro. Doamne ferește de un cataclism, incendiu sau cutremur mare, că ne ia naiba! Nu o să putem importa în timp scurt necesarul pentru a salva mii de victime!

Abulicul ministru Costache, care nu poate da interviuri, nici măcar telefonic, după ora 21.00, pentru că se pune la somn (!!!)- nu este o glumă, nici o figură de stil- ar trebui să aibă mare grijă cu echipa de deputați liberali care îl împing de la spate sa îngroape proiectul băncii naționale de sânge. Poate se dovedește ca cel puțin un deputat deștept este pe statul de plata al importatorilor de plasma și sânge”, completează Silviu Mănăstire.

Sub pretextul unui presupus termen până la care Ministerul Sănătății ar trebui să reconfirme aplicația României pentru obținerea unor fonduri europene atât de necesare pentru modernizarea centrelor de transfuzii, “specialiștii din sistemul de transfuzii”, folosind traduceri trunchiate, cer noului Ministru al Sănătății să anuleze hotărârea de guvern prin care a fost aprobat studiul de fundamentare pentru inființarea și operarea în parteneriat public privat a unei bănci publice de sânge, plasmă umană și celule stem.

Noului ministru i se transmite pe toate canalele că “dacă nu adoptăm de urgență OUG privind modificarea legislației privind organizarea activităților de transfuzie și dacă nu anulăm proiectul de parteneriat-public privat, vom pierde fondurile europene deja agreate cu experții europeni.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *